Mediul a aprobat supraetajarea unui bloc din Mamaia! Cine este investitorul (GALERIE FOTO)

  • Terenul este în suprafaţă de 1059 mp
  • Investitor este Interior Store Development SRL
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a publicat decizia etapei de încadrare pentru proiectul dezvoltat de către Interior Store Development SRL, prin Adrian Eduard Mușat, în Mamaia Nord.
 
Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de analiză tehnică din data de 09.03.2023, că proiectul: „Modificare de proiect autorizat cu AC 706/17.12.2021 prin supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafața desfășurată conform Legii 50/1991 articolului 2, aliniatul(4), litera A”, propus a fi amplasat în oraș Năvodari, str. M9, FN, jud. Constanța, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.


 
Terenul în suprafaţă de 1059 mp. este situat în Orașul Năvodari, Jud. Constanța, Zona Mamaia Sat, str. M8, nr. cad. 121099. Terenul are formă poligonală cu acces din Str. M8. Pe terenul aferent este edificat cu AC 569/07.12.2021 parțial un bloc de locuințe S+P+2E. În total, suprafața construită va fi de 356,69 mp, iar suprafața desfășurată a imobilului va fi de 1.804,64 mp. Se vor realiza 23 de apartamente de locuti cu 2, 3 și 4 camere, un subsol tehnic, spațiu acces conducte canalizare, parcări auto, terasa circulabilă la etajul 5. Gararea și parcarea se va realiza în curtea proprie, pe laturile stânga, dreapta și posterioară a proprietății, cât și în subsol cu un număr de 21 de locuri de parcare. Se va organiza, totodată, un spațiu verde de 317 mp, amenajat pe diferite activități în jurul blocului, cât și a parcărilor aferente acestuia conform planului de situație.


 
Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.
 
Amintim că în 2017, societatea Interior Store Development SRL au înaintat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare a proiectului „Construcţie bloc de locuinţe P+4e cu spaţii comerciale la parter, împrejmuire teren şi branşament utilităţi“, realizat în Năvodari.

 

Terenul se află în intravilanul localităţii Năvodari, trup C, UTR B1, şi este în proprietatea lui Florin Covaci şi Interior Store Development SRL, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare 432/24.03.2017. Este situat în oraşul Năvodari, zona Mamaia Sat, strada M9, număr cadastral 115719. Suprafaţa totală a terenului este de 1.298 mp, conform măsurătorilor cadastrale. În prezent, terenul este liber de construcţii. Destinaţia terenului este stabilită prin documentaţiile de urbanism aprobate (Certificatul de urbanism nr. 889/31.08.2017, plan de amplasament, plan de încadrare în zonă).
 
Construcţia se va executa cu structură din beton armat; fundaţii, pereţi, stâlpi şi planşee din beton armat. Compartimentările interioare vor fi din ghips carton şi zidărie de BCA. Închiderile exterioare vor fi din tâmplărie de BCA. Tâmplăria se va monta din PVC, cu geam termopan. Învelitoarea va fi tip terasă circulabilă. Scurgerea apelor pluviale se va face prin jgheaburi şi burlane în incinta proprie. Racordul instalaţiilor interioare se solicită prin branşamentul reţelelor localităţii. Construcţia se realizează cu structură din cadre din beton armat C25/30: stâlpi, grinzi, planşee, pereţi şi fundaţii tip radier general din beton armat C25/30. Imobilul are regimul de înălţime P+4 Etaje. Fundaţia va fi de tip radier general din beton armat. Închiderile perimetrale se vor realiza cu BCA sau cărămidă eficientă. Învelitoarea va fi de tip terasă circulabilă. 


 

Interior Store Development SRL, în datele Registrului Comerţului 

 
 
Firma este înființată în 2017 și are sediul în municipiul Constanţa, pe strada Tulcea nr. 10A. Domeniul principal de activitate este „lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“. Firma are un capital social de 800 de lei, integral vărsat, compus din 80 de părţi sociale, a câte 10 lei fiecare. Firma este controlată de Florin Covaci – 50%, Tinca Ioana Cristina - 45% și Adrian-Eduard Mușat – 5%. Adrian Eduard Mușat este și administratorul companiei. În anul 2021, firma a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de peste 1,42 milioane lei, cu un profit de 130.213 lei.
 
Conform confidas.ro, Ioana Cristina Tinca este asociat și în firmele Virelio Consult SRL, Interior Store SRL, cât și censor la Minerva Company SA.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
 
Un bloc din Mamaia, aflat în construcție, va fi supraetajat

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un bloc din Mamaia, aflat în construcție, va fi supraetajat

18 Jan 2023 1058

O societate înfiinţată în anul 2017 va ridica un bloc de patru etaje în Mamaia Sat

30 Oct 2017 4981

Firmă nouă la Constanţa în domeniul lucrărilor de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale

09 Apr 2017 1806