Zece hectare de cătină la Tortoman. Detalii din actele depuse la APM Constanța (documente)

Societatea Alborada Plant SRL a solicitat emiterea acordului de mediu, la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, pentru două proiecte pe care le va implementa în localitatea constănțeană Tortoman. Este vorba de „Construire fermă cultivare și procesare cătină-parter (sediu firmă și secție procesare, anexe utilaje, forare puț și împrejmuirea terenului) și „Construire drum de exploatare ferme cultivare și procesare cătină”. Proiectele se vor realiza în localitatea Tortoman, pe teren extravilan, în județul Constanța.
 
Conform documentelor depuse la APM, amplasamentul vizat pentru construirea drumului se află în extravilanul satului Tortoman, în suprafață de 115.000 mp, în proprietatea societății Alborada Plant. Zona are un potențial optim pentru activitatea de exploatare a arbuștilor fructifer, condițiile pedoclimatice din zonă fiind favorabile culturilor de cătină. Drumurile de exploatare existente în prezent pe limitele parcelelor pe care se înființează plantația au îmbrăcăminte de pământ și nu sunt prevăzute șanțuri pentru scurgerea apelor, ceea ce conduce la formarea unor zone în care stagnează apele pluviale.
 
Șanțurile vor urmări traseul drumului, colectând și evacuând apa în funcție de configurația terenului, spre terenurile agricole. Drumul se va realiza pe o lățime utilă de 4 metri prin împietruire cu straturi de piatră spartă și macadam. Lungimea totală va fi de 1.861 metri liniari și va ocupa o suprafață de 7.444 mp. Drumul va asigura deplasarea în cadrul fermei, în condiții optime a utilajelor și echipamentelor, în vederea executării lucrărilor tehnologice.
 
Cu privire la proiectul pentru ferma de cătină, în documentație este precizat motivul realizării proiectului. Cătina albă (Hippophae rhamnoides) este o plantă minune, cu proprietăți vindecătoare, folosită în medicina antică grecească, dar și în cea tradițională chinezească. Cultivarea cătinii în România este în continuă creștere, la fel și cererea acestui produs pe piața internă și europeană. Odată plantați, arbuștii de cătină rodesc 18-25 de ani la rând și nu au nevoie de îngrijiri speciale. În literatura de specialitate se menționează că pe un hectar de teren se pot planta în jur de 1.250 de arbuști de cătină, producându-se cca 5kg de fructe pe arbust, începând cu al patrulea an de la plantare.
 
Plantația de cătină se va face pe o suprafață de 10 hectare, ce va conduce la atingerea unui nivel de performanță economică al fermei, cu o calitate ridicată a produselor obținute, fiind în conformitate cu obiectivul măsurii de creșterea competitivității, diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor pomicole.
 
Plantația de cătină în sistem bio va fi construită din soiuri de cătină produse în țara noastră - Mara, Clara, Cora și Andros -, care se regăsesc în Catalogul Oficial al Plantelor de cultură din România. Plantația va fi realizată în sistem superintensiv, cu o densitate de 2.139 plante pe hectar, după schema de plantare 8+1.
 
Societate Alborada Plant SRL a fost înființată în anul 2015, având sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social este de 200 de lei, împărțit într-un număr de 20 de părți sociale, cu o valoare de 10 lei fiecare. Asociat unic este Miruna Aptula-Andrei, iar administratori sunt Miruna Aptula-Andrei și Emrah Aptula. Activitatea principală a firmei este cultivarea fructelor arbuștilor fructiferi, a căpșunilor, a nuciferilor și a altor pomi fructiferi.
 
În 2015, firma a avut o cifră de afaceri de 0 lei și un număr de 0 salariați, iar pierderea a fost de 1.113 lei. În 2016, firma a avut un singur salariat, o cifră de afaceri de 0 lei și nu a avut nici profit, nici pierdere. În 2017, societatea avea un număr de 2 salariați, un profit de 13.611 lei, cifra de afaceri fiind de 13.611 lei.
 

În secțiunea „Documente” puteți vizualiza cele două memorandumuri depuse de către societatea beneficiară la APM Constanța.
 

Citește și:

 
Fermă de cătină la Tortoman! Cine sunt investitorii
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Societatea Alborada Plant doreşte elaborarea unui PUZ pentru o fermă de cătină la Tortoman

29 Mar 2019 1924

Fermă de cătină la Tortoman! Cine sunt investitorii

22 Sep 2018 2791