O clădire istorică din centrul vechi al Constanţei va fi reconstruită. Iată cine este investitorul!


Un imobil din centrul vechi al municipiului Constanţa va fi reconstruit, după cum reiese din anunţul făcut de Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. Imobilul va avea două etaje, iar la parter va avea funcţiunea de alimentaţie publică, fiind situat pe bulevardul Tomis, numărul 13.
 
Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare: „Nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului”, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Reconstruire clădire S+P+2E cu funcţiunea de alimentaţie publică la subsol şi parter şi locuire la etaje”, amplasat în judeţul Constanţa, municipiul Constanţa, b-dul Tomis, nr.13, titular fiind Bundă Cristina.   
 
Prin reconstruire se înţelege refacerea imobilului în formă originară, pe baza unor documente care au stat la baza proiectului iniţial, astfel că volumetria şi spaţiul obţinut sunt condiţionate de arhitectura identificată a imobilului iniţial. Soluţiile au fost alese astfel încât să fie în concordanţă cu condiţiile locale specifice amplasamentului şi să ofere un maximum de eficienţă investiţiei respective. De menţionat este că organizarea de şantier se va amenaja strict pe terenul aflat în proprietatea beneficiarului şi nu va afecta spaţiul public. La nivelul terasei de peste etajul 2 se va amenaja un spaţiu verde.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbați prinși în flagrant de polițiștii locali din Constanța în timp ce cărau o cutie metalică destinată tranzistoarelor electrice

06 Mar 2024 975

A murit omul de afaceri Lucian Lazia, proprietarul grupului de firme Argos din Constanţa

23 Oct 2023 23650

Vrei să lichidezi o bibliotecă în Constanța? Apelează la profesioniști!

28 Aug 2023 740

Transport neobișnuit surprins în traficul din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Feb 2023 13929

Casa Laskaridis, din Centrul Vechi Constanța, scoasă la vânzare pentru 900.000 de euro

28 Jan 2023 3618

Constanța Țevi furate din zona în care se execută lucrări de înlocuire a conductelor de transport energie termică

21 Nov 2022 2560

Constanța Bărbat, prins la furat de calorifere. Intenționa să le vândă la un centru de fier vechi

13 Jan 2022 1336

#Dobrogea143 – De la grecii din Milet la generația Millennials Ulmetum, centru de control al principalelor drumuri comericiale din regiune(galerie foto+video)

19 Nov 2021 3061

Regulamentul Zonei Peninsulare. În cât timp își dă girul Prefectura și de când se va aplica

02 Sep 2021 3103

În sfârșit, în mandatul „generalului” Sorin Mihai ISJ Constanța caută profesori pentru nou-înființatul Centru județean de excelență

09 Apr 2021 8439

Schimbarea la față a zonei peninsulare. Cum vrea primarul Constanței să îi stimuleze pe oameni să își repare clădirile istorice

16 Feb 2021 2498

Reacția ministrului Lucian Bode după ce un polițist a fost surprins la o petrecere în București

23 Jan 2021 1520

Niciun mușteriu pentru realizarea expertizei tehnice a Centrului de îngrijire a persoanelor cu Alzheimer din Agigea, județul Constanța

31 Dec 2020 1728

Atracțiile verii trecute, pe litoral Ziua Mondială a Turismului (video)

27 Sep 2020 1698

Alertă la ISU Dobrogea. Fum dens la un centru de recuperare medicală din Constanța

08 Jul 2020 2270