Imobiliare

PUD-ul iniţiat de SC Teo Doi SRL pentru construire imobil D+P+1-2E în zona Cazinoului din Mamaia, avizat favorabil de Primăria Constanţa

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa, întrunită în şedinţă pe data de 8.05.2018, a analizat şi PUD-ul iniţiat de SC Teo Doi SRL privind construirea unui imobil D+P+1-2E - comerţ şi cazare, zona Cazino Mamaia, terasa 15+16. PUD-ul iniţiat de SC Teo Doi SRL a fost avizat favorabil.
 
Terenul respectiv are suprafaţa de 539,32 mp, fiind situat în staţiunea Mamaia, zona UTR8 - intercalată între subzona proiectului „Promenada Mamaia“ - Piaţeta Cazino, aleea auto de acces de la sud de club Castel şi bulevardul Mamaia. Zona cuprinde hotelurile Condor, Albatros, restaurantele aferente acestora, vile turistice şi spaţii comerciale.
 
Proprietarii intenţionează să construiască aici un imobil cu destinaţia de spaţii tehnice la demisol, spaţii comerciale la parter şi cazare la etaje, urmând ca terenul să fie amenajat cu alei pietonale şi spaţii verzi. Locurile de parcare se vor concesiona de la autorităţile locale din parcările amenajate în zonă.
 
Prin Certificatul de urbanism nr. 3687 din 23.10.2015, Primăria Municipiului Constanţa a condiţionat eliberarea autorizaţiei de construire de întocmirea şi aprobarea unei documentaţii de urbanism elaborate pentru parcela situată în staţiunea Mamaia, zona Cazino, terasa 15 şi terasa 16. Terenul la care se face referire în prezenta documentaţie se găseşte în zona de nord a municipiului Constanţa, având următorii vecini: la sud - promenadă, proprietate a municipiului Constanţa, la nord - alee pietonală şi parcare; la est - alee pietonală şi terasa nr. 17, iar la vest - alee pietonală şi terasa nr. 14.
 
În imobilul propus prin PUD se doreşte amenajarea a 21 de camere de cazare (42 de locuri de cazare) în regim hotelier şi a unui spaţiu comercial (restaurant) cu suprafaţa utilă de maximum 250 mp şi 80 de locuri la masă. De asemenea, este nevoie de 32 de locuri de parcare, conform HGR. nr. 525/1996, după cum urmează: opt locuri de parcare pentru restaurant şi 16 locuri de parcare pentru camerele în regim hotelier.
 

Teo Doi SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Cu sediul social în Mamaia, zona Cazino, firma a fost înfiinţată în anul 2004. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma Teo Doi SRL este controlată de Ildis Teofic, născut pe 18.08.1984, în Constanţa. Persoane împuternicite ale societăţii, al cărei obiect de activitate este „restaurante“, sunt Ildis Teofic şi Erchean Teofic.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu patru salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 424.907 lei şi un profit de zero lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, societatea a avut un salariat, o cifră de afaceri de 120.741 de lei şi un profit de zero lei.
 
Citeşte şi:
 
Aşteaptă răspuns de la Primăria Constanţa: Cum va arăta blocul ridicat de SC Teo Doi SRL în zona Cazinoului

 
Planuri mari ale firmei Teo Doi SRL. Spaţiu comercial situat în zona Cazinoului din Mamaia, extins pe verticală (document)

 
Un spaţiu situat în zona Cazinoului din Mamaia se extinde. Proprietarii îi adaugă două etaje (galerie foto+document)

 
Pizzeria Gran Caffe din zona Cazino Mamaia are planuri mari. Vrea să se extindă şi să cazeze turişti

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PUZ-ul lacului Tăbăcărie, pe masa Comisiei tehnice de urbanism. Actul, elaborat de o firmă din Miercurea Ciuc (document)

24 Sep 2018 1143

Incubator de afaceri pe strada Celulozei din municipiul Constanța. PUZ elaborat de investitor pentru reglementarea terenului (document)

