Imobilul de opt etaje ridicat de Riviera Holiday SRL în zona Popas III Mamaia va fi supraetajat (document)

Riviera Holiday SRL vrea să supraetajeze imobilul de opt etaje pe care îl ridică în Năvodari, zona Popas III Mamaia. În acest sens, firma a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Modificare proiect autorizat cu AC 394/2017 în curs de execuţie «Imobil locuinţe colective cu spaţii comerciale şi alimentaţie publică la parter p+7e-8e retras» prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată conform Legii 50/1991“, în vederea obţinerii acordului de mediu. Investiţia este realizată în oraşul Năvodari, zona Popas III Mamaia, bulevardul Mamaia Nord, lot 1.
 
Beneficiarul doreşte să intervină asupra construcţiei aprobate conform AC nr. 394 din 28.06.2017. În urma acestei decizii de supraetajare cu un etaj retras, actualul etaj 8 aprobat va suferi modificări de compartimentare şi extindere. Pentru clădire erau propuse un regim de înălţime P+7E+8E retras şi destinaţia de locuinţe colective. Prin propunerea actuală, beneficiarul doreşte supraetajarea cu un nivel 9E retras şi, astfel, regimul de înălţime devine P+8E+9E retras, iar funcţiunea va fi de locuinţe colective şi spaţii comerciale la parter. Clădirea va avea spaţii comerciale şi restaurant la parter, iar la etajele superioare, câte 6-7 apartamente pe fiecare nivel. Excepţie face ultimul nivel, care va avea doar trei apartamente de dimensiuni mai mari.

Riviera Holiday SRL, în datele Registrului Comerţului 

Înmatriculată în anul 2016, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 2.000 de lei, integral vărsat, este compus din 200 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Riviera Holiday SRL este controlată de Claudia-Monica Nicolae, născută pe 5.11.1973, în Buzău, cu 50% din capitalul social, Dumitru Nicolae, născut pe 19.04.1949, în comuna Scânteia, Ialomiţa, cu 20% din capitalul social, şi Dănuţa Nicolae, născută pe 26.03.1952, în satul Tâmboeşti, Vrancea, cu 30% din capitalul social. Dumitru Nicolae este administratorul firmei, care se ocupă de cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
 
Printre activităţile secundare ale societăţii se numără: demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi a echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor, recuperarea materialelor reciclabile sortate, lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, lucrări de construcţie a drumurilor şi autostrăzilor, lucrări de construcţie a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, construcţia de poduri şi tuneluri, lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru fluide, lucrări de tâmplărie şi dulgherie, lucrări de pardosire şi placare a pereţilor, comerţ cu alte autovehicule, intermedieri în comerţul cu mobilă, articole de menaj şi de fierărie, intermedieri în comerţul cu textile, confecţii din blană, încălţăminte şi articole din piele, comerţ cu ridicata al cerealelor, seminţelor, furajelor şi tutunului neprelucrat, comerţ cu ridicata al florilor şi al plantelor, comerţ cu ridicata al produselor textile, comerţ cu ridicata al ceasurilor şi bijuteriilor, comerţ cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului, comerţ cu ridicata de componente şi echipamente electronice şi de telecomunicaţii, comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente, comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate, comerţ cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate, comerţ cu amănuntul al încălţămintei şi articolelor din piele, în magazine specializate, comerţ cu amănuntul al articolelor medicale şi ortopedice, în magazine specializate, comerţ cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei şi încălţămintei efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe, transporturi rutiere de mărfuri, servicii de mutare, depozitări, activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre, manipulări, hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare, facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată, parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere, restaurante şi multe altele.
 
Situaţia financiară pe anul 2016 a firmei Riviera Holiday SRL arată astfel: un salariat, o cifră de afaceri de zero lei şi un profit de zero lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul depus de Riviera Holiday SRL la APM Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 262

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 497

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 346

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 559

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 429

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 344

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 369

Imobiliare Constanța Când are loc dezbaterea publică pentru construirea unui imobil de 11 etaje la Neptun?

18 Apr 2024 405

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 455

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 539

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 467

Investiție realizată de Polaris M Holding la Constanța!

15 Apr 2024 399

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2327

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 764

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 482