Imobiliare

Va rămâne o amintire Casa cu iederă, de pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, a fost demolată (galerie foto + video)

Sâmbătă, pe bulevardul Ferdinand se lucra de zor la demolarea unui imobil situat vizavi de Teatrul de Stat Constanța. Mai exact, este vorba despre o clădire abandonată, aflată pe bulevardul Ferdinand, colț cu strada Mihai Viteazu. Constănțenii din zonă o numeau „Casa cu iederă“.
 
În ediția din 17 decembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța a publicat articolul „O clădire istorică, situată pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, va fi demolată. Undă verde de la municipalitate“, în care anunțam că respectivul imobil urma să fie demolat.
 
Aras Nurgian o obținut de la Primăria Constanța, pe data de 12 decembrie, Autorizația de desființare nr. 101, care vizează un imobil de pe bulevardul Ferdinand. Actul emis de municipalitate viza „Desființare imobil existent S+P+1E+terasă, cu respectarea avizului Direcției Județene de Cultură Constanța privind păstrarea subsolului existent“. Autorizația de desființare face referire la imobilul situat pe bulevardul Ferdinand nr. 13. Actul este valabil 12 luni.
 
Reamintim că Aras Nurgian a obținut, pe data de 14 ianuarie 2017, două certificate de urbanism de la Primăria Constanța, care vizează două investiții imobiliare realizate în stațiunea Mamaia, pe malul lacului Siutghiol, în zona hotelului Apollo. Pentru cele două vile turistice cu parter și șase-opt etaje, investitorul a solicitat modificarea fațadelor, recompartimentări interioare și supraetajarea cu 20% a imobilului, cu un nivel din suprafața desfășurată. Reprezentanții Primăriei Constanța au impus însă unele condiții: modificarea proiectului se poate realiza doar după intabularea construcției la stadiul fizic deja autorizat.
 
Este vorba despre certificatele de urbanism nr. 342 și nr. 343, care presupun: „Modificare AC nr. 1751/10.11.2016 pentru «Construire imobil P+6-8E vilă turistică, construire împrejmuire, organizare de șantier» prin modificare fațade, recompartimentări interioare și supraetajare cu 20% imobil P+6-8e cu un nivel din suprafața desfășurată conform Legii nr. 50/1991, numai după intabularea construcției la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării.
 
Lucrările pentru modificarea fațadelor și supraetajare se vor realiza cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind volumetria și cu respectarea prevederilor documentației PUZ (HCL 121/2013) privind retragerea ultimului nivel menționată la înălțimea maximă admisibilă a clădirilor“ și „Modificare AC nr. 1752/10.11.2016 pentru «Construire imobil P+6-8E vilă turistică, construire împrejmuire, organizare de șantier» prin modificare fațade, recompartimentări interioare și supraetajare cu 20% imobil P+6-8E cu un nivel din suprafața desfășurată conform Legii nr. 50/1991, numai după intabularea construcției la stadiul fizic autorizat premergător supraetajării. Lucrările pentru modificarea fațadelor și supraetajare se vor realiza cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind volumetria și cu respectarea prevederilor documentației PUZ (HCL 121/2013) privind retragerea ultimului nivel menționată la înălțimea maximă admisibilă a clădirilor“.
 
În 2016, Aras Nurgian a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța proiectul „Construire imobil subsol (demisol) P+6+8 etaje - vilă turistică“. Terenul vizat pentru realizarea proiectului este situat în nordul stațiunii Mamaia, zona hotelurilor Dorna și Apollo, pe malul estic al lacului Siutghiol. Suprafața terenului pe care va fi edificată vila turistică de opt etaje este de 3.288 mp. Terenul se află în proprietatea beneficiarului, în baza contractului de schimb cu Primăria Constanța autentificat cu numărul 3642/19.12.2012.
 
Potrivit Certificatului de urbanism nr. 4565/29.12.2015, folosirea actuală a amplasamentului vizat este de teren liber, iar destinația stabilită prin planurile de urbanism și amenajarea teritoriului este aceea de vilă turistică. Viitorul imobil va avea 70 de unități locative - 40 de apartamente cu două camere și 30 de apartamente cu trei camere, spații de primire și anexe tehnice. Clădirea va avea retragerea față de aliniament de la bulevardul Mamaia de minimum 8,15 metri. Investitorul va asigura 25 de locuri de parcare, dintre care două pentru persoane cu dizabilități fizice.
 
