Undă verde de la Primăria Constanța Restaurantul Parc din stațiunea Mamaia va suferi noi modificări. Detalii

Transevren SRL a obținut, pe data de 7 martie, de la Primăria Municipiului Constanța, un act de urbanism care presupune realizarea unor modificări la restaurantul Parc din stațiunea Mamaia. Mai exact, este vorba despre autorizaţia de construire nr. 323, constă în următoarele: „Amenaj[ri interioare, creare accesuri, amenajare terase, modificare fațade, extindere și supraetajare imobil existent cu un nivel, în suprafață de maximum 20% din suprafața construită desfășurată a clădirii“.
 
Reamintim că, în luna mai 2017, societatea Transevren SRL a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa memoriul proiectului „Amenajări interioare, creare accesuri, amenajare terase, modificare faţade, extindere şi supraetajare imobil existent cu un nivel“. Precizăm că este vizat imobilul inclus în ansamblul hotelier Parc. Amplasamentul este actualmente construit, inclus în ansamblul hotelier Parc, având un aspect neunitar, din cauza multiplilor proprietari şi a numeroaselor intervenţii arhitecturale locale. Din punct de vedere funcţional, cuprinde spaţii nefolosibile, ineficient relaţionate.
 
„Stilistic, s-a urmărit integrarea în ansamblu din punct de vedere volumetric, ţinând cont şi de cele mai recente intervenţii asupra turnului hotelului. Volumele adăugate vor fi simple, fără ornamente excesive, cu suprafeţe vitrate mari şi plinuri cu goluri împuşcate. Materialele de finisaj utilizate vor veni în completarea celor existente menţinute şi reparate. Extinderile constau în translatarea pereţilor exteriori existenţi, cu influenţă minimă asupra aspectului iniţial. Imobilul existent se va consolida, recompartimenta, extinde cu 81 mp şi supraetaja cu o suprafaţă de 397,5 mp.
 
Noile funcţiuni se vor încadra în cele prevăzute în documentaţiile de urbanism aprobate: funcţiuni turistice de cazare şi alimentaţie publică“, se arată în descrierea proiectului. Lucrările propuse sunt următoarele: înglobarea ca spaţiu interior a terasei acoperite existente în partea de nord-est, spre promenadă; extinderea spre sud-vest, conform PUZ-ului aprobat cu HCLM 121/2013; recompartimentarea interioară în scopul transformării parţiale a bucătăriei existente în salon şi redistribuirea spaţiilor pentru prepararea hranei în restul spaţiilor şi în subsol, având în vedere că în bucătăriile contemporane, datorită posibilităţii dotării moderne a acestora şi a aprovizionării mai eficiente, necesarul de suprafaţă utilă este mai mic; crearea unor accesuri confortabile pentru public dinspre sud-vest, pentru noul salon şi pentru spaţiile de la etaj; crearea unor saloane pentru evenimente la etaj; valorificarea terasei prin transformarea acesteia în terasă circulabilă, cu amenajare de spaţiu verde, locuri de odihnă şi relaxare. Imobilul va avea spaţii de alimentaţie publică, de preparare a hranei şi de depozitare la parter şi la demisol, în clădirea existentă şi extinderi, şi tot spaţii de alimentaţie publică (saloane pentru evenimente) la etajul propus.
 
În prezent, pe teren nu sunt amenajate locuri de parcare, acestea fiind asigurate de parcarea aferentă întregului complex hotelier. Prin proiect, se amenajează 11 locuri de parcare, cu acces direct din aleea carosabilă. Spaţiile verzi existente se menţin în cea mai mare parte şi se reamenajează. Acestea din urmă acoperă o suprafaţă de 120 mp şi constau în peluze înierbate, jardiniere şi plantaţii de arbori şi arbuşti. În plus, se vor amenaja terase înierbate pe acoperişul parterului şi pe cel al etajului, în suprafaţă de 1.100 mp. Imobilul va avea un total de opt saloane de alimentaţie publică, dintre care două pot fi unite, fiind separate prin pereţi amovibili, şi terase de vară spre promenadă. Bucătăria care le deserveşte, împreună cu spaţiile anexe, este situată la demisol şi parter. Toate sunt amenajate în clădirea existentă, unul dintre saloane fiind extins către exterior cu circa 4,00 m.
 
