Info Sud-Est

info-sud-est.ro Radu Mazăre, inculpat într-un alt dosar referitor la vânzarea unor terenuri. DNA estimează un prejudiciu de peste 1 milion de euro

Printr-un răspuns la o solicitare trimisă în temeiul Legii 544/2001, Biroul de Informare și Relații Publice al Direcției Naționale Anticorupție a confirmat, pentru ziarul Info Sud-Est, zvonurile conform cărora Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, este inculpat într-un alt dosar privind vânzarea unor terenuri din municipiul Constanța.
Radu Mazăre este urmărit penal pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată, și este acuzat de procurori că ar fi vândut cinci terenuri fără licitație publică și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local Constanța. Trei dintre aceste terenuri ar fi fost vândute la prețuri subevaluate și cu încălcarea mai multor prevederi legale. Prejudiciul calculat de procurorii DNA depășește un milion de euro.

Procurorii DNA Constanța au disjuns dosarul din cauza în care fostul primar a fost trimis în judecată, în aprilie 2015, pentru vânzarea altor terenuri, alături de Sorina Gina Hortolomei Moscu, SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA și SC Millenium Global Development.

Răspunsul integral al Biroului de Informare și Relații Publice din cadrul DNA:

Articolul integral pe info-sud-est.ro
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

marius

23 Aug, 2017 19:40

Daca pentru un prejudiciu de 100 si ceva de milioane de euro a primit 4 ani cu suspendare, atunci pentru un milion, v-a primii 4 minute de plimbare.

Articole asemanatoare

Decizie incredibilă. Un avocat a câștigat o bătălie cu DNA. Trebuie să primească daune morale de la procurori

19 Feb 2018 188

Anunț important de la ministrul Justiției. Când va fi prezentat raportul oficial rpivind activitatea managerială la DNA

19 Feb 2018 166

Procurorii DNA au cerut condamnarea lui Ludovic Orban la închisoare cu executare. Ce decizie a primit liderul PNL în primă instanță

19 Feb 2018 195

Stelian Fuia, fostul ministru al Agriculturii, eliberat condiţionat de Tribunalul Constanţa

19 Feb 2018 307

Vlad Cosma, citat la Parchetul General

19 Feb 2018 201

Viorica Dăncilă, despre raportul privind DNA - ”Să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul”. Ce a declarat premierul

19 Feb 2018 219

Jurnalistul Mălin Bot, în conflict cu jandarmii în timpul protestului de la sediul DNA din București

18 Feb 2018 227

Protest în fața sediului DNA din București. Manifestanții au venit „înarmați“ cu portocale

18 Feb 2018 1691

Informații incredibile din stenograme ale DNA. Crin Antonescu ar fi fost șantajat. Cum a reacționat fostul lider PNL

18 Feb 2018 740

Protest în fața Palatului Cotroceni. Oamenii au ieși în stradă pentru a susține DNA

17 Feb 2018 602

Un fost preşedinte, trimis în judecată de către DNA Constanţa, merge la închisoare

17 Feb 2018 665

Florin Iordache, despre raportul privind activitatea DNA - ”Ministrul Justiţiei nu are cum să arunce raportul DNA în curtea Parlamentului”

16 Feb 2018 341

ÎCCJ, decizie definitivă cu privire la contestaţia depusă de Tel Drum

16 Feb 2018 235

Procurorii Anticorupţie nu vor ca Dan Emil Manolachi, fost ofiţer DNA, să fie eliberat

16 Feb 2018 223

Veste bună pentru DNA Constanţa!

16 Feb 2018 438

Premierul Dăncilă, despre discuția de astăzi cu Klaus Iohannis. Subiecte abordate

15 Feb 2018 235

Victor Ponta, acuzații dure la adresa lui Liviu Dragnea - ”Dragnea Mincinosul și-a bătut joc de membrii PSD”

15 Feb 2018 236

LIVE TEXTKlaus Iohannis, conferință de presă în contextul acuzațiilor la adresa DNA - ”Niște penali încearcă sa atace DNA”

15 Feb 2018 649

Ministrul Justiției, decizie amânată în cazul DNA

15 Feb 2018 215

DNA. Control judiciar pe cauțiune pentru un fost președinte CNAS

15 Feb 2018 407

Ministrul Tudorel Toader, informare de presă la ora 18.00

15 Feb 2018 170

Radu Mazăre, de Mărţişor - achitat ori condamnat

15 Feb 2018 908

DNA Constanţa a trimis în judecată un psiholog. Ieri s-a luat o decizie importantă

15 Feb 2018 307

Laura Codruța Kovesi nu-și dă demisia. Ce a declarat în cadrul conferinței de azi, de la sediul DNA

14 Feb 2018 382

Fost șef ANI, condamnat la patru ani de închisoare

14 Feb 2018 393

LIVE TEXTLaura Codruța Kovesi, conferință de presă privind acuzațiile la adresa DNA - ”Procurorii din DNA nu falsifică probe!”

