Se doreşte elaborarea unui PUZ pentru un teren din Palazu Mare. Investitorul vrea să ridice blocuri de până la opt etaje (document)

Atena Florentina Roman a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa un memoriu de prezentare pentru elaborarea unui PUZ pentru terenul delimitat de străzile Dumbrăveni, Corneliu Baba, Lucian Blaga şi prelungirea străzii Recoltei. Terenul are o suprafaţă de 29.707 mp. Elaborarea PUZ-ului a fost declanşată de necesitatea de dezvoltare a parcelei din cartierul Palazu Mare al municipiului Constanţa, str. Dumbrăveni, parcela A470/1, lot 1 + lot 2 + lot 3 + lot 4, cu numărul cadastral 247682. Acesta aparţine Atenei Florentina Roman.
 
Obiectul lucrării constă în aprofundarea şi rezolvarea complexă a problemelor funcţionale, tehnice şi estetice în zonă, reglementată anterior prin PUZ-ul aprobat prin HCL nr. 121/16.05.2011, detaliat prin HCL nr. 258/31.07.2017, dar care nu mai poate fi aplicat deoarece terenul obţinut în urma alipirii se suprapune peste două zone de reglementare ale acestuia.
 
Suprafaţa totală a terenului studiat este de 29 707 mp. Aceasta este alcătuită din: zona destinată instituţiilor şi serviciilor publice, în suprafaţă de 651 mp (2,2% din suprafaţa studiată); zonă de producţie şi depozitare, cu suprafaţă de 2.307 mp (7,8% din suprafaţa studiată); zona de locuinţe parter, P+1E, în suprafaţă de 9.287 mp, adică 31,3% din totalul teritoriului studiat; trotuare, circulaţie pietonală, de 2.380 mp (8,0% din suprafaţa studiată); circulaţie carosabilă, de 4.548 mp (15,3% din totalul suprafeţei studiate); teren liber, neconstruit, în suprafaţă totală de 8.982 mp (30,2% din suprafaţa studiată); teren ce nu se va reglementa prin PUZ-ul de faţă, fiind părţi de proprietăţi private, în suprafaţă totală de 1.552 mp (5,2% din suprafaţa studiată).
 
Tema de proiectare prevede pentru terenul care a declanşat PUZ-ul completarea cu funcţiuni destinate publicului: comerţ, birouri, alimentaţie publică, sănătate, precum şi locuinţele colective. Regimul de înălţime maxim este P+8E, eventual cu demisol şi mansardă. Reglementarea necesară proprietarului terenului care a declanşat elaborarea PUZ-ului va fi posibilă şi pentru deţinătorii celorlalte terenuri din zona studiată, aliniate la străzile adiacente.
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza memoriul de prezentare depus la APM Constanţa.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de constănţeni vor fi audiaţi în dosarul Beirut (lista completă)

05 May 2016 4248