Imobiliare

Se va construi un bloc de opt etaje pe aleea Hortensiei? Comisia de urbanism decide modificarea PUZ-ului (document)

Comisia tehnică de urbanism şi amenajarea teritoriului, constituită în baza HCL nr. 283/2016, se va întruni pe data de 20 decembrie 2016, de la ora 11.00, la sediul din bulevardul Tomis nr. 51.

Precizăm că din comisie fac parte arhitecţii Mihai Isacov, Ignis Nejla Duvagi, Radu Cornescu, Sorin Mihai Vatamaniuc, dar şi directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu, şi reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, arh. Laura Smaranda Tudosie. De asemenea, din aceeaşi comisie mai fac parte arh. Veronica Pribeagu, ing. Cornel Constantin Severin, şeful Serviciului de Urbanism al Primăriei, Mihai Radu Vânturache, precum şi viceprimarul Costin Răsăuţeanu.
 
Printre punctele care vor fi discutate în cadrul şedinţei de pe 20 decembrie se află şi solicitarea de avizare a modificării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, aleea Hortensiei şi strada Cpt. Dobrilă Eugeniu. În această zonă, iniţiatorul PUZ-ului, Cristian-Nicolae Nicola, intenţionează să ridice un imobil S+P+8 etaje. De asemenea, pe data de 13 aprilie, autoritatea publică locală a emis şi Certificatul de urbanism nr. 1305 privind elaborarea PUZ-ului pentru zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, aleea Hortensiei, terenuri proprietate publică şi privată, conform Avizului de oportunitate nr. 46798 din 24.03.2016. Beneficiarul certificatului este Nicola Cristian Nicolae I.I.
 
Reamintim că, la dezbaterea publică pentru modificarea Planului Urbanistic Zonal, constănţenii prezenţi nu au fost de acord cu propunerea de modificare a PUZ-ului pentru viitoarea investiţie imobiliară. Blocurile afectate de noul imobil sunt C4 şi G6, fiecare cu zece etaje. Mai exact, între ele ar urma să fie ridicat blocul de opt etaje. „Cine a vândut acest teren? Acest bloc va obstrucţiona accesul maşinilor de la ISU, al ambulanţei. Nu sunt locuri de parcare“, a declarat, la dezbaterea care a avut loc pe 21 octombrie, Paul Ionescu, preşedintele Asociaţiei 72 din Tomis Nord, care a mai spus că „spaţiile dintre blocuri sunt comunitare“.
 
Locuitorii din zonă se plâng că noul bloc îi va lăsa fără lumină, fără soare, şi că valoarea apartamentelor din zonă va scădea odată cu noua construcţie. Vecinii blocului au ameninţat la momentul respectiv că vor merge la DNA, susţinând că terenul a fost retrocedat ilegal.
 
De asemenea, cei prezenţi au spus că nu au destule grădiniţe şi şcoli în zonă, dar nici locuri de parcare suficiente. „Se va întâmpla ceea ce se întâmplă peste tot. Se anunţă că blocul va avea un anumit număr de apartamente, apoi acestea devin mai multe. Evident că se măreşte şi numărul de maşini. Unde vor fi parcate?”, s-a menţionat în cadrul dezbaterii.

Cine este Cristian-Nicolae Nicola

Cristian-Nicolae Nicola este patronul magazinului de mobilă Ruana. După investiţiile demarate la Constanţa împreună cu un fost candidat al PPDD la Primăria comunei Cerchezu, în 2012, Petrică Albu, şi ansamblul de blocuri din comuna Lumina, localitatea unde magazinul de mobilă îşi are punctul de desfacere, iată că Nicolae-Cristian Nicola mai bifează o investiţie.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Nicola Cristian-Nicolae Întreprindere Individuală are sediul social în Lumina, şoseaua Tulcei. Asociatul Cristian-Nicolae Nicola este născut la 11.03.1969, în Ovidiu. Activitatea întreprinderii individuale constă în cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii. Cristian-Nicolae Nicola mai este asociat în Fotovoltaic Sun Light Park SRL, Ruana SRL, Siderurgica Ro Metal SRL (radiată).
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta Planul Urbanistic Zonal propus pentru zona delimitată de bulevardul Aurel Vlaicu, aleea Hortensiei şi strada Cpt. Dobrilă Eugeniu.

Citeşte şi:

Patronul magazinului Ruana continuă investiţiile! Vrea să ridice un bloc de zece etaje în zona Spitalului CFR

„Se va ajunge în instanţă!“ Constănţenii spun NU blocului de opt etaje pe care patronul de la Ruana îl vrea pe Aurel Vlaicu (galerie foto)

Dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de patronul magazinului de mobilă Ruana

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alpin Land SRL vrea să reglementeze un teren situat în municipiul Constanţa, zona industrială (document)

22 Mar 2019 486

PUZ-ul pentru zona lacului Tăbăcărie, pe masa Agenţiei pentru Protecţia Mediului (document)

22 Mar 2019 944

Arhiepiscopia Tomisului va ridica o nouă biserică. Unde va fi situată (document)

15 Mar 2019 1101

PNL s-a abţinut de la vot Procesul-verbal al şedinţei de Consiliu Local din 2015 în care s-a aprobat PUZ-ul investiţiei de pe bulevardul Lăpuşneanu (galerie foto+document)

14 Mar 2019 897

PUZ-ul se află în dezbatere publică Văduva fostului patron al lanţului de cafenele Filicori deschide o afacere şi la Lumina

13 Mar 2019 1957

Doi investitori vor elaborarea PUZ-ului pentru o parcelă din localitatea Lazu (documente)

06 Mar 2019 687

Constănţeanul supărat Cu PUZ atacat în instanţă de Prefectură şi „Verde Urban“, proprietarul dă semne că vrea să construiască!

06 Mar 2019 1821

Constănţeanul supărat „Nu există cineva în acest oraş care să nu-şi fi dat seama că PUZ-ul lacului Tăbăcărie nu este pentru cetăţeni, ci pentru buzunarele unor şmecheri!“ (document)

25 Feb 2019 1844

Un investitor doreşte elaborarea unui PUZ pentru un teren arabil din Lazu. Va construi locuinţe şi case de vacanţă (document)

23 Feb 2019 1066

Sunrise Tours a solicitat de la Primăria Constanţa aviz de oportunitate pentru elaborarea unui PUZ. Detalii (document)

22 Feb 2019 830

Investiţie imobiliară pe bulevardul 1 Mai vechi. Ce pune la cale Aries Shipping. Decizia, la mâna Primăriei Constanţa (document)

21 Feb 2019 1065

Prefectura Constanţa cere anularea unui PUZ. Vizată, Cambela Prod SRL (document)

16 Feb 2019 1220

Dezbatere publică pentru PUZ-ul iniţiat de Moteco SRL, firmă controlată de Universitatea „Spiru Haret“ (document)

13 Feb 2019 475

PUZ-ul iniţiat de Medgaz SRL, depus la APM Constanţa. Investitorul vrea să ridice un bloc de şase etaje (document)

13 Feb 2019 539

Cartier rezidenţial pe şoseaua Mangaliei din Constanța. Cine este investitorul?

13 Feb 2019 1034