Mihai Constantin, antrenor de box la CS Farul Constanţa „JO de la Rio trebuie să fie momentul zero al sportului românesc“

Antrenorul Mihai Constantin a lucrat cu mulţi boxeri de-a lungul carierei sale, iar în prezent şlefuieşte, alături de Marcelică Tudoriu, tinerele talente ale Clubului Sportiv Farul Constanţa.
 
Sportul românesc trece printr-o perioadă de criză; cât de pregnant se simte aceasta în ce priveşte pugilismul constănţean în general şi secţia de profil a CS Farul în particular? Când va mai avea Constanţa un boxer care să ajungă la o medalie olimpică, precum Ionuţ Gheorghe? Galele de box sau galele de lupte pe reguli K-1, care au mai mult succes în prezent? Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Mihai Constantin, ieri, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
În momentul de faţă, antrenorii români se plâng că, din cauze multiple, copiii nu prea mai fac sport şi nu prea mai sunt interesaţi de sport. Care este situaţia, din acest punct de vedere, la secţia de box a CS Farul Constanţa?
 
Faptul că vin din ce în ce mai puţini copii spre sălile de sport este o problemă generală în sportul românesc. Însă, când îţi alegi o profesie, în speţă cea de antrenor, trebuie să-ţi asumi să o exerciţi în toate condiţiile, să pui suflet şi pasiune şi să-i convingi pe ceilalţi, prin rezultate, că poţi deveni foarte bun. Copiii au nevoie de modele şi, creând modele ca antrenor, poţi aduce copiii în sala de sport. Clubul Farul se confruntă cu aceleaşi probleme ca întreaga societate, cu tentaţiile zilnice, cu o mulţime de sporturi sau activităţi importate, ceea ce reduce numărul celor care practică sporturi olimpice. Clubul Farul însă este întotdeauna pe primele locuri, iar secţia de box păstrează nota performanţei. Am avut în ultimii ani rezultate deosebite, însă, din cauza sincopelor în cadrul Federaţiei Române de Box (schimbarea preşedinţilor, blocaje financiare), au fost repercusiuni şi asupra secţiei de box a CS Farul. Printr-o continuă selecţie şi popularizare a boxului, încercăm să aducem copii cu calităţi şi cu pasiune pentru acest sport.

Criza în care se zbate sportul românesc, rezultatele văzându-se la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice, se simte şi în boxul constănţean şi la secţia de la CS Farul?

Da, inevitabil facem parte din angrenajul sportului românesc, iar boxul constănţean se încadrează în nota generală a acestuia. Lipsa de programe naţionale şi lipsa orelor de sport din şcoli duc la scăderea masei de selecţie pentru marea performanţă. Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro trebuie să fie momentul zero al sportului românesc în general şi al boxului în special. Faptul că avem sportivi cărora le datorăm stimă şi respect, dar care se apropie de 30 de ani şi ne luptăm cu sportivi de 18 - 20 de ani din alte ţări arată lipsa programelor naţionale şi a strategiilor de promovare a marii performanţe. Lipsa de motivaţie şi de condiţii de pregătire este relevată şi de faptul că, de cele mai multe ori, suntem învinşi ori sportivii noştri sunt învinşi de sportivi străini ai căror antrenori sunt români. Secţia de box a CS Farul Constanţa a avut un sportiv care a participat la turneul preolimpic de la Samsun, dar nu a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. Având în vedere că are doar 20 de ani, că a acumulat experienţa necesară, sperăm să ajungem la următoarele Jocuri Olimpice, cele de la Tokio, din 2020.

Ce-i spuneţi unui părinte prima dată pentru a-l convinge să-şi aducă băiatul la box?

În primul rând, i-aş spune unui părinte ca, atunci când iese din casă, să se uite la colţul străzii. Şi, sigur, imaginea unor copii fără orizont, fără ocupaţie, fără ceva care să-i capteze într-o activitate constructivă îl va determina să-şi îndrume copilul spre şcoală, spre sport, în speţă spre box. Copilul prezent în sala de box va fi unul disciplinat, sănătos, puternic, inteligent. Boxul este sportul care clădeşte caractere, calitate de care societatea are din ce în ce mai mare nevoie. Chiar dacă nu devin mari campioni, practicanţii boxului de performanţă ajung oameni pe care te poţi baza, care ştiu să socializeze şi să lucreze în echipă.

