Five-Holding SA, la o nouă investiţie imobiliară. Primăria Constanţa şi-a dat acordul

Înfiinţată de defunctul Gheorghe Oancea, unul dintre mentorii fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, Five-Holding SA, prin Valentin Ciuceanu, a solicitat de la municipalitate două certificate de urbanism.
 
Mai exact, pe data de data de 17 iulie, Primăria Constanţa a emis pentru Five-Holding SA două certificate de urbanism, care vizează un bloc de două etaje. Este vorba despre Certificatul de urbanism nr. 2737 - „Construire imobil 2s+P+2e cu funcţiunea de locuire şi împrejmuire teren“, investiţia fiind propusă a se realiza în municipiul Constanţa, stradă nespecificată nr. FN, parcela A510/7 (lot 3 şi lot 4), lot 2/2/1. Cel de-al doilea certificat de urbanism, cu numărul 2738, presupune „Construire imobil 2s+P+2e cu funcţiunea de locuire şi împrejmuire teren“ în municipiul Constanţa, stradă nespecificată nr. A510/7 (lot 3+4), lot 2/1.

Despre Five-Holding SA

Firma a fost înfiinţată în anul 1998 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.550.000 de lei, integral vărsat, este compus din 200 de acţiuni la purtător. Valoarea unei acţiuni este de 7.750 de lei. Five-Holding SA este controlată de Cypress Capital Management (Romania) LTD, cu sediul în Cipru, cu 86% din capitalul social, Ionuţ Oancea, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social), Rareş Drăistaru-Oancea, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social), Oana Drăistaru-Oancea, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social), Alexandru Oancea, cu 217 acţiuni (3,5% din capitalul social). Persoane împuternicite sunt: Victor Fedul - membru CA, Gabriel Culea - membru CA, SC Anirva Manager SRL, reprezentată prin Valentin Ciuceanu. Cenzorii societăţii sunt: Florina Chiru, Camelia Dăineanu, Livia Segher şi Mihaela Niţă-Săraru.
 
Five-Holding SA are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare. În anul fiscal 2015, firma cu 197 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 95.405.826 de lei şi un profit de 3.832.616 lei. De asemenea, în anul 2016, firma a avut 225 de salariaţi, o cifră de afaceri de 100.812.904 lei şi profit de 6.461.135 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 este următoarea: 229 de salariaţi, cifră de afaceri de 98.590.327 de lei şi profit de 3.020.993 de lei. Pe firma Five-Holding SA funcţionează magazinul Brick din Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Valoarea nominală a unei acţiuni la purtător a Five-Holding SA, modificată. Cum va fi împărţit capitalul social între urmaşii lui Gheorghe Oancea
 
Five-Holding SA, o nouă investiţie imobiliară. Unde va fi realizată. Certificatul de urbanism, emis de Primăria Constanţa

Cum va arăta cartierul rezidenţial din zona magazinului Brick? Cui aparţine şi ce paşi sunt de făcut (document)
 
Five-Holding SA a primit răspuns pentru PUZ-ul care prevede construirea unui ansamblu de locuinţe în zona Marvimex

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce se construiește Five Holding SA și Mobitom SA ridică un bloc de 15 etaje, în municipiul Constanța

08 Apr 2021 3295

Colegiu Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constața cumpără prelungitoare (document)

04 Sep 2020 2156

Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța achiziționează materiale de construcții

30 Aug 2020 3103

Act important, obținut de Five Holding SA, de la Primăria Constanța

18 Jun 2020 2654

Acţionarii Five-Holding SA, firmă care deţine magazinul Brick din Constanţa, au decis contractarea unui credit bancar. Cu ce ipoteci imobiliare va garanta împrumutul

22 Apr 2020 8287

Mobitom SA, firmă deţinută de Five-Holding SA, contract de peste 9 milioane de lei de la Primăria Constanţa!

19 Feb 2020 3067

Five-Holding și Mobitom investesc într-un imobil de 15 etaje în zona lacului Siutghiol

08 Feb 2020 4824

Mihai Mazăre, Aurel Mitran şi succesorii legali ai lui Mihail Gheorghe Cârciog îşi vând acţiunile din Sigma Trading

29 Jan 2020 3096

Se desființează imobile deținute de Five-Holding situate pe strada Eliberării din Constanța

20 Jan 2020 2908

Imobile situate pe strada Ion Roată din municipiul Constanţa, desfiinţate de Mobitom şi Five-Holding. Primăria şi-a dat acordul

18 Jan 2020 2558

Acţiunile deţinute de Mihai Mazăre, Aurel Mitran şi Mihail Gheorghe Cârciog în Sigma Trading, cumpărate de Five-Holding

13 Nov 2019 2742

Azi este ultima zi când se pot depune observații la APM Constanța privind proiectul imobiliar al Five-Holding SA de la halta Traian

07 Nov 2019 1879

Administratorul Ciuceanu, maestru de ceremonii. Vânzări-cumpărări de acţiuni între acţionarii firmelor Mobitom şi Five-Holding

08 Oct 2019 2565

Acţiunile deţinute de Mihai Mazăre şi Aurel Mitran în Sigma Trading SA, cumpărate de Five-Holding SA

05 Oct 2019 3236

Five-Holding SA vrea să construiască un ansamblu de blocuri şi spaţii comerciale în zona Halta Traian din Constanţa

05 Sep 2019 2684