18 Sep 2018 470

Cum va arăta imobilul de opt etaje ridicat de Waldy Com Sales & Logistics pe malul lacului Siutghiol (document)

17 Sep 2018 1179

PUZ-ul iniţiat de Five-Holding pentru teritoriul delimitat de Marvimex şi strada Eliberării, la mâna Comisiei tehnice de urbanism (document)

17 Sep 2018 1148

Un nou spital în Constanţa. A fost solicitat aviz de oportunitate de la municipalitate (document)

15 Sep 2018 4412

O nouă investiţie imobiliară Elys Interdecor a iniţiat un PUZ pentru un teren situat pe strada Poporului, lângă Cimitirul Central

22 Aug 2018 784

Imobil de opt etaje în zona hotelului Piccadilly. Deco Horeca şi Promedas Mamaia aşteaptă răspuns. Legături cu fostul viceprimar Nemirschi (document)

01 Aug 2018 923

PUZ-ul inițiat de Dumitru Pufleanu pentru un teren situat pe strada Pescarilor, la mâna Primăriei Constanța (document)

31 Jul 2018 442

Patronii de la Bueno, un nou demers pentru un imobil în zona Lupoaică din Constanţa. Ce au solicitat investitorii (document)

31 Jul 2018 717

Bloc pe spaţiul verde din faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Investitorul aşteaptă răspunsul Comisiei de urbanism (document)

31 Jul 2018 3349

Locuitorii sunt nemulţumiţi. Poliţia Locală a amendat Black Sea Design Concept Pământul rezultat din săpătura unui imobil de pe Primăverii, depozitat în incinta stadionului de rugby (galerie foto)

18 Jul 2018 2467

Clădirea de cinci etaje ridicată pe strada Primăverii din Constanţa de Black Sea Design Concept SRL, la mâna Comisiei tehnice de urbanism (document)

05 Jun 2018 788

O nouă investiţie imobiliară. Medgaz SRL solicită reglementarea unui teren situat la intersecţia bulevardului Tomis cu strada Suceava (document)

05 Jun 2018 2006

Supermarket Penny în locul unei parcări, pe Eliberării. Rewe Projektentwicklung România aşteaptă răspuns de la Primăria Constanţa (galerie foto+document)

05 Jun 2018 3608

Evergreen Recycling SRL a primit răspuns de la Comisia tehnică de urbanism. Este vizat un bloc situat pe şoseaua Mangaliei (document)

01 Jun 2018 409

Imobil de şase etaje, pe strada General Manu. Investitorul Rezkozan Impex SRL aşteaptă răspuns de la Comisia tehnică de urbanism (galerie foto+document)

19 May 2018 782

Imobil de șapte etaje, pe şoseaua Mangaliei. Proiectul, inițiat de Evergreen Recycling, la mâna Primăriei Constanța (galerie foto+document)

19 May 2018 682

Max Impex SRL poate demara consultarea publică pentru construirea staţiei de carburanţi în locul fostei autobaze ICIL Constanţa

11 May 2018 643

Clădire de cinci etaje, pe strada Primăverii din Constanţa. Black Sea Design Concept SRL aşteaptă răspuns de la municipalitate (document)

07 May 2018 1909

Investiţia imobiliară a societăţii Fier Oţel Construct SRL, analizată de Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului (document)

07 May 2018 1962

SC Media Outpost SRL poate demara consultarea publică pentru PUZ-ul dintre şoseaua Industrială şi strada Celulozei din Constanţa

28 Apr 2018 341

Recomandările Comisiei tehnice de urbanism pentru societatea Max Impex privind construirea staţiei de carburanţi în locul fostei autobaze ICIL Constanţa

28 Apr 2018 721

Five-Holding SA a primit răspuns pentru PUZ-ul care prevede construirea unui ansamblu de locuinţe în zona Marvimex

28 Apr 2018 2713

PUZ-ul iniţiat de Five-Holding SA, din nou pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei tehnice de urbanism (galerie foto+document)

