Imobiliare

Stere Lascu, asociat al Lascu Bros SRL, a primit răspuns de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa. Este vorba despre un PUZ. Detalii

Firma Lascu Bros SRL, care solicitase acord de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa pentru un PUZ în vederea reglementării terenului delimitat de bulevardul Mamaia, strada Aprodul Purice, strada 23 August şi terenul identificat cu numărul cadastral IE215385, a primit răspuns de la APM. Astfel, în şedinţa Comitetului Special constituit în data de 18.07.2018, în urma parcurgerii etapei de încadrare, s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu.
 
Planul Urbanistic Zonal în cauză cuprinde principiile de aplicare detaliate pentru teritoriul menţionat, alcătuit din terenuri aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice. Elaborarea acestora a fost declanşată de necesitatea de dezvoltare a parcelei din strada 23 August nr. 4, conform contractului de vânzare-cumpărare 255 din 5.05.2011, cu suprafaţa de 207 mp din acte şi 209 mp din măsurători. Suprafaţa terenului studiat este de 3.446 mp.
 
Obiectul lucrării constă în aprofundarea şi rezolvarea complexă a problemelor funcţionale, tehnice şi estetice în zonă. Planul Urbanistic Zonal stabileşte zonele de amplasare a construcţiilor prevăzute a fi realizate. Teritoriul aflat în studiu cuprinde parcele cu funcţiuni mixte, locuinţe, servicii, birouri, comerţ. Terenul care a generat PUZ este în prezent liber de construcţii şi este reglementat prin PUZ-ul aprobat prin HCLM 35/2015 şi prin regulamentul de urbanism aferent. Acesta încadrează terenul studiat în zona de reglementare ZR2 - zonă locuinţe individuale, locuinţe colective mici pe lot, P+2E. Se doreşte diversificarea funcţiunilor şi integrarea terenului care a generat PUZ-ul în zona de reglementare aferentă terenurilor de pe bulevardul Mamaia.
 
Celelalte terenuri din ZR2 stabilită prin PUZ-ul aprobat cu HCLM 35/2015 îşi vor menţine reglementările. Terenurile aflate la bulevardul Mamaia sunt incluse de PUZ-ul menţionat anterior în zona de reglementare ZR3. Se consideră necesar a se rezolva în cadrul Planului Urbanistic Zonal următoarele obiective principale: reconsiderarea structurii funcţionale şi realizarea unui cadru urbanistic adaptat la cerinţele beneficiarului şi prevederilor PUG, exprimând în forme specifice conţinutul şi personalitatea zonei nou create; asigurarea reglementării construcţiilor şi amenajărilor necesare funcţiunilor; armonizarea noilor construcţii, cu diferite funcţiuni, din punct de vedere arhitectural; organizarea circulaţiei carosabile la nivelul creşterii traficului în zonă şi asigurarea unor legături corespunzătoare cu subzonele funcţionale ale teritoriului studiat, inclusiv cu celelalte zone ale oraşului; propunerea, pe cât posibil, a unor spaţii verzi; completarea şi refacerea infrastructurii tehnico-edilitare.
 
Suprafaţa totală a terenului studiat este de 3.446 mp. Aceasta este alcătuită din: zona de locuinţe şi funcţiuni complementare ZR 2 în suprafaţă de 457 mp, adică 13,3% din totalul teritoriului studiat; zona de funcţiuni mixte existente pe ZR 3, în suprafaţă de 1.603 mp, adică 46,5% din totalul teritoriului studiat; trotuare, circulaţii pietonale de 468 mp (13,6%); circulaţie carosabilă de 918 mp (26,6%).
 
Amplasamentul obiectivului este în zona centrală a municipiului Constanţa, la intersecţia bd. Mamaia cu străzile Aprodul Purice şi 23 August. În vecinătatea imediată se află Universitatea „Ovidius“, sedii de bănci şi un birou al Poliţiei Rutiere. În zonă se mai află locuinţe, restaurante, hoteluri, birouri şi sedii ale unor companii private. Suprafaţa studiată are cca. 60 metri pe direcţia N-S şi 70 m pe direcţia E-V. Teritoriul se învecinează astfel: la nord cu strada Aprodul Purice; la sud cu strada 23 August; la est cu bd. Mamaia; la vest cu proprietăţi private ale persoanelor fizice şi juridice.
 
Lascu Bros SRL, în datele Registrului Comerţului
 
Înmatriculată în anul 1997, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.012.990 de lei, integral vărsat, este compus din 101.299 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este controlată de Lascu Stere, născut pe 19.09.1959, şi Lascu Camelia, născută pe 30.08.1965, fiecare cu 50% din capitalul social. Cei doi sunt şi administratorii firmei, care se ocupă de „restaurante. Firma are următoarele puncte de lucru: municipiul Constanţa, strada Aprodul Purice nr. 7; terasa-restaurant La Scoica, Mamaia, Promenada Flora; Năvodari, bulevardul Mamaia Nord, nr. 34; comuna Corbu, strada Sibioarei, nr. 17.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 137 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 14.677.857 de lei şi un profit de 4.682.907 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, societatea cu 141 de salariaţi a avut o cifră de afaceri de 17.011.166 de lei şi un profit de 6.918.892 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 154 de salariaţi, cifră de afaceri de 17.689.884 de lei şi un profit de 5.274.094 de lei.
 
Citeşte şi: 
 
Patronii restaurantului La Scoica au iniţiat un PUZ pentru un teren situat pe bulevardul Mamaia (document)

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patronii restaurantului La Scoica au iniţiat un PUZ pentru un teren situat pe bulevardul Mamaia (document)

18 Jul 2018 1211

Anunţuri 13 februarie 2015

13 Feb 2015 1364

Condamnat la trei ani de temniţă

19 Sep 2012 892

Stere Lascu, parte vătămată Rămâne în arest după scandalul din restaurantul „Scoica Land"

25 Jan 2012 2354

Cârciumi, cluburi şi hoteluri celebre cu branşamente ilegale Terzi şi Lascu Stere sunt aşa săraci încât nu pot plăti factura la RAJA?

24 Jul 2011 5885

Observator de Constanţa Furtul de apa devine sport… local

21 Jul 2011 768

Alt branşament ilegal în curtea lui Stere Lascu

20 Jul 2011 1035

Pe urmele lui Terzi La Scoica fură apa de la RAJA

20 Jul 2011 1066

Oferta verii - cum păcălim regia de apă Stere Lascu, Nicu Terzi şi Petre Despina prinşi cu ocaua mică (galerie foto)

20 Jul 2011 3745

Primăriei Năvodari i s-a dat câştig de cauză în procesul cu Tucan, Calapod şi Gălbău Consilierii năvodăreni Popa şi Trandafir, aleşi conform legii

18 Oct 2010 1041

Primăriei Năvodari i s-a dat câştig de cauză în procesul cu Tucan, Calapod şi GălbăuConsilierii năvodăreni Popa şi Trandafir, aleşi conform legii

16 Oct 2010 849

La Scoica stai ca intr-un acvariu (document)

21 Jul 2010 5131

Calapod si Adi Sponte vor sefia PDL Navodari

04 Jun 2010 1382

Nicolae Matei i-a inlocuit pe Tucan si Lascu

01 May 2010 1573

Sedinta Ordinara de Consiliu Local de la Navodari

09 Apr 2010 998

Tucan, scos din Consiliu Local Navodari cu unanimitate de voturi

09 Apr 2010 911

Stere Lascu si Jean Paul Tucan, inlocuiti din Consiliul Local Navodari

08 Apr 2010 3018

Liberalii mituiti de pesedisti!?

07 Oct 2008 788