Câţi pugilişti se pregătesc în prezent la CS Farul?

În momentul de faţă, la CS Farul se pregătesc două grupe de începători (a câte zece sportivi) şi o grupă de performanţă de şase pugilişti. Antrenori sunt subsemnatul şi Marcelică Tudoriu. Programul de antrenamente, la sala Tomis (str. Flămânda nr. 11), din 5 septembrie 2016, este următorul: de luni până vineri, între orele 7.30 şi 10.30, şi după-amiază, între orele 16.00 şi 19.00; sâmbăta, între 9.00 şi 12.00. Vârsta de selecţie este între 12 şi 15 ani.


Ce poziţie ocupă Constanţa la momentul actual în boxul românesc? Mai străluceşte ea ca altădată?

Şi la ora actuală boxul constănţean se află în elita boxului românesc. Până acum, în acest an, avem medalii de aur la Cupa României la nivel de seniori şi tineret, urmând ca întrecerile Campionatelor Naţionale să se desfăşoare după luna septembrie. Avem componenţi ai loturilor naţionale (la seniori - Enver Amiş, CS Farul Constanţa, categ. 49 kg, Ionuţ Vulpe, Callatis - Steaua, categ. 49 kg; la juniori - Orhan Marcu, CS Farul, component al Centrului Olimpic de la Brăila, categ. 46 kg). Asta dovedeşte că pugilismul din Constanţa are resurse pentru a ne menţine la un standard înalt de performanţă. Putem aminti că în 2015 Florentin Niculescu (Farul Constanţa, categ. 64 kg) a obţinut locul 5 la Jocurile Olimpice Europene de la Baku, fiind învins de câştigătorul categoriei. De asemenea, a participat la Campionatele Europene de seniori, de la Samokov (Bulgaria), unde a fost la un meci de calificarea la Campionatul Mondial de la Doha (Qatar).

Ionuţ Gheorghe este ultimul medaliat olimpic al boxului constănţean. Credeţi că va mai trece mult timp până când un alt sportiv de la mal de mare, poate chiar de la CS Farul, îi va egala performanţa realizată la Atena, acum 12 ani?

Ne dorim cu ardoare obţinerea de către boxul constănţean a unei noi medalii olimpice, însă, fiind realişti, trebuie să constatăm că este foarte greu. Fără o strategie profesionistă a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi a Federaţiei Române de Box, o nouă medalie olimpică la box pare din ce în ce mai departe. Asta nu ne dezarmează şi vom face tot ce ţine de noi pentru a descoperi copii talentaţi, dornici de afirmare.

Rămânând la Ionuţ, credeţi că acesta va ajunge un antrenor pe măsura rezultatelor sale ca sportiv?

Nu este o regulă ca un mare sportiv să devină şi un mare antrenor. Însă lui Ionuţ Gheorghe, pe care l-am cooptat în acţiunile de promovare a boxului constănţean, el fiind un model demn de urmat pentru tinerii aspiranţi la marea performanţă, i-am descoperit şi dorinţa de a împărtăşi din experienţa lui copiilor din sala de box. De altfel, el s-a implicat activ în acţiunile secţiei de box a CS Farul, atrăgând în jurul lui o sumedenie de copii. Cred că pe viitor îi va reveni sarcina să formeze un nou medaliat olimpic pentru CS Farul.

Cine este, la ora actuală, cel mai promiţător boxer de la CS Farul Constanţa şi pe cine altcineva cotaţi cu şanse la medalii în viitorul apropiat?

Cel mai promiţător sportiv al CS Farul este Enver Amiş, multiplu medaliat şi campion de tineret şi seniori, medaliat la turnee internaţionale. Alţi boxeri de viitor sunt Orhan Marcu, Răzvan Azoiţei, Samir Molaomer sau Atila Veli. 

Doi dintre pugiliştii de mare viitor ai CS Farul, Arsen Mustafa şi Florentin Niculescu, nu mai sunt componenţi ai clubului. Ce s-a întâmplat exact, puteau fi ei păstraţi la CS Farul? Care este situaţia actuală a unui alt boxer de valoare al CS Farul, Enver Amiş?
 

