Interviu online cu David Ciolpan, campion național la atletism „Pentru un sportiv, singurul adversar al său este el însuși“

• Membru al unei familii în care sportul este la loc de cinste (tatăl, Daniel Ciolpan, practicând și el în tinerețe atletismul, iar mama făcând gimnastică), David Ciolpan are în fața ochilor o țintă clară, care îl motivează în mod deosebit.

 
Campion național, în acest an, la categoria de vârstă tineret și medaliat cu bronz la seniori, la săritura în lungime, atletul constănțean David Ciolpan (CS Farul - CSM Constanța) este într-o ascensiune evidentă și se pregătește cu gândul la noi performanțe.
 
Ediția 2022 a Campionatului Național de atletism în aer liber pentru seniori și tineret plus probe combinate, i-a adus lui David nu numai medalii (la tineret, a luat aur și cu ștafeta 4X100 m), ci și record personal la lungime (7,62 m), performanță care a completat reușita concursului.
 
În vârstă de 21 de ani, tânărul sportiv face atletism de 11 ani, iar antrenorul său este Alin Larion, cu care are o fructuoasă colaborare. David este campion și medaliat și la categoriile de vârstă mai mici, iar acum țintește tot mai sus.
 
Membru al unei familii în care sportul este la loc de cinste (tatăl, Daniel Ciolpan, practicând și el în tinerețe atletismul, iar mama făcând gimnastică), David Ciolpan are în fața ochilor o țintă clară, care îl motivează în mod deosebit: cea mai înaltă treaptă a podiumului și la seniori.      
 
Cât de greu i-a fost să ajungă în vârful piramidei? Cât de mult contează și ajutorul familiei, tatăl find un fost atlet? Care sunt planurile de viitor?
    
Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu David Ciolpan, vineri, 7 octombrie, în cadrul unui interviu online, în direct pe //www.ziuaconstanta.ro.


 
Întrebările redacţiei:

 
1. David, cum ai ajuns la atletism? Acesta a fost primul tău sport practicat?

La atletism am ajuns datorită părinților. La zece ani, m-a dus tata pe stadionul din Constanța. Am început cu doamna Carmen Botea. Ulterior, am mai lucrat cu domnul Cătălin Ganera, iar de doi ani mă pregătesc cu antrenorul Alin Larion, cu care am cea mai bună colaborare, comunicare și conexiune. Înainte de atletism, am mai făcut Aikido, tenis de masă și ocazional baschet, însă aceste sporturi nu m-au atras așa de tare precum atletismul. Prima dată când am fost pe pista de atletism, am alergat o tură de stadion, iar tata nu m-a putut prinde, astfel că mi-a spus că mă lasă la atletism.

A fost o competiție la București, la Campionatele Naționale de copii. Aveam 11 - 12 ani și am concurat la 60 m plat și la săritura în lungime, clasându-mă la ambele pe locul întâi. Eram foarte entuziasmat, chiar dacă nu înțelegeam prea mult ce se întâmplă. Eram relaxat și am stat fără griji. De altfel, îi încurajez pe sportivi să fie relaxați în timpul concursurilor și a antrenamemtelor. Ajută foarte mult și vorbesc din propria experiență.

Da, la ștafeta de 4X100 m am colaborat foarte bine cu echipa, iar în acest an am ieșit campioni ai României la tineret. Eu am fost primul schimb și m-am simțit foarte bine în timpul alergării, a fost totul cursiv, o conexiune bună între noi. Am mai evoluat și la 60 m, dar proba mea de bază este săritura în lungime. Am zis să mă canalizez pe ce știu să fac cel mai bine. Viteza și săritura în sine merg mână în mână, cum se spune, dar am preferat să rămân pe săritura în lungime.

Toate sfaturile pe mi le-a dat domnul profesor Alin Larion sunt foarte valoroase, atât în ce privește atletismul, cât și viața cotidiană. Dar, dacă ar fi să aleg unul singur, acesta ar fi să-mi văd de bucățica mea, să-mi urmăresc obiectivele și să fiu mai egoist cu mine pe acest segment. Alin Larion are foarte multă răbdare cu mine, și în ce privește sfaturile, și explicațiile.

Am fost cuprins de extaz, entuziasm și de o fericire maximă. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi sun iubita și familia și să le dau vestea cea mare.