18 Apr 2018 869

Staţie carburanţi, în locul fostei autobaze ICIL din Constanţa

18 Apr 2018 2308

Investiții imobiliare în Constanţa şi Mamaia Bueno Comp SRL, Bravo Top SRL, Medical Cermed SRL, Parc Mamaia Nord SRL şi Teo Doi SRL au primit răspuns de la municipalitate (galerie foto)

07 Apr 2018 2042

PUZ-ul iniţiat de Five-Holding SA, la mâna Comisiei tehnice de urbanism Cartier rezidenţial în zona magazinului Brick, cu blocuri de 11 etaje (document)

04 Apr 2018 2261

Spaţiu verde de pe strada Mircea cel Bătrân, sacrificat Bloc în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa (document)

26 Mar 2018 5980

Aşteaptă răspuns de la Primăria Constanţa Cum va arăta blocul ridicat de SC Teo Doi SRL în zona Cazinoului din Mamaia (document)

24 Mar 2018 631

Imobil de 15 etaje pe locul restaurantului Parc din Mamaia (document)

24 Mar 2018 3109

O clădire în ruină de lângă Muzeul de Artă Populară din Constanţa ar putea fi reabilitată. Cum va arăta după finalizarea lucrărilor (document)

24 Mar 2018 2149

Planuri mari ale firmei Teo Doi SRL. Spaţiu comercial situat în zona Cazinoului din Mamaia, extins pe verticală (document)

05 Mar 2018 1936

Imobilul de opt etaje care va fi ridicat de GFT Intertrade Logistic SRL, în atenţia Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Constanţa (document)

19 Feb 2018 1277

Se întruneşte Comisia tehnică de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanţa. Iată ordinea de zi

18 Feb 2018 532

Alex Lux SRL, iniţiatoarea unui PUZ pentru Mamaia, zona hotelului Meridian (document)

07 Feb 2018 877

Cum va arăta blocul ridicat de patronii de la Bueno în zona Lupoaică din Constanţa. Imagini în premieră (galerie foto)

07 Feb 2018 3766

Bloc de 15 etaje pe strada Răscoala 1907 din Constanţa. Cine îl face (document)

07 Feb 2018 5593

Un spaţiu situat în zona Cazinoului din Mamaia se extinde. Proprietarii îi adaugă două etaje (galerie foto+document)

08 Dec 2017 2046

Ce pun la cale Five-Holding SA, Mobitom SA şi Sigma Trading SA Cartier rezidenţial în zona magazinului Brick, cu blocuri de 11 etaje (document)

21 Nov 2017 2888

PUZ-ul inițiat de Apti Orhan, pe masa Comisiei tehnice de urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Constanța (document)

10 Aug 2017 2327

Transformarea restaurantului Nord în spital, la mâna Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului (document+galerie foto)

11 Jul 2017 4444

Constănţenii ar putea avea un cimitir pentru animale de companie (document)

04 Jul 2017 3869

Investitorul a solicitat avizul de oportunitate pentru PUZ Un supermarket Penny va lua locul unei parcări de pe strada Eliberării (document)

11 May 2017 2122

Constanţa. Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului. Opt puncte pe ordinea de zi

06 Apr 2017 1102

Ce a comunicat elaboratorul PUZ-ului zonei de coastă a Mării Negre Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Constanţa

16 Mar 2017 2272

PUZ-ul peninsulei nu va ajunge prea curând pe masa consilierilor! Comisia tehnică de urbanism, noi solicitări pentru Expaco

16 Mar 2017 1560

Ce răspuns au primit Costică Nicolae și Doina Bucur de la Comisia tehnică de urbanism. Este vizat un bloc de pe strada Eliberării (documente)

07 Mar 2017 818

Reguli noi pentru cei care vor să construiască pe malul lacului Siutghiol, în zona Campusului Universitar (document)

07 Mar 2017 1405

Încă un pas pentru ridicarea blocului de trei etaje din cartierul Compozitorilor. Ce a obţinut Nicolescu de la municipalitate

23 Feb 2017 881

Doi investitori doresc să ridice blocuri de şase etaje într-un cartier de case! Ce a decis Comisia de urbanism a Primăriei

14 Feb 2017 1314