O firmă din Cumpăna ridică adăposturi de găini la Ovidiu. Despre cine este vorba

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul dezvoltat de Ferma Puiul Dobrogean prin Ionel Dobre.
 
 
Mediul a decis că „este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului”, pentru proiectul Construire adăposturi de animale - găini ouatoare bio”, în judeţul Constanţa, orașul Ovidiu, satul Culmea, extravilan parcela A209/2.
 
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului Constanta din Constanta, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni - joi, între orele 8-16.30, vineri, intre orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
   
Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta în termen de 10 zile de la data afişării prezentului anunţ.
 
Ferma Puiul Dobrogean SRL
 
Sediul firmei este în localitatea Cumpăna, pe strada Crinului, fiind înființată în anul 2011.asociat unic și administrator este Ionel Dobre, pe care îl regăsim și în firma Farm Nutrition SRL, cu un aport de 49% la capitalul social. Firma are un număr de 6 salariați, la o cifră de afaceri de 5 milioane lei, cu un profit de 407.262 lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța Familia Muntmark, undă verde de la Mediu pentru Parc Siliștea 3

28 Mar 2024 497

APM Constanța va emite acord de mediu O firmă din Cluj investește în satul Vadu, comuna Corbu într-o pensiune cu foișor și piscină

28 Mar 2024 475

APM Constanța Cine va construi un salon de evenimente festive la Hârșova?

28 Mar 2024 411

Dunărea Power SRL, investiție nouă la Topalu. Proiectul privind stocarea energiei electrice în baterii a fost depus la APM Constanța

27 Mar 2024 327

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 517

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 364

Undă verde de la APM Constanța Parc fotovoltaic, înființat de societatea E Soare Afară SRL la Murfatlar

26 Mar 2024 556

Bloc de 20 de etaje, în municipiul Constanța! Demersurile făcute de Maritimo Residence SRL

26 Mar 2024 3882

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 539

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 453

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 341

APM Constanța Ce demersuri trebuie să facă Cristian Panait să ridice două blocuri de 12 etaje în Mamaia?

20 Mar 2024 500

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 470

Dezbatere publică, la APM Constanța Eolenerg Project SRL va construi o centrală electrică eoliană în comuna Săcele

19 Mar 2024 429

E SOARE AFARA SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul construire parc fotovoltaic, branșamente utilități și organizare executare lucrări

19 Mar 2024 322