Monumentul istoric Hotel Intim va fi reabilitat. DGN - Romag SRL a solicitat acord de mediu

Monumentul istoric Hotel Intim, una dintre cele mai frumoase şi pline de poveşti clădiri din municipiul Constanţa, va fi reabilitat. Imobilul s-a degradat de pe o zi pe alta de la căderea comunismului, iar clădirea, care are în spate mai bine de două secole, plânge printre ruinele centrului istoric.
 
DGN - Romag SRL a solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa acord de mediu pentru proiectul „Reabilitare monument istoric Hotel Intim, amplasare firmă şi organizare execuţie lucrări”, amplasat în municipiul Constanţa, strada Nicolae Titulescu nr. 9. Informaţiile privind proiectul propus/memoriul de prezentare pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului din municipiul Constanţa. De asemenea, cei interesaţi pot depune eventualele observaţii şi sugestii. Reamintim că Primăria Constanţa a eliberat la data de 29 august 2018 certificatul de urbanism nr. 3184 pentru „Reabilitare monument istoric Hotel Intim, amplasare firmă şi organizare execuţie lucrări”.
 
Se presupune că hotelul Intim a fost construit prin anii 1880. Primele informaţii documentare legate de acest hotel datează din anul 1882, atunci când Mihai Eminescu, aflat în vizită pe malul Mării Negre, era găzduit într-o cămăruţă de la mansarda hotelului în cauză. Eminescu a stat zece zile la Marea Neagră, iar între timp i-a scris trei scrisori iubitei sale, Veronica Micle. Iată un citat dintr-una dintre aceste epistole de la malul mării: „...Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu”. Scrisoarea este datată Constanţa, 16 iunie 1882.
 
Hotel Intim a purtat, iniţial, numele de d'Angleterre. În locul Hotelului d'Angleterre a fost construit, la începutul secolului trecut, Hotelul Regina, ce a devenit în perioada interbelică unul dintre cele mai cunoscute locuri de cazare. În perioada comunismului numele i-a fost schimbat în Intim. Hotelul a aparţinut fraţilor Toma şi Mihail Tîrpa, care l-au cumpărat în 1923, de la Gheorghe Eftimiu, bancher şi proprietar din Bucureşti. În 1928, în urma unei acţiuni de partaj, hotelul a revenit lui Toma Tîrpa. În vremea comunismului a ajuns în proprietatea statului. După 1990, hotelul a intrat în posesia a două societăţi. În 1998, moştenitorii au revendicat hotelul, iar după mai multe procese, în 2004, cele două moştenitoare, Angela şi Elisabeta Tîrpa, ambele stabilite în Bucureşti, au câştigat hotelul ce a aparţinut tatălui lor. Hotelul a rămas închis şi s-a degradat de la o zi la alta.
 
Imobilul are subsol, parter, două etaje şi mansardă, 21 de camere cu baie proprie. Clădirea are elemente decorative în stil Art Nouveau, aşa cum are şi Cazinoul. Astăzi, din hotelul de lux de altădată, au rămas doar amintirile. Mobilierul şi candelabrele nu mai există, unele geamuri au fost sparte, iar starea de degradare se accentuează pe zi ce trece.
 

Societatea DGN-Romag în Registrul Comerţului

 
Firma DGN-Romag SRL a luat fiinţă în 2017, în vară, cu sediul social în Constanţa. Capitalul social este de 475.770 de lei, format din 47.577 de părţi sociale, valoarea fiecăreia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii este Ion Duşu, care a şi cumpărat hotelul. Domeniul de activitate principal al firmei - „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. Firma a avut în anul fiscal 2017 zero angajaţi, o cifră de afaceri de 27685 lei şi o pierdere de 5.363 lei.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța Familia Muntmark, undă verde de la Mediu pentru Parc Siliștea 3

28 Mar 2024 523

APM Constanța va emite acord de mediu O firmă din Cluj investește în satul Vadu, comuna Corbu într-o pensiune cu foișor și piscină

28 Mar 2024 490

APM Constanța Cine va construi un salon de evenimente festive la Hârșova?

28 Mar 2024 427

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 331

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 525

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 364

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 556

Bloc de 20 de etaje, în municipiul Constanța! Demersurile făcute de Maritimo Residence SRL

26 Mar 2024 3947

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 540

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 453

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 341

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 501

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 470

Dezbatere publică, la APM Constanța Eolenerg Project SRL va construi o centrală electrică eoliană în comuna Săcele

19 Mar 2024 429

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 322