Problemele din sportul românesc s-au repercutat şi asupra secţiei de box a CS Farul. După ce a fost crescut de club de la vârsta de zece ani, devenind campion naţional de cadeţi, de juniori şi de tineret, iar ca performanţe internaţionale are cinci participări la Campionate Mondiale şi Europene, la toate aceste categorii de vârstă obţinând titlul de vicecampion mondial de tineret şi medalia europeană de bronz tot la tineret, boxerul Arsen Mustafa a ales în 2014 să părăsească echipa, devenind component al clubului CSM Bacău. Florentin Niculescu a cerut dezlegare anul trecut, înainte de Campionatul Naţional de seniori, pentru a practica boxul într-o ţară străină, din dorinţa de a se realiza. Faptul că, în ultimii patru ani, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a mai premiat campionii naţionali şi câştigătorii Cupei României şi faptul că Federaţia Română de Box, având conturile blocate, nu le-a mai putut oferi unora dintre ei indemnizaţiile de lot naţional au creat o stare de nemulţumire în rândul sportivilor, forţându-i să caute condiţii mai bune în altă parte. Se pare totuşi că nu le-au găsit. În ce-l priveşte pe Enver Amiş, după turneul preolimpic de la Samsun, devenind tătic, a cerut o pauză de trei luni, angajându-se pe litoral, pentru a-şi susţine familia, având în vedere că, deşi este titular al lotului României, nu a primit indemnizaţie de lot. Va reveni în activitate de la 1 septembrie, pentru a se pregăti în vederea participării la Campionatul Naţional de seniori, din luna noiembrie.

În ultimii ani, pe litoral au avut loc mai multe gale de lupte pe reguli K-1 ale promoţiei Superkombat ori ale organizatorilor locali. Simţiţi că boxul a trecut, oarecum, în planul secund, în lupta cu kickboxingul, în preferinţele spectatorilor? Dacă da, ce-i de făcut pentru retrezirea interesului faţă de pugilism?

Trăim într-o lume liberă, în care fiecare îşi alege sportul şi activitatea care îl pasionează sau îi trezeşte interesul. Invazia de sporturi care de care mai exotice şi mediatizarea lor agresivă au dus la scăderea numărului de copii în baza de selecţie a boxului. Având contracte cu televiziuni, primind o finanţare masivă, dar şi promovare, galele de lupte pe reguli K-1, Superkombat şi altele au trezit interesul multor oameni, fiind ceva nou în peisajul sportului românesc. Desigur că e loc pentru toată lumea, iar concurenţa acerbă duce întotdeauna la ridicarea ştachetei profesionale pentru a atrage în sălile de box sportivii cu calităţi reale pentru marea performanţă. Putem menţiona că foarte mulţi pugilişti se regăsesc printre luptătorii de mare impact ai acestor noi sporturi. Prin formarea de sportivi valoroşi, prin organizarea în continuare de competiţii cu boxeri de calibru, putem atrage şi mai mulţi iubitori de box alături de acest sport. Reamintim impactul extraordinar pe care l-a avut turneul internaţional Mănuşa Litoralului, ediţia 2014, organizat la Constanţa după 20 de ani de absenţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anăstase Caraiola, acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA Constanța! Condamnare

28 Mar 2024 674

CSM Constanța box După Erson Huseim, și Alexandru Buleu a cucerit Cupa României (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 589

CSM Constanța box Erson Huseim a câștigat Cupa României

22 Mar 2024 838

Decizie a Consiliului de Administrație Rețele Electrice Dobrogea SA își mută sediul în București

21 Mar 2024 449

CSM Constanța Boxerii Alexandru Buleu și Erson Huseim, finaliști în Cupa României

21 Mar 2024 602

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 657

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 616

Primarul Chițac învins de familia Racu la Curtea de Apel Instanța l-a obligat să elibereze un certificat de urbanism pentru edificarea unui bloc în centrul Constanței!

17 Mar 2024 4854

Cumpărări directe O firmă, controlată de Constantin Emilian Calotă, consilier local la Sectorul 2 București, a semnat un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENT)

16 Mar 2024 620

Un angajat al Consiliului Județean și-a cerut transferul la Agenția pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerul Agriculturii! Despre cine este vorba?

15 Mar 2024 675

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3321

Boxerii de la CSM Constanța, victorii la Cupa României (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 604

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 434

Situație fără precedent la DNA Constanța! Cinci procurori vor să părăsescă structura teritorială

28 Feb 2024 1249