Reamenajarea constă în consolidare, recompartimentare, înlocuirea finisajelor şi a instalaţiilor. La demisol este amenajat un bar de zi cu 100 de locuri, la parter, patru saloane, dintre care două de câte 100 de persoane, unul de 200 şi al patrulea de 50 de persoane. Etajul face parte din proiectul de supraetajare, este complet nou, pe structură metalică, situat parţial deasupra corpului existent şi parţial peste extinderea propusă spre sud-vest. Cuprinde trei saloane de evenimente, de câte 42, 33, respectiv 44 de persoane. Suprafaţa utilă totală a saloanelor este de 1.434 mp, iar capacitatea lor totală este de 669 de locuri.
 

Transevren SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1993, firma are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 3.900.000 de lei, integral vărsat, este compus din 390.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Transevren SRL este controlată de Cheşpi Ergean, cu 10% din capitalul social, şi Omer Semira, cu 90% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de transporturi terestre de călători, este Omer Semira. În anul fiscal 2015, societatea a avut 110 salariaţi, o cifră de afaceri de 14.701.018 lei şi un profit de 148.078 de lei.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 144 de salariaţi a avut o cifră de afaceri de 16.655.604 lei şi un profit de 784.494 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 113 salariaţi, cifră de afaceri de 18.298.553 de lei şi profit de 1.579.395 de lei.
 

Citește și:
 
Patru săli pentru diverse evenimente Ce modificări va aduce Transevren SRL restaurantului Parc Sud din Mamaia (document)


Proiect imobiliar futurist în Constanţa. Transevren SRL a solicitat aviz de la arhitectul-şef al municipiului (document)
 
„Mandala“, un nou complex de evenimente marca Transevren SRL

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răspuns de la APM Constanța Două turnuri de 15 etaje în locul restaurantului Parc din Mamaia

01 Dec 2023 2954

Imobiliare Constanța Transevren SRL vrea să desființeze parțial construcțiile existente la Restaurant Parc. Va construi un complex turistic în Mamaia

17 Oct 2023 1303

Transevren SRL va modifica Complexul Turistic Atena, din stațiunea Saturn

12 Nov 2021 1756

Proiect imobiliar futurist în Constanţa. Transevren SRL a solicitat aviz de la arhitectul-şef al municipiului (document)

03 Nov 2018 7330

ITM Constanţa anchetează accidentul produs în zona unei benzinării OMV. Cinci angajaţi ai Comdata Service SRL, răniţi

04 Aug 2018 5347

Patru săli pentru diverse evenimente Ce modificări va aduce Transevren SRL restaurantului Parc Sud din Mamaia (document)

15 Mar 2017 3406

„Mandala“, un nou complex de evenimente marca Transevren SRL

09 Feb 2017 9097

Un nou memoriu pentru PUZ-ul unui bloc de zece etaje pe strada Cumpenei, depus la APM Constanţa de Transevren SRL

21 Dec 2016 3605

Memoriul PUZ-ului, depus la APM Constanţa Transevren SRL continuă demersurile pentru blocul de zece etaje de pe strada Cumpenei

11 Nov 2016 3088

PUZ-ul iniţiat de Transevren SRL îi lasă rece pe constănţeni (galerie foto)

08 Oct 2016 3247

Dezbaterea publică privind blocul de zece etaje al Transevren SRL (galerie foto)

07 Oct 2016 2155

Constănţenii, invitaţi la dezbaterea publică privind blocul de zece etaje al SC Transevren SRL

23 Sep 2016 2936

De la transporturi de călători, la imobiliare Bloc de zece etaje, ridicat de Transevren SRL pe strada Cumpenei

02 Sep 2016 4109

A murit călcat pe cap de un autocar, la Ovidiu Totul despre societatea căreia îi aparţine vehiculul

10 Jul 2015 6602