Lăcaş de cult nou în municipiul Constanţa. Unde va fi situat şi ce hram va avea

Primăria Constanţa a emis pe data de 6 august un act de urbanism pentru Arhiepiscopia Tomisului, care permite ridicarea unui nou lăcaş de cult în cartierul constănţean Palas.
 
Este vorba despre  Certificatul de urbanism nr. 2949, emis pentru Arhiepiscopia Tomisului, prin Doru Andrei. Potrivit actului, pe strada Munţii Tatra nr. 45, din cartierul Palas, va fi construită o biserică ortodoxă cu casă parohială. Viitoarea biserică va avea hramul Întâmpinarea Domnului, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preot Eugen Tănăsescu.
 
Întâmpinarea Domnului este prăznuita la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbăteasca să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sunt întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorociţa Ana.
 
Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas ca pildă şi la noi, ca îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naştere, pentru molifta de curăţire şi închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserică şi în numele familiei aduce pe cel născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Don alfonso

08 Aug, 2018 09:38

Sporul demografic este negativ,exodul populatiei este asemanator cu tarile aflate in razboi ,depopularea este evidenta iar noi construim biserici...

Victoras de la oras

08 Aug, 2018 00:13

Unde este cartierul Palaz ?

Articole asemanatoare

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 504

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 546

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 533

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 457

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 510

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 745

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2364

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 667

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 660

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 582

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 916

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 971

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1553

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 843

Programul liturgic al ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 6-9 martie 2024

05 Mar 2024 615