14 Feb 2018 779

DNA. Fost deputat în Parlamentul României, trimis în judecată pentru trafic de influență. Ce acuzații i se aduc

14 Feb 2018 259

Ministrul Carmen Dan a solicitat procurorului șef al DNA revocarea detașării din funcție a celor doi polițiști ce apar în înregistrările de la DNA Ploiești

14 Feb 2018 230

DNA Constanţa a trimis în judecată doi primari. Cine sunt şi care sunt acuzaţiile

14 Feb 2018 1083

Doi membri ai CSM cer urmărirea penală a magistraților care ar fi implicaţi în posibila trucare a anchetelor penale în cazul DNA Ploieşti

13 Feb 2018 365

Plângeri penale împotriva a trei experţi evaluatori din DNA depuse de foști șefi ai ANRP și ANI

13 Feb 2018 277

Parchetul General face cercetări în cazul înregistrărilor de la DNA Ploiești. Ancheta demarată în urma unei plângeri

13 Feb 2018 453

Nicolae Stanciu, fostul preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, trimis în judecată de către DNA. Dosarul merge la Galaţi

13 Feb 2018 735

Omul de afaceri Ioan Bene, dat în urmărire internaţională. Este condamnat pentru dare de mită

12 Feb 2018 484

Declarație de ultimă oră a Ministrului Justiției. Ce a declarat despre sesizarea Inspecției Judiciare după înregistrările apărute în presă

12 Feb 2018 258

Detalii incredibile legate de înregistrările audio prezentate într-o emisiune Tv. Un procuror șef din cadrul DNA implicat. Reacția oficială a DNA

12 Feb 2018 621

Cadastrarea judeţului Constanţa, în colimatorul procurorilor Anticorupţie. Cine a ajuns la judecată. Unde este dosarul

12 Feb 2018 1039

Detalii din dosarul în care fostul director general al Nuclearelectrica este urmărit penal de procurorii DNA. De la ce societate ar fi primit mită

09 Feb 2018 497

DNA. Avocat din cadrul Baroului Bucureşti, trimis în judecată

09 Feb 2018 471

Procuror DNA, trimis în judecată pentru infracţiuni de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual

08 Feb 2018 682

Fostul şef al Poliţiei Rutiere, trimis în judecată de către DNA Piteşti. Azi, termenul cu numărul 34

08 Feb 2018 837

DNA Constanţa. Grup infracțional, destructurat de procurori. Suspecţii sunt acuzaţi de infracțiuni de înșelăciune, șantaj și evaziune fiscală

07 Feb 2018 1111

Prejudiciu uriaş, după o decizie a CCR. Ce spune Kovesi despre milioanele de lei pierdute

07 Feb 2018 348

Laura Codruța Kovesi - "Nu vom rezolva problema corupţiei doar arestând inculpaţi. Sunt necesare măsuri de prevenire"

07 Feb 2018 247

Doi foşti directori constănţeni rămân sub control judiciar

07 Feb 2018 1024

Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului, trimis în judecată de DNA Constanţa. Dosarul, redeschis azi

06 Feb 2018 982

Ce mesaj a transmis Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte al României, după condamnarea la închisoare

05 Feb 2018 586

Omul de afaceri Omar Hayssam scapă de un dosar penal după ce faptele cercetate s-au prescris. Cine este procurorul care se ocupa de dosar

05 Feb 2018 226

Fost director al Nuclearelectrica cercetat penal pentru luare de mită. A fost pus sub control judiciar de procurorii DNA

05 Feb 2018 354

Președintele PSD, nemulțumit că procurorii DNA nu i-au pus la dispoziție copie în format electronic a dosarului în care este anchetat

04 Feb 2018 349