Părinții mei au observat la mine un talent nativ, dar a fost nevoie de o muncă asiduă și de multe sacrificii pentru a fructifica aceasta și a ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În ce privește raportul dintre muncă și talent, trebuie să existe un echilibru între ele, altfel nu se poate.

Familia a fost mereu alături de mine și m-a susținut. Tata a făcut atletism, iar mama e fostă gimnastă. Tata a ieșit campion la 200 m la tineret și vicecampion la seniori, la ștafetă 4X100 m a fost campion la tineret și la seniori, iar la 60 m a ocupat locul trei la seniori și doi la tineret. A fost antrenat de Andrei Szemerjai. Mama s-a pregătit cu Mircea Frum și Mirela Szemerjai și a ieșit campioană la sărituri. Ea mă înțelege foarte bine și mă ajută să pun în echilibru sportul și viața personală. Venind din atletism, tata mi-a dezvăluit mai multe secrete și mi-a deschis viziunea asupra acestui sport, trecând de la simplu la complex. Sfatul lui a fost să fac totul treptat, să nu mă arunc, să o iau pas cu pas, gradat. A avut și el răbdare cu mine. Un moment foarte prețios a fost când, într-o vacanță, am fost cu tata pe plajă, la Techirghiol, și mi-a exemplificat exercițiile, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Eu eram foarte agitat înainte, iar prin sport m-am disciplinat.

Clar să dobor un record național. Știu că va rămâne în picioare mai mult timp, până va fi bătut de altcineva. Astfel că va fi mai marcant decât un titlul de campion. Pentru noi contează și rezultatul în sine, să reușim să ne autodepășim, să fim mult mai buni ca la concursul precedent.
 

Cea mai mare victorie a mea de până acum e cea care mi-a adus titlul de campion în acest an la tineret, la săritura în lungime. M-a marcat cel mai mult și m-a bucurat în mod deosebit. Iar în ce privește eșecurile am avut mult de învățat din ele. Unul dintre ele a fost la Campionatul Balcanic de juniori, când am fost la un centimetru de locul trei. La această competiție am concurat după o accidentare, cu două luni înainte mergeam folosind cârjele. Apoi, în iarnă, m-am accidentat într-o perioadă în care eram în vârf de formă. Dar aceste lucruri m-au ambiționat foarte tare și m-au făcut să nu dau înapoi și să mă pregătesc și mai mult.

Este un suedez de la săritura în lungime, Thobias Montler, pe care l-am urmărit la un concurs în care era într-o poziție mai joasă în clasamentul intermediar. Nu și-a pierdut însă cumpătul, s-a ambiționat și mai tare, iar ulterior a urcat pe loc de medalie. De asemenea, admir foarte tare tehnica lui și că a reușit să-și păstreze calmul în competiție, rămânând focusat, el cu el. Nu se aștepta nimeni să revină în forță, fiind și printre ultimele sărituri. M-am regăsit în el, și eu am pățit un lucru de acest gen, la categoriile de vârstă mici. Am reușit să urc pe podium din ultima săritură și am luat medalie.

În afara pistei de atletism, sunt un tânăr obișnuit. Îmi petrec majoritatea timpului alături de iubita mea, care e susținătoarea mea numărul 1. Mă ajută foarte mult cu discursurile ei motivaționale, mă ajută să mă focusez înainte de antrenamente și de competiții, de foarte multe ori s-a documentat pentru mine pe partea cu atletismul și mi-a redat curajul și încrederea în mine. Mereu când am fost agitat, ea a știut cum să mă calmeze și cum să mă abordeze. Pe lângă aceasta, îmi place să mă uit la anime-uri și ocazional postez pe TikTok videoclipuri cu mine, în care arăt diverse exerciții. De asemenea, când am timp, mă joc cu câinii mei, Peak și Lisa. În ce privește alte sporturi, urmăresc cursele de Formula 1, alături de tatăl meu, asta ne leagă foarte tare, pe lângă atletism. Mereu suntem entuziasmați când e o cursă la televizor și ne bucurăm de ea.

Planurile de viitor cuprind dezvoltarea mea atât în plan professional, cât și personal, iar visul meu în atletism este să am o carieră în care să fiu mai bun decât versiunea mea de la concursul anterior. Și, ca un mic citat, eu consider că, pentru un sportiv, singurul adversar al său este el însuși.