Un hotel va fi ridicat în parcarea hotelului Caraiman din Mamaia, la câţiva metri de lac (document)

Un nou hotel de 8 etaje va „răsări“ pe malul lacului Siutghiol din staţiunea Mamaia. Investitorul, Anca Bucureanu, a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul de prezentare aferent proiectului de construire a unui imobil D+P+8E cu destinaţia de hotel apartament cu 70 de unităţi şi împrejmuire teren.
 
Conform documentului ataşat, beneficiarul investiţiei doreşte construirea unui imobil nou cu destinaţia hotel apartament, având demisolul deschis, dedicat garării autovehiculelor. Zona vizată se află în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, parcare hotel Caraiman, judeţul Constanţa. Amplasamentul pe care se va realiza construcţia propusă are formă de trapez dreptunghic, având unghiurile de 90 de grade la limita de teren cu lotul vecin.
Folosinţa actuală a terenului este teren liber de construcţii, iar destinaţia atribuită prin planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului este de vile turistice.
 
Vor fi amenajate 32 de locuri de parcare la demisol. Având în vedere suprafaţa terenului, de 1.392 mp, suprafaţa minimă de spaţii verzi necesară va fi de 696 mp, iar investitorul va realiza o suprafaţă de 812 mp de vegetaţie.

În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza anunţul publicat pe Agenţia pentru Protecţia Mediului.
 
Citeşte şi:

Un imobil de opt etaje cu destinația hotel-apartament, în parcarea hotelului Caraiman. Investitorul a solicitat acord de mediu
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 472

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 495

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 557

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 665

AUR Constanța susține dezbaterea din cadrul turneului lui Aurelian Popa, care aduce în prim-plan discuții despre viitorul României în cadrul evenimentului „Stop Agenda 2030” (FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 613

Decizia APM Constanța Hotel de trei etaje, construit de Talpac SRL în Eforie Nord

18 Apr 2024 539

​Proces amânat între un hotel din județul Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

18 Apr 2024 356

Crimă într-un hotel din Mangalia! Loredana, tânăra suspectată că și-ar fi ucis prietena este nemulțumită de prima condamnare

18 Apr 2024 471

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 951

Un hotel din zona Delfinariu, de vânzare pentru 1,5 milioane de euro. Unitatea de cazare din Constanța, clasificată la trei stele

14 Apr 2024 2832

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1409

Afaceri Constanța Un nou hotel de pe litoral își caută proprietari. Aparthotelul Tudor By Dedal din Mamaia Nord se vinde pentru 3,2 milioane de euro

13 Apr 2024 913

Știri Constanța azi Accident rutier pe bulevardul Mamaia, la Hotel Parc. Intervin autoritățile (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 902

Imobiliare Constanța Investitorul turnului din Portul Tomis, răspuns de la Direcția de Cultură - „Nu considerăm oportună creșterea înălțimii clădirii”

12 Apr 2024 5523

„Sânge rece“ Crimă într-un hotel din Mangalia! Judecătorii motivează sentința în cazul tinerei băgată în geamantan și apoi abandonată în parc

11 Apr 2024 660