Hotel de patru etaje, în municipiul Mangalia. Lucky L&C SRL are acordul APM Consanţa

  • Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a răspuns firmei Lucky L&C SRL, care va edifica un imobil în Mangalia


Lucky L&C SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa acord de mediu pentru proiectul care vizează ridicarea unui blioc de trei etaje în municipiul Mangalia, strada I.C. Brătianu, nr. 6-8.


Ulterior, Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanţa a anunţat că nu este necesara efectuarea evaluarii impactului asupra mediului pentru proiectul: „Construire imobil dotări turistice S+P+4e; apart-hotel, alimentaţie publică şi spaţii agrement; organizare de şantier“, amplasat în municipiul Mangalia, strada I.C. Brătianu. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanţa, în zilele de luni - joi, între orele 8.00 -16.30, vineri, intre orele 8.00-14.00. Comentariile observaţiile şi propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 24.05.2020.


Lucky L&C SRL se coupă de hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare. În anul fiscal 2017, firma cu 28 de salariaţi a decalarat o cifră de afaceri de 1.559.825 lei şi un profit de 81.532 lei. Situaţia pe anul fiscal 2018 este următoarea: 27 de salariaţi, cifră de afaceri de 1.230.437 lei şi un profit de 13.177 lei.


Citeşte şi:

Bloc de cinci etaje în municipiul Mangalia. Dia Litoral SRL a primit răspuns de la APM Constanţa

A fost deținut de frații Micula Hotel Prahova din Neptun se extinde. Documentația, depusă la APM Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 297

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 316

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 396

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 439

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 426

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 354

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2242

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 724

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 461

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 322

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 497

Gheorghița Pufleanu vrea să ridice un bloc de 8 etaje în municipiul Constanța

11 Apr 2024 658

Undă verde de la APM Constanța pentru reabilitarea, consolidarea, modernizarea și extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia

11 Apr 2024 371

Tribunalul Constanța îl reabilitează pe Senol Zevri, fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa! (MINUTĂ)

11 Apr 2024 612

Un imobil din stațiunea Venus crește pe verticală. Firma Club Razelm SRL a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

11 Apr 2024 427