În Mamaia, lângă hotel Splendid Douăzeci de locuri noi de parcare, amenajate de privaţi pe terenul Primăriei Constanţa

 
 
Între hotelul Splendid şi proprietatea SC VDT Construct SRL din Mamaia, Adrian Puiu, Maria Dincă şi Dina Dincă vor să amenajeze o parcare de 20 de locuri. Beneficiarul este Primăria Constanţa, iar cel care va amenaja locurile de parcare este firma Primăriei, Confort Urban SRL. Totuşi, ca investitori apar cele trei persoane fizice.
 
Terenul amenajărilor propuse este liber, având destinaţia „spatii verzi, alei auto şi pietonale, parcări etc.“. Terenul pe care se amenajează parcarea este unul generos: 208 metri pătraţi. Iată cum motivează acest demers investitorii: „Având în vedere aglomerarea staţiunii Mamaia, prin construcţii noi, şi reglementările urbanistice elaborate care prevăd inclusiv realizarea de parcări pentru preluarea numărului mare de autoturisme în zona construcţiilor, a apărut necesitatea amenajării unor suprafeţe destinate parcării publice“.
 
Este interesant însă că această iniţiativă aparţine unor persoane private, care au sesizat aglomerarea din staţiunea Mamaia, merg la Primăria Constanţa şi se oferă să amenajeze pe cheltuiala lor, dar pe terenul Primăriei, un spaţiu de parcare. Oare oricare dintre noi putem proceda astfel?
 
Memoriul de prezentare a proiectului „Amenajare parcare - staţiunea Mamaia, zona hotel Splendid“ se află, de astăzi, în dezbaterea Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa. Societatea Confort Urban SRL a obţinut deja de la APM acordul de mediu pentru amenajarea parcării.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 346

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 293

Raris SRL furnizează și anul acesta foișoarele de salvamar pentru plaja din Constanța și stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

18 Apr 2024 270

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 350

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 311

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 317

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 384

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 305

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 313

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 403

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 278

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 740

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 461

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 490

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 493