O firmă înfiinţată la începutul anului ridică un bloc de patru etaje în Mamaia Sat

Societatea Confort Decent SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje în Mamaia Sat. În acest sens, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriu de prezentare a proiectului „Construire imobil S+P+4e - locuinţe colective şi împrejmuire teren“, în vederea obţinerii acordului de mediu.
 
Pe amplasamentul studiat, beneficiarul intenţionează să realizeze un imobil cu funcţiunea de locuinţe colective cu un regim de înălţime de S+P+4E. Imobilul va avea o structură realizată din cadre de beton armat, cu stâlpi şi grinzi care se vor descărca pe terenul bun de fundare prin intermediul unui radier de beton. Vecinătăţile viitorului bloc sunt: la nord - proprietate privată, la est - strada M10; la vest - proprietate privată, la sud - strada M9. Pe durata execuţiei investiţiei, se vor respecta toate normele aflate în vigoare pentru protecţia mediului. Deşeurile rezultate în urma execuţiei vor fi reciclate sau vor fi transportate în locuri special amenajate.
 
Pe perioada execuţiei lucrărilor, se va avea în vedere: protecţia calităţii apelor; protecţia aerului (se va monta pe schela ce înconjoară faţadele clădirii plasă specială, pentru a preveni răspândirea în atmosferă a prafului provenit din procesul de execuţie); protecţia împotriva zgomotului şi vibraţiilor.
 
Confort Decent SRL a fost înmatriculată în anul 2017 şi are sediul social în Constanţa. Firma se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. Fondatorul societăţii, cu un capital social de 200 de lei, este Gabriel Ciumacenco, din Constanţa, acesta fiind şi administratorul societăţii. Contactat telefonic, Gabriel Ciumacenco a refuzat să ne dea mai multe detalii despre viitoarea investiţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Ciumacenco, de la Confort Decent, vrea să elaboreze un Plan Urbanistic Detaliu pentru imobilul de pe strada Eduard Caudella

01 Feb 2023 1075

Două documente importante pentru investiția imobiliară realizată de Gabriel Ciumacenco la Constanța

09 Jan 2023 1090

Gabriel Ciumacenco de la Confort Decent SRL elaborează PUZ pentru o nouă investiție în Constanța

22 Jul 2022 1345

Gabriel Ciumacenco își modifică proiectul imobiliar din cartierul Compozitori din municipiul Constanța

23 Mar 2022 1884

Constanța. Blocul cu 6 etaje care se va ridica pe strada Eduard Caudella colț cu Baba Novac a scăpat ieftin de consultarea publică (documente)

09 Sep 2020 2986

Un nou PUZ se află în dezbatere publică. Investiția se va realiza în cartierul Compozitorilor din municipiul Constanța! (documente)

18 Jul 2020 3641

PUZ-ul Confort Decent, administrată de Gabriel Ciumacenco, în dezbatere publică (documente)

03 Jul 2020 2588

Firma Confort Decent SRL va supraetaja blocul de două etaje, ridicat pe strada Mihail Jora din Constanţa

14 May 2020 1954

Confort Decent SRL investește într-un imobil de două etaje pe strada Mihail Jora din Constanța

06 Dec 2019 2817

Cine pregăteşte o investiţie imobiliară pe strada Eduard Caudella din municipiul Constanţa

08 Aug 2017 4193

Firmă de promovare imobiliară deschisă la Constanţa

10 Mar 2017 2170