În anul 2012, terenul în suprafață de 2.424,20 de metri pătrați, în valoare de 1.430.278 de euro (590 de euro/mp), deținut de Nurghian Aras și Ali Riza Aras, situat pe aleea Daliei, a fost schimbat cu terenul în suprafață de 3.043 de metri pătrați, care valora 1.430.210 euro (470 de euro/mp), din domeniul privat al municipiului Constanța, situat în stațiunea Mamaia, zona mal lac - hotel Apollo.
 
Citește și:
 
O clădire istorică, situată pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, va fi demolată. Undă verde de la municipalitate (galerie foto)
 
Schimb „productiv“ de terenuri cu Primăria Constanța. Încă o vilă turistică de opt etaje, pe malul lacului Siutghiol
 
Pentru cine se face tranzacția. Primăria schimbă un teren din Mamaia cu unul la Casa de Cultură
  
Două vile turistice de opt etaje de pe malul lacului Siutghiol, supraetajate. Condiții impuse investitorului Aras Nurgian

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

un cetatean

27 Aug, 2018 16:50

Foarte bine ca s-a demolat! Bravo! Extrem de greu se demoleaza cladirile urite si in paragina din Constanta. Primaria/Serviciul Urbanism se opun cu indirjire infrumusetarii!! Sper se scapam cit mai curind de acest primar incompetent = fagadau fost controlor de bilete la Delfinariu!! Traiasca viitorul primar Muhammad Murad!!!!!

Articole asemanatoare

Constanța. Biciclist rănit pe strada Theodor Burada. Cum s-a petrecut evenimentul rutier

12 Nov 2018 490

Accident rutier pe bulevardul Mircea cel Bătrân din Constanţa. O tânără a fost rănită

08 Nov 2018 823

Atenţie şoferi! Constanţa. Se anulează semaforul verde intermitent din intersecţia străzii Mihai Viteazul cu bulevardul Mamaia

01 Nov 2018 1770

Încheierea festivităților dedicate Zilei armatei. Retragerea cu torțe pe bulevardul Ferdinand, din Constanța (galerie foto+ video)

25 Oct 2018 489

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa scoate la concurs un post de infirmieră

20 Oct 2018 1152

Constanţa. Pieton lovit pe trecere, la intersecţia străzilor I.G.Duca cu Ştefan cel Mare

13 Oct 2018 1122

Bărbat, lovit de o mașină pe bulevardul Ferdinand din Constanța. Care este starea victimei

03 Oct 2018 447

Accident pe bulevardul Ferdinand, în Constanța. Două autoturisme implicate (galerie foto+video)

24 Sep 2018 2537

Zeci de constănţeni protestează în Marşul Bicicliştilor. Ce nemulţumiri au (galerie foto)

23 Sep 2018 640

Imagini de la eveniment. Accident rutier pe bulevardul Ferdinand din Constanța. Un pieton a fost rănit. În ce stare este victima (galerie foto+video)

21 Sep 2018 1619

Accident rutier pe bulevardul Tomis. Un biciclist rănit. Şoferul implicat a fugit de la faţa locului

21 Sep 2018 647

Anunţ important de la RATC Constanţa! Se modifică o staţie din centrul municipiului

03 Sep 2018 2085

Strada Cuza Vodă și bulevardul Ferdinand Constanţa. Două benzi de circulație, blocate

16 Aug 2018 1721

Imagini de la eveniment Accident rutier pe bulevardul Ferdinand din Constanţa. Un motociclist rănit (galerie foto+video)

11 Aug 2018 5102

Accident rutier pe bulevardul Tomis. O femeie, lovită pe trecerea de pietoni

11 Aug 2018 866

UPDATE Imagini de la eveniment Constanţa. Protestatarii se îndreaptă spre sediul PSD. 2000 de manifestanţi (galerie foto)

10 Aug 2018 1180

Constanţa. Oficial de la IPJ, despre accidentul de pe strada IG Duca, în care a fost rănit un biciclist

02 Aug 2018 516

Imagini de la eveniment Pieton, lovit pe trecerea de pietoni, pe bulevardul Ferdinand din Constanţa (galerie foto+video)

24 Jul 2018 1842

Incendiu în curtea Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa!

14 Jul 2018 803

Editorial În Constanţa au reapărut samsarii de locuri de parcare!

