Firma Elemo, inițiatoarea unui PUZ pentru teritoriul din zona Vârful cu Dor - Sere Constanța (document)


Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanța se va întruni în data de 5.06.2019. Pe ordinea de zi se află și solicitarea de emitere a acordului de consultare publică PUZ - pentru teritoriul delimitat de strada Vârful cu Dor, alei de acces, incintă sere, inițiator SC Elemo SRL.
 
În urma ședinței Comisiei tehnice din cadrul Primăriei Constanța pe baza căreia s-a eliberat avizul de oportunitate nr. 78518/ 28.06.2017, ce menționează faptul că: „Teritoriul delimitat prin P.U.Z. în suprafață de cca 2 hectare va fi delimitat de strada Vârful cu Dor, fiind incluse terenurile: I.E. 244039, I.E. 244202, I.E. 244203, I.E. 246982, I.E. 237827“, se precizează faptul că în planurile-anexă ale certificatului de urbanism nr. 1271/ 15.05.2017, pentru elaborare PUZ, se propusese zona de studiu delimitată de strada Vârful cu Dor, fiind incluse terenurile: I.E. 244039, I.E. 244202, I.E. 244203 (ce a fost ulterior dezmembrat). Astfel, în urma obținerii avizului de oportunitate (etapa ulterioară obținerii certificatului de urbanism, în cadrul elaborării P.U.Z. prin care se definitivează și limita zonei studiate prin documentația urbanistică), zona de studiu pentru care s-a solicitat ridicarea topografică către SC Geocad Limits SRL este delimitată de strada Vârful cu Dor și cuprinde terenurile: I.E. 244039, I.E. 244202, I.E. 247755, I.E. 247756, I.E. 246982, I.E. 237827. Prezenta documentație nu are ca scop intrarea în legalitate a unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire.
 
Zona studiată se compune din terenurile ocupate de activități productive și depozitare. Din această zonă fac parte atât unitățile existente care se mențin, se află în proces de restructurare presupunând conversie în unități cu profiluri industriale diferite sau în unități cu profiluri de servicii pentru industrie, distribuție și comercializare, cât și terenurile rezervate pentru viitoare activități productive și servicii. De asemenea, zona cuprinde marile platforme industriale și de depozitare existente în cuprinsul municipiului: marea platformă industrială din vestul orașului, cuprinzând unități ale industriei manufacturiere și CET Palas, zona de depozite și mică producție Traian, situată în vestul orașului, la nord de CF București - Constanța, zona depozitelor petroliere din sudul orașului pe șoseaua Mangaliei, precum și unitățile de sere din sud-vestul cartierului Viile Noi și din nordul orașului în vecinătatea localității Palazu Mare.
 
Sunt cuprinse, de asemenea, unitățile de mică producție dispersate în cadrul municipiului, precum și trupurile izolate din cadrul teritoriului administrativ adăpostind ferme agro-zootehnice.
 
Din cadrul ZRA, zona studiată se încadrează în ZRA 2 - zona activităților productive și de servicii, ce este compusă din următoarele subzone: ZRA 2a - Subzona unităților predominant industriale; ZRA 2b - Subzona unităților industriale și de servicii; ZRA 2c - Subzonă activități mixte, producție și servicii; și în ZRA1 - zona de activități agro-industriale. Pentru toate ZRA sunt admise utilizări compatibile cu caracteristicile de funcționare pentru diferitele tipuri de unități; în cazul în care aceste caracteristici nu permit dezvoltarea activităților și/sau este necesară schimbarea destinației, se cere PUZ (reparcelare/ reconfigurare zonă).
 
Printre utilizările admise se numără: activități industriale productive și de servicii, IMM cu profil nepoluant desfășurate în construcții industriale mari și mijlocii, distribuția și depozitarea bunurilor și materialelor produse, cercetarea industrială care necesită suprafețe mari de teren (ZRA 2b).
 

Elemo SRL, în datele Registrului Comerțului

 
Înființată în anul 1994, societatea are sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 50.000 lei, integral vărsat, este compus din 5.000 de părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Elemo SRL este controlată de Popoviciu Ioan, cu 10% din capitalul social, Burcea Alexandru-Mirel, cu 10% din capitalul social, Mircea Vasile Cristian, cu 3% din capitalul social, Gârdea Pavel, cu 77% din capitalul social. Administratorii firmei, care se ocupă de lucrări de construcție a proiectelor utilitare pentru electricitate și telecomunicații, sunt Gârdea Pavel și Popoviciu Ioan.
 
În anul fiscal 2016, societatea cu 52 de salariați a declarat o cifră de afaceri de 11.298.092 lei și un profit de 2.919.261 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 48 de salariați a raportat o cifră de afaceri de 8.803.114 lei și un profit de 1.253.440 lei. Situația financiară pe anul 2018 arată astfel: 52 de salariați, cifră de afaceri de 14.052.192 lei și un profit de 2.246.837 lei.

 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta documentația depusă la Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanța.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Document de la Primărie O firmă va ridica o hală și locuințe de serviciu, în municipiul Constanța

21 Feb 2023 1097

Elemo SRL ridică o hală și un bloc de locuințe de serviciu în municipiul Constanța

20 Sep 2022 1417

Niciun candidat nu a obținut punctajul necesar să devină director executiv al Direcției Logistice din Primăria Constanța

16 Aug 2022 2977

Cine vrea să fie director în Primăria Constanța?

09 Aug 2022 2421

Dezbatere publică privind PUZ-ul inițiat de societatea Elemo SRL pentru un teren situat pe strada Vârful cu Dor din municipiul Constanța

10 Oct 2019 1570

Constănţenii, consultaţi cu privire la PUZ-ul iniţiat de Elemo SRL pentru teritoriul din zona Vârful cu Dor

18 Sep 2019 4310

Transelectrica repară paratrăsnetele de la Cernavodă. Ce firmă se va ocupa de lucrare (document)

25 Mar 2019 2287

Două firme din Constanţa şi una din Bucureşti au câştigat contracte cu Enel Distribuţie Dobrogea SA (document)

10 Nov 2015 3886