Undă verde de la APM Constanţa pentru ridicarea unui hotel în parcarea hotelului Caraiman din Mamaia


Anca Bucureanu, titulara proiectului de construire a unui hotel în Mamaia, anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Constanţa cu privire la investiţia menţionată.
Astfel, nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul construire imobil S+P+8E cu destinaţia de hotel apartament şi împrejmuire teren. Investiţia va fi amplasată în parcarea hotelului Caraiman din Mamaia.
Un nou hotel de 8 etaje va fi ridicat pe malul lacului Siutghiol din staţiunea Mamaia. Investitorul, imobilul va avea regimul de înălţime D+P+8E, cu destinaţia de hotel apartament cu 70 de unităţi şi împrejmuire teren.
 
Beneficiarul investiţiei doreşte construirea unui imobil nou cu destinaţia hotel apartament, având demisolul deschis, dedicat garării autovehiculelor. Zona vizată se află în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, parcare hotel Caraiman, judeţul Constanţa. Amplasamentul pe care se va realiza construcţia propusă are formă de trapez dreptunghic, având unghiurile de 90 de grade la limita de teren cu lotul vecin.
Folosinţa actuală a terenului este teren liber de construcţii, iar destinaţia atribuită prin planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului este de vile turistice.
 
Vor fi amenajate 32 de locuri de parcare la demisol. Având în vedere suprafaţa terenului, de 1.392 mp, suprafaţa minimă de spaţii verzi necesară va fi de 696 mp, iar investitorul va realiza o suprafaţă de 812 mp de vegetaţie.

Citeşte şi:

Un hotel va fi ridicat în parcarea hotelului Caraiman din Mamaia, la câţiva metri de lac (document)
 

 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un hotel va fi ridicat în parcarea hotelului Caraiman din Mamaia, la câţiva metri de lac (document)

17 Jan 2019 2679

Un imobil de opt etaje cu destinația hotel-apartament, în parcarea hotelului Caraiman. Investitorul a solicitat acord de mediu

18 Dec 2018 1989