Răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru Suszi SRL, care dorește să investească pe strada Amurgului

  • Suszi SRL a încheiat 236 contracte de achiziții publice
 
Suszi SRL a obținut un certificat de urbanism de la Primăria Constanța, dar nu poate fi utilizat în toate scopurile declarate.
 
Mai exact, prin CU 2142 din data de 6 septembrie 2022, firma Suszi SRL dorește să investească pe strada Amurgului din Constanța. Certificatul de urbanism poate fi utilizat în scopul declarat pentru: „AMPLASARE TOTEM CU FIRMĂ LUMINOASĂ”.
 
De altfel, nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru: „Construire corp C2 ȘI C3 – lucrări executate fără autorizație de construire, supraetajare cu încă un nivel, o singură dată, în suprafaţă de maxim 20% din suprafața construită desfăşurată a clădirii conform prevederilor legiI nr. 50/1991 la imobil existent P+1E cu funcțiunea de sediu administrative” pentru că nu se încadrează în reglementările aprobate prin P.U.G. referitor la P.O.T. maxim și funcțiune admisă. Documentul este valabil 12 luni.
 
Suszi SRL (cu obiect comerţ cu ridicata nespecializat) a încheiat 236 contracte de achiziții publice in valoare totală de 142.013.942,69 lei.
 
Suszi SRL este condusă de: Ogrinji Petru, cu 50 % din capitalul social, Ogrinji Ana, cu 25 % din capitalul social și de Stănică Suszana, cu 25 % din capitalul social.  Ogrinji Petru și Stănică Suszana sunt administratorii firmei. În anul 2021, firma a raportat 18 salariați, la o cifră de afaceri de 46,6 milioane lei, cu un profit de 7,5 milioane lei.
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:

Sute de contracte de achiziții publice Totul despre firmele implicate în dosarul lui Daniel Manole, directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare


  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ARSVOM Constanța Cine va repara șalupa Apollo? (DOCUMENT)

18 Jun 2023 1442

Sute de contracte de achiziții publice Totul despre firmele implicate în dosarul lui Daniel Manole, directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare

01 Jul 2021 3622

Suszi SRL va livra o navă specializată „Save and Rescue“ Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare

28 Nov 2020 3528

Autoritatea Navală Română cumpără două șalupe pentru situațiile de urgență pe Dunăre. Cine va livra ambarcațiunile de peste 843.000 de euro

24 Nov 2020 3514

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare cumpără o navă „Save and Rescue“ de la Suszi. Contract de peste 4,74 milioane de euro

17 Nov 2020 4027

Licitație organizată de Autoritatea Navală Română, contestată. Ce a decis Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

22 Aug 2020 2145

Petru Ogrinji s-a retras din societatea Suszi SRL

04 Apr 2019 2885

Suszi SRL și Opal Construct SRL au semnat cu Unitatea Militară 02133 Constanța (document)

19 Sep 2018 5173

Ministerul Apărării UM 02003 va achiziţiona un cvadriciclu cu motor pentru teren nisipos (document)

22 Sep 2017 3008

Administrator nou la SC Suszi SRL. Cine se ocupă de firmă şi ce contracte a prins

11 Feb 2017 6639

Baza Logistică Navală se dotează cu o nouă ambarcaţiune de asalt (document)

25 Nov 2016 2893

Baza Logistică Navală cheltuieşte peste jumătate de milion de lei pe utilaje de tratare a apelor reziduale (document)

23 Nov 2016 2795

Baza Logistică Navală cumpără desalinizator pentru apa de mare (document)

22 Nov 2016 3061

Nave pompier noi în portul Constanţa. Cine le-a adus și cât costă (galerie foto)

21 Nov 2015 5131

Licitaţie pentru echipamente de intervenţie Două societăţi constănţene, selectate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (document)

10 Aug 2015 4202