Interviu cu inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa, Marian Becheanu „În judeţul Constanţa, cele mai multe accidente de muncă se produc în operare portuară, construcţii şi firme de pază“

Inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa, Marian Becheanu, a vorbit, ieri, în cadrul unui interviu online, acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, despre legislaţia în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, există angajatori care acordă prioritate problemelor de securitate şi sănătate în muncă şi angajaţi care sunt conştienţi şi de aceste aspecte, dar există şi angajatori care nu conştientizează cât de grave ar putea fi efectele nerespectării legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
 
Cum poate fi caracterizat anul 2018 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa din punctul de vedere al accidentelor de muncă?
 
A fost un an mai bun decât 2017, în sensul în care anul numărul accidentelor de muncă a fost mai mic cu 15% (32 de accidente mortale în 2018, faţă de 36 de accidente mortale în 2017, adică în scădere cu 11%).
 
Câte accidente de muncă mortale s-au produs anul trecut? Care au fost cauzele ce au generat aceste accidente de muncă?
 
Anul trecut s-au produs 32 de accidente mortale, din care 14 accidente în afara muncii, 15 accidente mortale de muncă, din care 4 de circulaţie şi 3 accidente colective (3 la GSP, 5 la Comdata, AVE Tebia - 3 victime cu una decedată). Primează cauzele dependente de executant (nerespectarea măsurilor de siguranţă, minimalizarea pericolului de accidentare, consumul de băuturi alcoolice), coroborat cu nerespectarea obligaţiilor legale pe care le au angajatorii (supravegherea necorespunzătoare, instruire necorespunzătoare, lipsa instrucţiunilor de lucru).
 
Când vorbim despre accidentele de muncă, există zone cu risc crescut? Care ar fi acestea?
 
Zone cu risc ridicat şi specific - sunt acele locuri de muncă în care există un risc ridicat de accidentare/domenii de activitate în care se produc un număr ridicat de accidente. Când vorbim despre zonele cu risc de accidentare ridicat şi specific, se pot întâlni în orice fel de activitate: spaţii închise, lucrul cu focul deschis, lucrul la înălţime, recipiente sub presiune. Când vorbim despre domenii de activitate în care se produc accidente, în judeţul Constanţa, cele mai multe evenimente se produc în reparaţii navale, operare portuară, construcţii, firme de protecţie şi pază (circa 60% din totalul accidentelor de muncă).
 
Referindu-ne la bolile profesionale, care sunt domeniile de activitate de la nivelul judeţului cu risc sporit?
 

Anul trecut a fost înregistrat doar un singur caz de îmbolnăvire profesională, o azbestoză, iar anul acesta - două cazuri de îmbolnăviri profesionale (astm bronşic profesional), reprezentând un număr mic de îmbolnăviri profesionale faţă de ponderea naţională.
 
În care zile ale săptămânii sunt înregistrate cele mai multe accidente şi care ar fi cauzele? În jurul căror ore se produc cele mai frecvente accidente de muncă?

 
Cele mai multe evenimente se produc la sfârşit de săptămână, vineri, însă, în ultimii ani, s-a constatat o creştere semnificativă a numărului de accidente care se produc luni. De regulă, la sfârşitul schimbului, însă statisticile demonstrează sau reflectă o creştere semnificativă a numărului de accidente în primele ore ale schimbului.
 
Câţi agenţi economici au fost sancţionaţi pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă?
 
În anul 2018, au fost aplicate 3.797 de avertismente pentru neconformităţile apreciate de inspectorii de muncă ca fiind minore şi pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, fiind ulterior verificate, ca fiind realizate. De asemenea, au fost aplicate 160 de amenzi contravenţionale în valoare de 715.500 de lei.
 
Câte reclamaţii primiţi lunar şi care sunt problemele semnalate de angajaţi?
 
Lunar, se primesc 3-4 reclamaţii, care conţin probleme referitoare la neanunţarea unor accidente de muncă, neasigurarea echipamentului individual de protecţie, neasigurarea unor condiţii de muncă corespunzătoare, neasigurarea unor instruiri necorespunzătoare, inexistenţa unor proceduri de muncă, neefectuarea unor verificări medicale obligatorii.
 
