O nouă clădire în Mamaia Nord! Un tânăr investitor sirian, de doar 21 de ani, proprietar (document)

La Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a fost depus un proiect pentru eliberarea unui memorandum referitor la construirea unui imobil în oraşul Năvodari, judeţul Constanţa, care aparţine unui investitor străin, Al Jasem Reiham.
 
Potrivit documentului ataşat, proiectul denumit „Construire bloc locuinţe P+4E cu spaţiu comercial la parter şi împrejmuire teren“ va fi situat în oraşul Năvodari, trup Mamaia Nord, strada A6-A4, lot 17, judeţul Constanţa.
 
Terenul a fost obţinut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2330/02.10.2017 şi are o suprafaţă totală de 800 de metri pătraţi. Terenul nu este împrejmuit şi dispune de următoarele reţele de utilităţi: alimentare cu apă, canalizare, energie electrică şi termică, gaze naturale. Investitorul doreşte construirea unei clădiri de patru etaje, cu un spaţiu comercial la parter, având o suprafaţă construită propusă de 400 de metri pătraţi.
 
Primăria oraşului Năvodari a eliberat certificatul de urbanism cu nr. 500/09.05.2018. Urmează să se amenajeze pe lângă construcţia propusă un spaţiu verde în suprafaţă de 240 mp, reprezentând un procent de 30% din suprafaţa terenului, fiind situat pe latura de nord şi vest a construcţiei şi pe fiecare balcon din fiecare apartament.
 
Circulaţia şi accesul autovehiculelor se fac de pe strada A6 şi strada A4, iar cea pietonală, pe trotuarele aferente. Parcarea autovehiculelor se admite numai în interiorul parcelei, fiind introduse în interiorul proprietăţii 23 de locuri de parcare.
 
Al Jasem Reiham nu este încă un personaj destul de cunoscut pe piaţa imobiliară din judeţul Constanţa. El a mai avut o societate, SC Orient Mijlociu SRL, care a fost lichidată - radiată. Tânărul de doar 21 de ani, cu cetăţenie siriană, a venit la studii superioare la Constanţa, iar acum s-a gândit că este momentul oportun să investească în imobiliare. Mai mult, potrivit portalului Ministerului Finanţelor, mai este înregistrat ca persoană fizică cu o societate, cu numele Al Jasem Reiham, încă din anul 2016.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul publicat de Agenţia pentru Protecţia Mediului. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia Nord Al Jasem Reiham modifică imobilul construit în orașul Năvodari, pe malul mării

24 Nov 2020 2627