O nouă investiţie imobiliară Elys Interdecor a iniţiat un PUZ pentru un teren situat pe strada Poporului, lângă Cimitirul Central

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa, care se va întruni în cursul zilei de azi, va avea pe ordinea de zi şi proiectul „Elaborare PUZ - modificare HCL nr. 190/08.07.2011 cu încadrare în prevederile art. 32, al. 7 din Legea nr. 350/2001”, iniţiat de Elys Interdecor SRL.
 
Scopul prezentei documentaţii constă în modificarea reglementărilor urbanistice aprobate pentru amplasamentul situat pe strada Poporului, nr. 207. Având în vedere prevederile Legii 350 /2001, se va studia unitar şi coroborat o zonă mult mai mare, ce va face studiul
documentaţiei de urbanism şi va fi delimitată astfel: la Nord - strada  Fulgerului; la Vest - strada Poporului; la Est - aleea Nalbei; la Sud - strada Ion Luca Caragiale. Terenul propus pentru studiu este situat în intravilanul municipiului Constanta, în zona centrală, cartier Coiciu, la vest de bulevardul 1 Decembrie 1918, în proximitatea Casei de Cultură şi a Cimitirului Ortodox Central. Terenul identificat cu numărul cadastral 245359 este în proprietatea privată a SC Elys Interdecor SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare. Suprafaţa terenului este de 422 mp şi dispune de acces direct din două circulaţii carosabile: 13,88 m din strada Poporului şi 18,21 m din strada I. L. Caragiale. Terenul prezintă împrejmuire şi este liber de construcţii. Conform extrasului de carte funciară, terenul are destinaţia de curţi construcţii. Potrivit P.U.G. aprobat prin HCL nr.653 din 24.11.1999, din zona studiată de aproximativ 13.200 mp, aproximativ 6.600 mp fac parte din U.T.R. ZRL4 - Subzona locuinţelor colective medii cu P+3 - 4 niveluri, situate în ansambluri preponderent rezidenţiale, cu  următoarele specificaţii şi indicatori urbanistici: locuinţe în proprietate privată şi locuinţe sociale, construcţii aferente echipării tehnico-edilitare, amenajări aferente locuinţelor (căi de acces carosabile şi pietonale private, parcaje, garaje, spaţii plantate, locuri de joacă pentru copii, amenajări de sport pentru tineret, împrejmuiri). Procentul de utilizare a terenului este de 30%, iar coeficientul de utilizare a terenului este de 1,50 mp, înălţimea maximă admisibilă a clădirilor e de
P+4E. Restul suprafeţei de aproximativ 6.600,00 mp din zona propusă spre studiu P.U.Z. se încadrează în documentaţia urbanistică P.U.Z., aprobat prin aprobat prin HCL nr.190 din 08.07.2011.
 

Elys Interdecor SRL, în datele Registrul Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2009, firma are sediul social în municipiul Constanţa, strada Crişului. Capitalul social subscris de 1.020 lei, integral vărsat, este compus din 101 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Societatea este deţinută de Lefter Mioara, născută pe
01.02.1950, în Cernavodă, cu 2% din capitalul social, Elias-Bagiu Liviu Marius, născut pe 21.02.1976, în Constanţa, cu 98% din capitalul social. Elias-Bagiu Liviu Marius este administratorul firmei care se ocupă de activităţi de design specializat. În anunţul fiscal 2015, societatea cu 16 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.941.097 lei şi un profit de 334.066 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 11 salariaţi a avut o cifră de afaceri de 1.624.759 lei şi o pierdere de 230.468 lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 18 salariaţi, cifră de afaceri de 1.606.822 lei şi profit de 321.709 lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Elys Interdecor SRL și Masterclass AG SRL se vor ocupa de lucrările de la Școala Gimnazială I.L. Caragiale, din Medgidia (DOCUMENT)

30 Aug 2023 1092

Licitații Constanța O licitație organizată de primăria Cobadin a fost atacată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

22 Aug 2023 1281

Licitații Constanța Elys Interdecor SRL și Masterclass AG SRL au contractat lucrările la Complexul Corecțional de la Penitenciarul Poarta Albă, Secția Exterioară Valu lui Traian (DOCUMENT)

01 Aug 2023 1170

Elys Interdecor SRL a primit acordul de la APM Constanța pentru investiția de pe strada Amsterdam

04 Oct 2022 1355

Una din firmele care a modernizat clinica Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean ridică un bloc în municipiul Constanța

17 Jul 2022 1461

Aproape 4,5 milioane de lei Radiografia firmelor care au reabilitat Secția de Ginecologie din Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

04 May 2022 2497

Elys Interdecor SRL a primit un nou certificat de urbanism de la Primăria Constanța. Despre ce este vorba

13 Jan 2022 1297

Ce se construiește Primăria Constanța a emis Certificatul de Urbanism pentru Elys Interdecor SRL

27 May 2021 2917

Ce se construiește Undă verde de la mediu pentru blocul de trei etaje de pe strada Poporului, din Constanța

24 Mar 2021 1834

Elys Interdecor SRL, memoriu depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța. Este vizat un proiect pe strada Poporului (document)

08 Apr 2020 2242

Dezbatere publică la Primăria Constanţa pentru PUZ-ul iniţiat de Elys Interdecor. Este vorba despre un teren din strada Poporului

25 Feb 2020 2927

Consultare publică, demarată de Primăria Constanţa pentru PUZ-ul iniţiat de Elys Interdecor SRL

12 Feb 2020 2378

PUZ-ul iniţiat de Elys Interdecor SRL pentru un teren situat pe strada Poporului, pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de urbanism (document)

03 Dec 2019 3041