În ceea ce priveşte relaţia angajator - angajat, care sunt punctele cele mai sensibile, diferenţele în abordare şi cazurile în care aţi fost solicitaţi să interveniţi?
 
Consider că punctul cel mai sensibil îl reprezintă încrederea care ar trebui să existe între angajat şi angajator. Angajatul trebuie să respecte cu bună-credinţă regulile de la locul de muncă, stabilite de angajator, reguli care trebuie să fie în conformitate cu prevederile legale, şi să nu facă niciun rabat de la acestea.
 
Angajatorii şi angajaţii acordă atenţie securităţii şi sănătăţii în muncă? Ce ar trebui să ştie angajatorii din domeniile cu risc, astfel încât să existe o cât mai bună prevenţie?
 
Există angajatori care acordă prioritate problemelor de securitate şi sănătate în muncă şi angajaţi care sunt conştienţi şi de aceste aspecte, dar există şi angajatori care nu conştientizează cât de grave ar putea fi efectele nerespectării legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Aceştia din urma sunt cei pe care inspectorii de muncă trebuie să-i convingă să se alinieze prevederilor legale.
 
Ce sfaturi are ITM Constanţa pentru angajatori, dar şi pentru angajaţi, pentru noul an?
 
Transmitem atât angajatorului, cât şi angajatului că respectarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă îi va feri de accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, şi, de asemenea, să aibă încredere în reprezentanţii ITM Constanţa şi să apeleze la aceştia atunci când situaţia de la locul lor de muncă nu este conformă.
 
Care sunt principalele acţiuni ale ITM Constanţa pentru acest an?
 
În acest an vor fi organizate campanii care vor viza firmele ce desfăşoară activităţi la înălţime, de transport rutier, cele care utilizează substanţe periculoase in procesele tehnologice, dar şi cele care comercializează articole pirotehnice. De asemenea, ne dorim să promovăm soluţii pentru identificarea unor modalităţi de evaluare a factorilor psiho-sociali de risc şi a măsurilor de combatere a stresului la locul de muncă - acţiune promovată, în acest an, de inspecţia muncii, concomitent cu îndrumarea tuturor specialiştilor din compartimentele de securitate şi sănătate în muncă, pentru o cunoaştere şi abordare unitară a prevederilor legislaţiei în domeniul de competenţă şi pentru diseminarea modelor de bune practici în activitatea de control şi cercetare a evenimentelor.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Marian Becheanu, inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa, averea și interesele (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1154

Marian Becheanu, de la ITM Constanța, despre incidentul de la Petromidia „E foarte probabil să facem o expertiză tehnică care să răspundă la întrebarea care a fost cauza evenimentului” (VIDEO)

22 Jun 2023 1578

Cărei firme aparține macaraua prăbușită astăzi în Dana 128 Agigea. Trei muncitori răniți

04 May 2018 4737

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 29 martie 2018

15 Apr 2018 2957

Tragedie în familia Simonei Halep! O femeie a murit. Ancheta bate pasul pe loc. Iată ce spun autorităţile!

24 Feb 2016 4355

Un angajat al SC Lara New Construct SRL, găsit mort pe o navă în construcţie

08 Dec 2015 3692

Tânăr de 24 de ani, găsit mort pe o navă în construcţie în Mangalia

07 Dec 2015 3008

Din declaraţia de avere Inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa Marian Becheanu conduce trei autoturisme (document)

19 Sep 2015 4341

Accident de muncă în portul Constanţa Ce spun reprezentanţii ITM despre victimă

08 Sep 2015 2451

Marian Becheanu despre accidentul de muncă de la Costinești „Este evident că sprijinirea de maluri, măsura de siguranță nu a fost respectată” (video)

30 Apr 2015 3145

Ce spun inspectorii de muncă despre incendiul produs la restaurantul Beirut din Constanța

06 Apr 2014 2954