14 Jul 2018 1653

Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Intervin pompierii (galerie foto+video)

12 Jul 2018 1249

Accident rutier în dreptul cafenelei Virgo din Constanța. O femeie a intrat cu mașina în copac, din cauza alteia

10 Jul 2018 2020

Accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie! Un bărbat, lovit de un autoturism

20 Jun 2018 635

Un autoturism a luat foc în municipiul Constanța. Vezi unde s-a întâmplat

26 May 2018 1791

Constanța. Trafic îngreunat pe bulevardul Ferdinand din cauza unui accident rutier (galerie foto)

08 May 2018 938

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier pe bulevardul Ferdinand din Constanța. O femeie a fost rănită (galerie foto-video)

08 May 2018 5085

Constanța. Copil de 8 ani, lovit de o mașină pe trecerea de pieton

24 Apr 2018 1032

Constanța. Șoferița care provocat accidentul rutier de pe bulevardul Ferdinand, sub control judiciar. A fugit de la fața locului

14 Apr 2018 1850

Șoferița implicată în accidentul de pe bulevardul Ferdinand din Constanța, depistată de polițiști. Un bebeluș printre victime

13 Apr 2018 2266

Imagini de la evenimentConstanța. Accident în lanț pe bulevardul Ferdinand, zona Teatrul de Stat. O șoferiță a fugit de la fața locului (galerie foto+video)

12 Apr 2018 2785

Un cetățean nigerian și-a deschis firmă la Constanța. Ce domeniu de activitate are societatea

09 Apr 2018 903

Accident rutier la Constanța. O adolescentă a fost rănită. Șoferul mașinii implicate a fugit de la fața locului

22 Mar 2018 2214

Publicistul Cristian Cealera lansează cel de-al treilea volum din seria „Poveştile Mării Negre“

24 Feb 2018 743

Imagini cum rar ţi-e dat să vezi! Cine plăteşte pentru accidentul din zona Gării CFR. 12 maşini avariate

15 Feb 2018 13348

Cât a arătat aparatul alcooltest în cazul accidentului cu 12 maşini din zona Gării CFR (galerie foto+video)

13 Feb 2018 4975

Oficial de la IPJ Constanţa, despre accidentul din această noapte de pe bulevardul 1 Decembrie. 12 maşini au fost avariate

13 Feb 2018 4803

Constanţa. O şoferiţă a ajuns cu bolidul într-un stâlp de iluminat de pe bulevardul Ferdinand I (galerie foto)

05 Feb 2018 3305

O clădire istorică, situată pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, va fi demolată. Undă verde de la municipalitate (galerie foto)

30 Dec 2017 5548

Firme Constanţa, rezultate financiare Maria Cereale, după un an pe pierdere, un an pe profit. Creștere a cifrei de afaceri comparative cu anul anterior (document)

18 Dec 2017 1688

Cursă pe bulevardul Ferdinand din Constanța. Cum au fost surprinși doi șoferi în trafic (video)

07 Dec 2017 5310

Constanța. Mai multe străzi închise. Este vizat și bulevardul Tomis

01 Dec 2017 1584

Trafic rutier restricţionat, pe principalele artere de circulaţie din municipiul Constanţa pentru defilarea paradei militare

30 Nov 2017 1814

Imagini de la eveniment Mitingul PNL. Constănțenii au ieșit în stradă pentru a susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului (galerie foto + video)

20 Nov 2017 1109

Liberalii cheamă constănţenii la miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului

20 Nov 2017 946

Activitate rutieră Constanța. Mai mulți șoferi s-au ales cu dosar penal în acest weekend

19 Nov 2017 1400

Oficial de la IPJ Constanţa, despre accidentul din această noapte de pe strada Mircea cel Bătrân în care doi tineri şi-au pierdut viaţa

13 Nov 2017 6751

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța organizează concurs de angajare. Ce posturi sunt vacante

08 Nov 2017 2080

Accident rutier pe bulevardul Ferdinand. Un copil rănit

03 Nov 2017 1118

Cine şi de ce solicită modificarea PUZ-ului dintre străzile Ştefan Mihăileanu, Cuza Vodă şi bulevardul Ferdinand (document)

25 Oct 2017 2516

Constănţenii au ieşit ieri în stradă. Au cerut oprirea vaccinării forţate

22 Oct 2017 1187