Şedinţă de lucru la Consiliul Judeţean Constanţa. Decizii privind reluarea lucrărilor de la Capidava

Din luna noiembrie 2016, „dosarul“ Capidava a rămas încremenit. Pe data de 8 noiembrie a anului trecut, Comisia interministerială desemnată de Comisia Naţională de Arheologie (CNA) şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMI) din cadrul Ministerului Culturii, împreună cu proiectanţii lucrărilor de restaurare, arhitecţi, arheologi şi reprezentanţii Consiliului Judeţean, dădeau cărţile pe faţă chiar în cetatea de pe malul Dunării. Atunci s-a făcut evaluarea la faţa locului, pentru ca, ulterior, să fie luată o decizie privind continuarea lucrărilor şi remedierea deficienţelor.

 
În teritoriu a fost prezent, la acel moment, preşedintele Comisiei pentru Arheologie din subordinea Ministerului Culturii. Ovidiu Ţentea s-a angajat atunci ca, împreună cu colegii săi arheologi, să elaboreze un raport pe care îl va înainta Ministerului Culturii şi care urma să stabilească dacă lucrările de la Capidava pot continua sau dacă este necesar ca, înaintea reluării proiectului, să fie remediate problemele de ordin tehnic. 
 
Ţentea şi echipa de specialişti şi-au făcut treaba, iar pe 6 decembrie finalizau raportul, care ajungea la ministrul Culturii. Pentru că urmau alegerile parlamentare, cel mai probabil, nimănui din minister nu-i ardea de soarta Capidavei. Între timp, ministerul a vrut ca raportul să primească avizul Comisiei de Arheologie şi al celei a Monumentelor, înainte de a-l expedia beneficiarului, Consiliul Judeţean Constanţa. Această procedură s-a încheiat undeva în jurul datei de 25 ianuarie. Suntem în 8 august, iar raportul nu a ajuns la Constanţa.
 
Ieri, responsabilul ştiinţific al Cetăţii Capidava, Ioan Carol Opriş, a fost în audienţă la preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Ţutuianu, pentru a „mişca lucrurile în direcţia reluării lucrărilor la proiect“, după cum ne-a declarat acesta. „Au fost şi discuţii la Ministerul Culturii, înţeleg că actualul ministru vrea să iasă din formula asta de adormire, am văzut că şi cei de la CJ sunt interesaţi să se reia lucrările. Având în vedere că ambele părţi sunt interesate, voi avea săptămâna aceasta o întâlnire la Consiliul Judeţean cu toţi factorii responsabili, inclusiv reprezentanţii ministerului“, a precizat, pentru ZIUA de Constanţa, Ioan Carol Opriş.
 
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Ţuţuianu, ne-a precizat că şedinţa de lucru va avea loc miercuri, 9 august. Rămâne de văzut dacă, după aceste discuţii, CJC va demara efectiv procedura în vederea organizării unei licitaţii pentru executarea restului de lucrări din cadrul proiectului „Restaurare, consolidare, protecţie, conservare şi punere în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava“. Licitaţia va pleca de la 4 milioane de euro.
 
Vă reamintim că, iniţial, proiectul a avut ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015 (demarat în august 2013), dar, din cauza unor disfuncţionalităţi semnificative de ordin administrativ, care fac subiectul unor anchete DNA în curs de derulare, a fost declarat nefuncţional, urmând ca restul de lucrări neexecutate să se efectueze din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 357

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 434

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 515

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 585

Licitații publice CJC cumpără dotări în cadrul proiectului „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu”

24 Apr 2024 282

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 594

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 578

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 610

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 796

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 485

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 303

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 785

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1273

Proiectul de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța Se înființează Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor în comuna Topraisar (DOCUMENT)

22 Apr 2024 2357

Achiziționarea serviciilor de consultanță juridică și reprezentare juridică în instanță pentru Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, în atenția consilierilor județeni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 319