O nouă şcoală primară în Constanţa, pe strada Eroilor? Se doreşte modificarea Planului Urbanistic Zonal (document)

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului se întruneşte astăzi, de la ora 11.00, la sediul din bulevardul Tomis nr. 51, având pe ordinea de zi 11 proiecte. Unul dintre acestea vizează modificarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbarea destinaţiei unui imobil de pe strada Eroilor nr. 9 din Constanţa din locuinţă individuală în şcoală. Iniţiatorul noului PUZ este Anica Done, care propune, prin studiul înaintat în discuţie, analizarea posibilităţilor de reactualizare morfologică a unui fragment de ţesut urban, delimitat de o tramă stradală existentă, în intravilanul municipiului Constanţa.
 
Prin noul PUZ se doreşte schimbarea destinaţiei imobilului D+P+1E+M din locuinţă individuală în şcoală primară, pe un teren cu suprafaţa de 680 mp, pe strada Eroilor nr. 9.
 
Conform prevederilor Planului Urbanistic General Constanţa, în zona studiată se regăseşte subzona ZRL2a - zonă de locuinţe individuale şi colective mici cu maximum P+2 niveluri, situate în afara perimetrelor de protecţie. Zona studiată se află în intravilanul localităţii, la est faţă de centrul geometric al intravilanului. Potrivit memoriului depus, în ceea ce priveşte relaţionarea zonei cu localitatea sub aspectul poziţiei, accesibilităţii, cooperării în domeniul edilitar, servirea cu instituţii de interes general, având în vedere poziţionarea în cadrul intravilanului, zona studiată are un mare
potenţial de interconectare, fiind relativ aproape de centrul oraşului, atât sub aspect funcţional/relaţie directă, cât şi sub aspect edilitar (cu traseul pe străzile zonei există toate tipurile de reţele edilitare). De asemenea, zona este situată la distanţe relativ mici faţă de dotări orăşeneşti importante (gară, primărie, spital, centre comerciale importante, şcoli, grădiniţe, casa de cultură, bănci etc).
 
Potrivit studiului iniţiat, circulaţia rutieră în zonă este bine organizată / definită, având trasee şi semnalizări complete, străzile prezentând sens unic pe str. Vasile Pârvan şi dublu tract pe str. Eroilor şi str. Mihai Eminescu. Străzile ce definesc zona studiată sunt: Vasile Pârvan - sens unic (vest), Eroilor - dublu sens (câte o bandă pe sens) în nord.
 
Principalele caracteristici ale funcţiunilor ce ocupă zona studiată sunt: funcţiunea dominantă a zonei este cea de locuire (exprimată în clădiri cu regim de înălţime de la parter pana la P+2E, majoritatea aflate în stare medie). Alte funcţiuni existente sunt cele comerciale şi servicii (str. Eroilor, str. Vasile Pârvan). Coeficienţii urbanistici existenţi ai zonei studiate sunt: Procentul de Ocupare a Terenului existent - 35,22%, Coeficientul de Utilizare a Terenului este de 0,65, iar suprafaţa studiată este de 3.372 mp.
 
Zona este situată în continuarea centrului istoric al oraşului - peninsulă; este delimitată în partea de nord-vest de bulevardul Mamaia şi strada Unirii, la vest de strada I. G. Duca, la sud de bulevardul Ferdinand şi la est de artera propusă ce completează strada V. Alecsandri şi strada M. Eminescu. Zona cuprinde o mare diversitate funcţională: locuire (individuală şi colectivă), comerţ şi servicii de importanţă municipală şi supra-municipală, servicii publice şi administrative, dotări pentru învăţământ şi sănătate, zone speciale, dotări pentru turism şi zonă verde pentru recreere. O axă importantă a zonei este constituită de pietonalul Ştefan cel Mare, pietonal susţinut de activităţi de interes public din sfera comerţ/servicii.
 
Prin prezenta documentaţie, se propune schimbarea destinaţiei din locuinţă individuală în şcoală primară pentru imobilul D+P+1E+M situat pe str. Eroilor nr. 9, cu păstrarea coeficienţilor urbanistici aprobaţi în zona studiată.
 
Potrivit Registrului Comerţului, iniţiatorul PUZ-ului, Anica Done, figurează în mai multe societăţi: Dovi Free SRL, aflată în funcţiune, şi Dovi Import Export SRL şi Complex Astoria SRL, în funcţiune, dar figurând cu activitatea suspendată, cf. Legii 286/2009, Legii 135/2010, şi sub urmărire penală.

 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta proiectul privind propunerea de modificare a PUZ-ului pentru zona studiată.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Salcianu Laurentiu

31 Mar, 2018 21:33

Doar semnul de circulație de drum înfundat este invizibil deoarece este ascuns intr-un copac pe strada Eroilor si nimeni nu face nimic de cel puțin 5 ani de zile, chiar daca poliția locală a fost înștiințată. Sat in deriva....

Articole asemanatoare

Lumea marinarilor Un amiral sacrificat

26 Mar 2024 624

Originar din Medgidia Lucian Grigorescu, un pictor considerat ca „dintre cei mai interesanți, mai complecși și mai personali postimpresioniști” la nivel mondial

31 Jan 2024 1156

In Memoriam. Ion Pelivan - Ctitor al Marii Uniri (1876-1954)

26 Jan 2024 520

Nicolae Țimiraș, scriitorul născut în București, școlit la Constanța și decedat în California

30 Jul 2023 1097

Cola Fudulea. Absolventul de științe juridice devenit unul dintre cei mai de seamă poeți aromâni

05 Jan 2023 4099

Stan Greavu (1905-1929) Primul bibliograf al Dobrogei

05 Apr 2022 2592

Județul Constanța Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr”, comuna Corbu face angajări. Ce post este vacant

29 Mar 2022 1217

Lumea marinarilor Mai-marele marinei civile Dumitru Munteanu, consilier diplomatic (galerie foto)

10 Dec 2021 3744

Incendiu într-o sală de clasă la o școală primară din Gura Humorului. Este degajare mare de fum (GALERIE FOTO)

03 Dec 2021 1449

#citeșteDobrogea 115 ani de la nașterea sculptorului dobrogean Cristea Grosu

21 Jun 2021 3105

Scriitorul Fănuș Neagu ar fi împlinit astăzi 89 de ani

05 Apr 2021 1866

Județul Tulcea Licitație pentru servicii de reabilitare a Școlii Primare Letea

08 Jan 2021 1610

Ce conţin pachetele cu rechizite oferite de către Primăria Constanţa

08 Sep 2020 3709

Se caută firmă pentru reabilitarea Școlii Primare din Vadu, județul Constanța (document)

15 Jul 2020 1928

La 126 de ani de la naşterea sa, Lucian Grigorescu încă nu are muzeul asumat de autorităţile medgidiene

01 Feb 2020 4309