Investiţie Firma 2X2 Camen Comerţ SRL va modifica un spaţiu comercial situat în Mamaia

Bayram Bahri şi Bayram Enar, asociaţi în societatea 2X2 Camen Comerţ SRL, vor să modifice un spaţiu comercial situat în Mamaia, Luna Parc.
 
Firma 2X2 Camen Comerţ SRL a solicitat şi obţinut, pe data de 4 martie, de la Primăria Constanţa, un act de urbanism, necesar modificării unui imobil, situat pe bulevardul Mamaia. Mai exact, este vorba despre certificatul de urbanism nr. 622, care constă în „Amenajări interioare prin recompartimentare spaţiu comercial existent şi amenajare terasă prin amplasare pergolă“. Imobilul este situat în Mamaia, Luna Parc - lot 2, bl. Sat Vacanţă.
 

Oficial despre firma 2X2 Camen Comerţ SRL

 
Potrivit Registrului Comerţului, firma înmatriculată în anul 2002 are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.000 de lei, integral vărsat, este compus din 100 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Bayram Bahri şi Bayram Enar, fiecare cu 50% din capitalul social. Administratorii societăţii, care se ocupă de comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare, sunt Bayram Enar şi Bayram Bahri.
 
În anul fiscal 2015, firma cu un singur salariat a declarat o cifră de afaceri de 22.300 de lei şi o pierdere de 12.452 de lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.