PUZ-ul pentru un imobil în Palazu Mare, pe masa Comisiei de urbanism a Primăriei Constanţa (document)

 
Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului se va întruni în data de 15 ianuarie 2020, de la ora 10, în sala de şedinţe de la etajul 1 din bd. Tomis nr. 51. Pe ordinea de zi se află şi PUZ-ul iniţiat de societatea Dinamic Trading Star SRL, cu privire la o investiţie imobiliară din zona Palazu Mare.
 
Este solicitată emiterea acordului de consultare publică privind PUZ pentru zona delimitată de str. Riga, str. Londra, str. Haga şi limite cadastrale, zona Palazu Mare, investitor SC Dinamic Trading Star SRL.
 
Suprafaţa totală a terenului studiat este de 24.732 mp. Aceasta este alcătuită din următoarele zone funcţionale: URR 7 - zona rezidenţială - locuinţe individuale şi colective medii, constituită în jurul ansamblurilor rezidenţiale deja realizate (Tomis Plus, Boreal, din locuinţe individuale şi colective, cu regim de înălţime între P+PUD aprobat, parcela cu numărul cadastral 245187 are regimul de înălţime stabilit P+4, cu funcţiunea de locuire şi dotări aferente; circulaţie carosabilă de 4.601 mp, circulaţie pietonală, constituită din trotuarele adiacente străzilor, de 1.335 mp.
 
Terenul, în prezent destinat agriculturii, a fost, încă de la aprobarea PUZ, reglementat pentru a putea fi utilizat pentru funcţiunea de locuire. Amplasamentul obiectivului se află în zona Palazu Mare, la intrarea în oraş dinspre vest, centura ocolitoare a oraşului, care face legătura cu Autostrada A2. Regimul de înălţime maxim propus s-a stabilit în funcţie de destinaţia terenurilor. Corespunzător acestuia s-a stabilit regimul maxim de înălţime de D+P+Mezanin+10E+1E retras.
 

Despre Dinamic Trading Star SRL  

 
Firma cu sediul în municipiul Constanţa a fost înmatriculată în anul 1996. Capitalul social subscris, de 1.000 lei, integral vărsat, este compus din 100 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociaţi persoane fizice sunt Ghebaur Liviu Şerban, cu 99% din capitalul social, şi Ghebaur Daniela, cu 1% din capitalul social. Vasile Rodica este administratorul societăţii, care se ocupă de activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.
 
În anul fiscal 2016, firma cu 6 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 2.246.469 de lei şi un profit de 1.595.512 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, Dinamic Trading Star SRL a avut 7 salariaţi, un profit de 1.016.586 de lei şi o cifră de afaceri de 2.286.558 de lei. Situaţia financiară pe anul 2018 este următoarea: 7 salariaţi, un profit de 545.893 de lei şi o cifră de afaceri de 1.686.565 de lei.
 
Citeşte şi:
 
PUZ-ul iniţiat de Dinamic Trading Star SRL, în atenţia APM Constanţa (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 232

Un imobil de pe strada Avram Iancu va fi reabilitat Firma lui Răzvan-Ionuț Florea, act de urbanism de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 318

Imobiliare Constanța Celine Property Development SRL modifică blocul de 8 etaje de pe strada Krakovia

19 Apr 2024 230

Bella Licca International SRL elaborează PUZ pentru o investiție în județul Constanța

19 Apr 2024 250

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 527

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 426

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 330

Sofi Leader Invest SRL vrea să ridice un bloc de patru etaje la Constanța

16 Apr 2024 394

Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se reunește în această săptămână. Pe ordinea de zi figurează mai multe proiecte imobiliare controversate!

15 Apr 2024 736

„Nu s-a produs nicio expropriere faptică“ Tribunalul Constanța explică de ce a menținut PUZ pentru documentația de urbanism din Cartierul Compozitorilor (MOTIVARE)

15 Apr 2024 504

Se cere anularea autorizației de construire Când s-ar putea lua o decizie în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Blue Ink Residence SRL?

14 Apr 2024 784

Investiții la Grădinița cu Program Prelungit „2 Pitici" din Constanța. Vor fi montate o rampă de acces și un foișor

14 Apr 2024 414

Imobiliare Constanța Firma administrată de un consilier local PSD modifică din nou proiectul de pe bulevardul Aurel Vlaicu

13 Apr 2024 671

O firmă controlată de doi oameni de afaceri turci va ridica un imobil de patru etaje în municipiul Constanța

13 Apr 2024 726

A fost emis certificatul de urbanism Spații dotate cu echipamente pentru exerciții fizice, amenajate în Poarta 6 din municipiul Constanța

12 Apr 2024 437