Se va înfiinţa o nouă şcoală primară în Constanţa? Ce răspuns a primit Anica Done de la Primăria Constanţa (document)

Printre proiectele analizate de Comisia tehnică pentru urbanism şi amenajarea teritoriului analizate în şedinţa din 6 februarie s-a numărat şi cel privind modificarea Planului Urbanistic Zonal pentru schimbarea destinaţiei unui imobil de pe strada Eroilor nr. 9 din Constanţa din locuinţă individuală în şcoală. Iniţiatorul noului PUZ este Anica Done, care a propus, prin studiul înaintat, analizarea posibilităţilor de reactualizare morfologică a unui fragment de ţesut urban delimitat de o tramă stradală existentă în intravilanul municipiului Constanţa.
 
Comisia a solicitat iniţiatorului PUZ-ului următoarele: documentaţia prezentată va respecta prevederile art. 32, alin. 3 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul: „Avizul de iniţiere a elaborării Planului Urbanistic Zonal se emite în baza unei solicitări scrise cuprinzând următoarele elemente: a) piese scrise, constând în memoriu tehnic pe specialităţi care va cuprinde prezentarea investiţiei, indicatorii urbanistici propuşi, modul de integrare a acesteia în zonă, prezentarea consecinţelor economice şi sociale la nivelul unităţii teritoriale de referinţă, categoriile de costuri ce vor fi suportate de investitorii privaţi şi categoriile de costuri ce vor cădea în sarcina autorităţii publice locale, propuneri privind metodele de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea Planului Urbanistic Zonal; b) piese desenate, constând în încadrarea în zonă, plan topografic/cadastral cu zona de studiu, conceputul propus - plan de situaţie cu prezentarea funcţiunilor, a vecinătăţilor, modul de asigurare a accesurilor şi utilităţilor“.
 
De asemenea, comisia a menţionat extinderea zonei de studiu propuse, în concordanţă cu prevederile art. 32, alin. 4, lit. a): „Prin avizul de iniţiere a elaborării Planului Urbanistic Zonal, autoritatea publică competentă stabileşte (…) teritoriul care urmează să fie studiat, ce cuprinde zona ce urmează să fie reglementată prin Planul Urbanistic Zonal şi zona de influenţă a acesteia, avându-se în vedere că, pentru PUZ-urile elaborate pentru zone de intravilan, zona ce va fi reglementată va fi delimitată de cel puţin trei drumuri publice sau de limite impuse de elemente ale cadrului natural stabile în timp“.
 
Reamintim că iniţiatorul PUZ-ului, Anica Done, doreşte schimbarea destinaţiei imobilului D+P+1E+M din locuinţă individuală în şcoală primară, pe un teren cu suprafaţă de 680 mp, pe strada Eroilor nr. 9.
 
Conform prevederilor Planului Urbanistic General Constanţa, în zona studiată se regăseşte subzona ZRL2a - zonă de locuinţe individuale şi colective mici cu maximum P+2 niveluri, situate în afara perimetrelor de protecţie. Zona studiată se află în intravilanul localităţii, la est faţă de centrul geometric al intravilanului. Potrivit memoriului depus, în ceea ce priveşte relaţionarea zonei cu localitatea sub aspectul poziţiei, accesibilităţii, cooperării în domeniul edilitar, servirea cu instituţii de interes general, având în vedere poziţionarea în cadrul intravilanului, zona studiată are un mare
potenţial de interconectare, fiind relativ aproape de centrul oraşului, atât sub aspect funcţional/relaţie directă, cât şi sub aspect edilitar (cu traseul pe străzile zonei există toate tipurile de reţele edilitare). De asemenea, zona este situată la distanţe relativ mici faţă de dotări orăşeneşti importante (gară, primărie, spital, centre comerciale importante, şcoli, grădiniţe, casa de cultură, bănci etc).
 
Potrivit studiului iniţiat, circulaţia rutieră în zonă este bine organizată/definită, având trasee şi semnalizări complete, străzile prezentând sens unic pe str. Vasile Pârvan şi dublu tract pe str. Eroilor şi str. Mihai Eminescu. Străzile ce definesc zona studiată sunt: Vasile Pârvan - sens unic (vest), Eroilor - dublu sens (câte o bandă pe sens) în nord.
 
Principalele caracteristici ale funcţiunilor ce ocupă zona studiată sunt: funcţiunea dominantă a zonei este cea de locuire (exprimată în clădiri cu regim de înălţime de la parter pana la P+2E, majoritatea aflate în stare medie). Alte funcţiuni existente sunt cele comerciale şi servicii (str. Eroilor, str. Vasile Pârvan). Coeficienţii urbanistici existenţi ai zonei studiate sunt: Procentul de Ocupare a Terenului existent - 35,22%, Coeficientul de Utilizare a Terenului este de 0,65, iar suprafaţa studiată este de 3.372 mp.
 
Zona este situată în continuarea centrului istoric al oraşului - peninsulă; este delimitată în partea de nord-vest de bulevardul Mamaia şi strada Unirii, la vest de strada I.G. Duca, la sud de bulevardul Ferdinand şi la est de artera propusă ce completează strada V. Alecsandri şi strada M. Eminescu. Zona cuprinde o mare diversitate funcţională: locuire (individuală şi colectivă), comerţ şi servicii de importanţă municipală şi supra-municipală, servicii publice şi administrative, dotări pentru învăţământ şi sănătate, zone speciale, dotări pentru turism şi zonă verde pentru recreere. O axă importantă a zonei este constituită de pietonalul Ştefan cel Mare, pietonal susţinut de activităţi de interes public din sfera comerţ/servicii.

 
Prin prezenta documentaţie, se propune schimbarea destinaţiei din locuinţă individuală în şcoală primară pentru imobilul D+P+1E+M situat pe str. Eroilor nr. 9, cu păstrarea coeficienţilor urbanistici aprobaţi în zona studiată.
 

Potrivit Registrului Comerţului, iniţiatorul PUZ-ului, Anica Done, figurează în mai multe societăţi: Dovi Free SRL, aflată în funcţiune, şi Dovi Import Export SRL şi Complex Astoria SRL, în funcţiune, dar figurând cu activitatea suspendată, cf. Legii 286/2009, Legii 135/2010, şi sub urmărire penală.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta proiectul privind propunerea de modificare a PUZ-ului pentru zona studiată.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Isis Medical Center, un nou pas pentru transformarea fostului hotel Astoria în clinică medicală. PUZ-ul a fost lansat în dezbatere publică de Primăria Constanța (documente)

02 Sep 2020 2677

O nouă şcoală primară în Constanţa, pe strada Eroilor? Se doreşte modificarea Planului Urbanistic Zonal (document)

06 Feb 2017 3320

În inima Constanţei, într-un cartier de case, doi investitori doresc să ridice blocuri de şase etaje!

04 Feb 2017 3830