Răspunsul primit de Absolut Inkasso de la Primăria Constanţa. Este vizat un bloc din zona Campusului Universitar

Blocul ridicat în municipiului Constanţa, zona Campus Universitar, strada Rubinului nr. 19, de Absolut Inkasso SRL va fi modificat.
Societatea a solicitat şi obţinut, pe data de 11 apirlie, de la Pirmăria Constanţa certificatul de urbanism nr. 1129 care constă în „Modificare de proiect autorizat cu AC nr. 699/27.07.2015 - «Construire imobil D+P+3E-4EP - locuinţe colective (18 apartamente)» prin umplere etaj 3 - intrare în legalitate şi supraetajare cu 20% conform Legii 50/1991, amenajări interioare şi refaţadizare - Completarea etajului 3 se face cu respectarea indicatorilor urbanistici aprobaţi şi a retragerilor minime aprobate - Supraetajarea se va autoriza numai după intabularea construcţei la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării“.
 
Reamintim că, anul trecut, societatea prezentase la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul pentru „Modificare proiect autorizat cu AC 699/27.04.2015 prin completare etaj 3 şi 4 cu încadrare în înălţimea maximă de 20 de metri şi împrejmuire teren“, în vederea obţinerii acordului de mediu. Imobilul studiat este situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Campus Universitar, strada Rubinului nr. 19. Acesta este compus din teren în suprafaţă de 500,2 mp şi o clădire D+P+4E cu o arie construită de 324,65 mp şi desfăşurată de 1.822,84 mp. Construcţia are o formă regulată în plan, cu o lăţime de 16,10 m spre strada DE552 şi o lungime de 23,20 m spre strada Rubinului. Structura clădirii este din fundaţii continue, zidărie din BCA, planşeu din beton armat. Vecinătăţile amplasamentului sunt: la nord-vest - strada DE 552; la nord-est - strada Rubinului; la sud-vest - A561/10, lot 4, IE 216593 P+6; la sud-est - Sorici Ion, IE 213919. Împrejmuirea terenului se va realiza cu soclu opac de 0,60 m şi o parte transparentă dublată cu gard viu, având înălţimea maximă de 2,00 m.
 
Oportunitatea investiţiei este argumentată prin documentaţia de certificat de urbanism aprobată şi presupune completarea blocului existent la etajele 3 şi 4. Imobilul proiectat se va compune din regim de înălţime D+P+4E; demisol - nouă locuri de parcare, casa scării + lift; parter - casa scării, două apartamente de două camere, două apartamente de trei camere; etajele 1, 2, 3 şi 4 - casa scării, o garsonieră şi patru apartamente de două camere.
 

Din datele Registrului Comerţului

 
Absolut Inkasso SRL a fost înregistrată în anul 2012 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic şi administrator al societăţii, care se ocupă de „dezvoltare (promovare) imobiliară“, este Elena Ceauşu. În anul fiscal 2014, societatea a avut zero angajaţi, o cifră de afaceri de 658.133 de lei şi un profit de 429.410 lei. De asemenea, în anul 2015, firma cu zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 1.404.387 de lei şi un profit de 557.047 de lei. Situaţia financiară pe anul 2016 este următoarea: zero salariaţi, o cifră de afaceri de 493.255 de lei şi un profit de 99.234 de lei.
 
Citeşte şi:
 
Imobilul ridicat de Absolut Inkasso în zona Campusului Universitar creşte pe verticală. Documentaţia prezentată la APM Constanţa

Absolut Inkasso se pregăteşte de construit 18 locuinţe noi pentru cei care vor să vadă răsăritul la malul lacului Siutghiol

Bloc de patru etaje, ridicat de Absolut Inkasso SRL


 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Ceaușu de la Absolut Inkasso SRL își modifică din nou investiția de pe strada Rubinului

10 Feb 2022 2064

Ce se construiește Absolut Inkasso SRL ridică un apart-hotel în zona Campusului Universitar din municipiul Constanța

17 May 2021 2165

Imobilul ridicat de Absolut Inkasso în zona Campusului Universitar creşte pe verticală. Documentaţia prezentată la APM Constanţa

16 Feb 2018 2197

Bloc de patru etaje, ridicat de Absolut Inkasso SRL

03 Oct 2017 3283

Absolut Inkasso se pregăteşte de construit 18 locuinţe noi pentru cei care vor să vadă răsăritul la malul lacului Siutghiol

29 Apr 2015 2290

Bloc de patru etaje pe malul lacului Siutghiol

27 Feb 2015 2757