Imobil de nouă etaje, în zona Bar Melody din Mamaia. Ce a transmis Agenţia de Mediu societăţii Nitalexil SRL

Nitalexil SRL, firma care a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa proiectul „Construire imobil P+8-9e parţial - locuire colectivă la etaje şi funcţiune comercială la parter“, propus a fi amplasat în staţiunea Mamaia, zona Bar Melody, a primit răspuns.
 
Autoritatea competentă pentru Protecţia Mediului Constanta a anunţat anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare: este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul „Construire imobil P+8-9e parţial - locuire colectivă la etaje si funcţiune comercială la parter“. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanţa, strada Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8.00 -16.30, vineri, între orele 8.00-14.00. De asemenea, comentariile, observaţiile şi propunerile publicului interesat se pot înainta la APM Constanţa.
 
Reamintim că investitorul a depus la agenţia de mediu proiectul „Construire imobil P+8-9e parţial - locuire colectivă la etaje şi funcţiune comercială la parter“, propus a fi amplasat în municipiul Constanţa, staţiunea Mamaia, zona Bar Melody, în luna mai a acestui an.
 

Nitalexil SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Firma Nitalexil SRL este controlată de Seaside Estate Company SRL şi Radu Marin. Înfiinţată în anul 2001, firma are sediul social în municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu, complex Sportiv Badea Cârţan. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Asociaţi în Nitalexil SRL sunt Seaside Estate Company SRL, cu 70% din capitalul social, şi Radu Marin, cu 30% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de activităţi ale agenţiilor turistice, este Radu Marin.
 
În anul 2015, firma cu zece angajaţi a declarat o cifră de afaceri de 10.606.240 de lei şi un profit net de 4.619.421 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 8 salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 772.629 lei şi o pierdere de 392.820 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 8 salariaţi, cifră de afaceri de 959.783 lei şi o pierdere de 735.421 lei.
 

Date despre Seaside Estate Company SRL

 
Înfiinţată în anul 2006, compania are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 35.200 de lei, integral vărsat, este compus din 100 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 352 de lei. Seaside Estate Company SRL este controlată de asociaţi persoane juridice: GKL Engineering LTD, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 66% din capitalul social, şi SC Nitalexil SRL, cu 34% din capitalul social. Marius-Cristian Coman este administratorul firmei, care se ocupă de lucrări speciale de construcţii. În anul fiscal 2015, societatea a avut zero salariaţi, o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 111.670 lei. Şi în anul fiscal 2016, societatea Seaside Estate Company SRL a avut zero salariaţi, o cifră de afaceri de zero lei şi o pierdere de 477.457 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri de zero lei o pierdere de 210.131 lei.
 
Citeşte şi:
 
Bloc de nouă etaje, ridicat de Nitalexil în staţiunea Mamaia

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța va emite acord de mediu O firmă din Cluj investește în satul Vadu, comuna Corbu într-o pensiune cu foișor și piscină

28 Mar 2024 224

APM Constanța Cine va construi un salon de evenimente festive la Hârșova?

28 Mar 2024 276

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 304

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 483

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 350

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 541

Bloc de 20 de etaje, în municipiul Constanța! Demersurile făcute de Maritimo Residence SRL

26 Mar 2024 3222

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 534

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 447

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 339

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 497

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 467

Dezbatere publică, la APM Constanța Eolenerg Project SRL va construi o centrală electrică eoliană în comuna Săcele

19 Mar 2024 428

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 319

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 691