Moteco SRL, controlată de Universitatea „Spiru Haret“, investeşte în imobiliare la Constanţa. Ce vrea să ridice pe strada Unirii (document)

Moteco SRL, reprezentată prin Leonard Georgescu, a solicitat acord de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa, necesar proiectului „Plan Urbanistic Zonal realizare ansamblu de locuinţe colective şi dotări“ - strada Unirii nr. 67.
 
PUZ-ul propune modificarea prevederilor PUG-ului Municipiului Constanţa privind terenul studiat. Întocmirea PUZ-ului este necesară pentru schimbarea funcţiunii şi a regulilor de ocupare a terenului prevăzute prin PUG. Terenul studiat în vederea întocmirii „PUZ - realizare ansamblu de locuinţe colective şi dotări“ se află în intravilanul municipiului Constanţa, în partea de nord-est a acestuia, cu acces din strada Unirii, şi are o suprafaţă de 8.857 mp.
 
Conform Certificatului de urbanism nr. 900/11.04.2017, terenul este amplasat pe două Unităţi Teritoriale de Referinţă (UTR). Terenul studiat se află într-o zonă favorabilă dezvoltării din punct de vedere urbanistic ca locuire colectivă, cu funcţiuni complementare locuirii, în special la parterul clădirilor orientate spre stradă. Din punctul de vedere al alinierii, construcţiile propuse vor respecta prevederile Regulamentului Local de Urbanism, ale Codului Civil şi morfologia urbanistică a zonei.
 
Dată fiind destinaţia actuală a terenului, orientarea fata de punctele cardinale şi densitatea construcţiilor din zonă, se propune definirea unei zone cu reglementări urbanistice pentru realizarea de construcţii de locuinţe colective şi funcţiuni complementare locuirii. De asemenea, sunt doriţi următorii indici de ocupare şi utilizare a terenului: regim de înălţime - 2S+P+etaj tehnic+10E+2R, cu o înălţime maximă admisă de 50 m. Procentul maxim de ocupare (POT) propus este de 50%. Coeficientul maxim de utilizare a terenului (CUT) este maximum 3,6. Zona verde amenajată la sol - minimum 15% şi pe terase sau faţade - minimum 15%, rezultând o suprafaţă plantată de minimum 30% din suprafaţa terenului ce a generat PUZ-ul. Înălţimea maximă la frontul stradal va fi de 150 m, iar înălţimea totală a corpurilor de clădire situate în interiorul parcelei va fi de maximum 50 de metri faţă de nivelul trotuarului adiacent parcelei.
 

Date oficiale despre Moteco SRL

 
Potrivit Registrului Comerţului, societatea a fost înfiinţată în anul 2001 şi are sediul social în Bucureşti, bulevardul Mărăşti nr. 59, hala confecţii industriale în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Capitalul social subscris, de 4000.000 de lei, integral vărsat, este compus din 400.000 de părţi sociale. Moteco SRL este controlată de Universitatea „Spiru Haret“, cu 24% din capitalul social, şi Leonard Georgescu, cu 76% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, este Leonard Georgescu.
 
În anul fiscal 2014, Moteco SRL, cu 29 de salariaţi, a declarat o cifră de afaceri de 33.513.906 lei şi un profit de 16.204.382 de lei. De asemenea, în anul 2015, firma a avut 34 de salariaţi, o cifră de afaceri de 25.218.837 de lei şi un profit de: 4.585.140 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 arată astfel: 35 de salariaţi, cifră de afaceri de 13.548.508 lei şi profit de 1.280.239 de lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta documentaţia depusă la APM Constanţa.
 
Citeşte şi:
 

Grădiniţă nouă, pe strada Unirii din Constanţa. Cine va realiza investiţia şi cum va arăta noua unitate de învăţământ

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Se lucrează intens la viitorul bloc de 11 etaje, de pe strada Unirii. Va avea piscină, spațiu comercial și centru SPA (Galerie FOTO)

11 Mar 2024 3534

Moteco SRL a primit undă verde de la Primăria Constanța, pentru blocul de 11 etaje, de pe strada Unirii

12 Nov 2021 2086

Ce se construiește A fost eliberat acordul de mediu pentru blocul de 11 etaje de pe strada Unirii, din Constanța

25 Mar 2021 2498

Dezbatere publică pentru ridicarea unui imobil de 11 etaje pe strada Unirii din Constanța

25 Dec 2020 2008

Imobil deţinut de Moteco SRL pe strada Unirii din municipiul Constanţa, transformat în grădiniţă

12 Oct 2019 2465

PUZ-ul iniţiat de Moteco SRL, în atenţia Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului din Primăria Constanţa (document)

24 May 2019 2044

Dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de Moteco SRL, firmă controlată de Universitatea „Spiru Haret“ (document)

13 Feb 2019 2507

PUZ-ul inițiat de Moteco SRL, firmă controlată de Universitatea „Spiru Haret“, la mâna constănțenilor

18 Dec 2018 1896

Grădiniţă nouă, pe strada Unirii din Constanţa. Cine va realiza investiţia şi cum va arăta noua unitate de învăţământ

02 Jan 2018 4541

Universitatea „Spiru Haret“ din Constanţa se primeneşte. Ce acte a emis municipalitatea

06 Sep 2017 5515