Undă verde de la municipalitate Secţia Neonatologie a Spitalului de Urgenţă Constanţa intră în reabilitare

Municipalitatea a eliberat, pe data de 19 aprilie, Autorizaţia de construire nr. 456, care a fost solicitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“, prin Asociaţia „Dăruieşte Aripi“ şi Asociaţia „Inima Copiilor“.
 
Actul emis de Primăria Constanţa constă în „Recompartimentări interioare nestructurale şi modernizarea Secţiei Neonatologie - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Apostol Andrei» Constanţa“. Investiţia va fi realizată de Asociaţia „Dăruieşte Aripi“ şi Asociaţia „Inima Copiilor“. Autorizaţia de construire nr. 456 este valabilă 12 luni.
 
Cu sprijinul Fundaţiei Vodafone, Asociaţia „Dăruieşte Aripi“, în parteneriat cu Asociaţia „Inima Copiilor“, va construi la Constanţa o secţie performantă pentru copiii născuţi prematur, după modelul celei de la Spitalul „Marie Curie“ din Bucureşti.
 
„Lucrările urmează să înceapă în cel mai scurt timp şi vor dura aproximativ un an“, a declarat, ieri, Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. Valoarea proiectului se ridică la peste 1,3 milioane de euro, din care 300.000 de euro vin de la Asociaţia „Dăruieşte Aripi“, 300.000 de euro de la Asociaţia „Inima Copiilor“, iar 700.000 de euro de la Fundaţia Vodafone România.
 
La final, fiecare încăpere de tratament va avea gaze medicale, incubatoare şi echipamente medicale de ultimă generaţie, mobilier specializat, iar sistemul performant de climatizare şi tratare a aerului va asigura sterilitatea necesară. Anual, 1.000 de copii născuţi cu probleme grave sau prematur sunt trataţi în Secţia de Terapie Intensivă Nou-născuţi a Spitalului Judeţean Constanţa. Cu sprijinul Fundaţiei Vodafone Romania, Asociaţia „Inima Copiilor“ a construit la Spitalul „Marie Curie“ din Bucureşti cea mai modernă secţie de terapie intensivă pentru nou-născuţi din Europa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 381

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 451

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 385

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 358

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 458

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța investește în servicii de prelucrare date (DOCUMENT)

12 Apr 2024 461

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 529

UPDATE Unui bărbat i s-a făcut rău pe stradă, în Constanța. A fost transportat la spital

10 Apr 2024 929

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 640

Brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență, achitat

02 Apr 2024 711

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța, asigurat prin Omniasig Vienna Insurance Group SA (DOCUMENT)

31 Mar 2024 600

Se fac angajări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța

30 Mar 2024 1295

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează. Detalii

25 Mar 2024 1091

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 642

Ședință CLM Constanța Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 552