Interviu online cu Nastasia Fotu, câştigătoarea Crosului Ziua Olimpică 2019 „Anumite înfrângeri sunt mult mai importante decât unele victorii“

Câştigătoarea la feminin a Crosului Ziua Olimpică 2019, de la Constanţa, este o alergătoare amatoare de 17 ani, Nastasia Fotu.
 
Constănţeancă, elevă (cu rezultate bune) la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“, Nastasia iubeşte în egală măsură şi exerciţiul fizic, mişcarea, sportul în general, care au devenit o parte importantă a vieţii sale. Tânăra face antrenamente de alergare şi participă la curse de masă, unele de lungă distanţă, iar prezenţele pe podium au devenit ceva obişnuit pentru ea. A avut până acum şi mai multe victorii.
 
Cum a început însă totul, cum trăieşte întrecerile şi ce şi-a propus Nastasia în continuare în domeniul sportiv, ţinând cont că a obţinut şi legitimare la un club, CSU Ştiinţa Bucureşti? Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre altele, cu Nastasia Fotu, vineri, 21 iunie, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.
 
1. Nastasia, când ai început să te antrenezi şi să participi la competiţiile de alergare? Cum a luat naştere această aventură a ta?
 
Am descoperit alergarea în 2014, când mi-a atras atenţia un poster al concursului „Maratonul Nisipului“. Mi s-a părut interesant să particip la o competiţie de alergare, aşa că i-am spus mamei mele că vreau să mă înscrie. Neavând însă condiţia fizică necesară pentru a termina cea mai scurtă probă, ce era de cinci kilometri pe nisip, m-a sfătuit să nu particip. Am considerat că mama are dreptate, astfel că nu am alergat la concurs, dar am început să merg la antrenamentele desfăşurate de organizatorul evenimentului, Daniel Antonaru, care aveau loc în fiecare duminică dimineaţa, în parc.
 
La primul antrenament Sana Sport la care am făcut cunoştinţă cu alergătorii, Daniel Antonaru ne-a anunţat că următorul antrenament nu se va organiza, deoarece vom participa la „Crosul Vacanţei“. După terminarea cursei, am aflat că nici următorul antrenament nu se va desfăşura, pentru că vom fi prezenţi la „Crosul Ziua Olimpică“, astfel că eu am început primii paşi în alergare prin concursuri.
 
Următorul an, 2015, a fost unul minunat, pe care şi acum mi-l amintesc cu drag. Am participat la foarte multe concursuri şi din întâmplare am avut norocul să urc la toate pe podium. Fiecare competiţie din acel an are o poveste deosebită, mai ales pentru că eram încă la început.
 
Îmi aduc aminte cum, după ce m-am clasat pe locul secund la cursa populară de la „Semimaratonul Porţile Deltei“, o prietenă, văzând ce mândră eram de mine, le-a zis celor prezenţi că ar trebui să particip la Maratonul Internaţional Bucureşti, ca să văd cum e să nu urc pe podium. Zis şi făcut! Am participat la cursa adolescenţilor de la Maratonul Internaţional Bucureşti, ca să văd cum e să alergi împreună cu alte mii de persoane… când eu abia pornesc, câştigătorii deja să şi sosească.
 
La finalul cursei, când am primit biletul pe care scria numărul 5, poziţia pe care mă clasasem, nu îmi venea să cred! Atunci am experimentat o fericire fără margini, crezând că eu chiar eram bună! Pe vremea aceea, nu ştiam că acele mii de persoane care participau erau, de fapt, elevi care veneau pentru a-şi reprezenta liceul şi nu toţi făceau performanţă în sport, aşa cum aveam eu impresia. Adevăratele antrenamente au început de când îmi face Dumitru Nicolaev planul. Până atunci, a fost mai mult o joacă.

2. Înainte de alergare, ai practicat şi alte sporturi? În prezent, te dedici numai atletismului sau şi altor ramuri sportive?
 
Da, am practicat şi alte sporturi înainte. De mică eram o fire sportivă şi îmi doream să fac mişcare. Am început de la vârsta de şase ani cu dansuri moderne, am continuat cu baschet, înot, ciclism, kaiac, între timp descoperind şi alergarea.
 
3. Ai avut pe cineva în familie care te-a îndemnat către sport sau al cărui exemplu l-ai urmat în acest sens?
 
Mama mereu m-a încurajat în ceea ce priveşte mişcarea pentru sănătate şi mă susţine necondiţionat în tot ceea ce fac. Ştiu că, indiferent de ce alegeri voi avea, ea va fi alături de mine. Aş dori să-i mulţumesc şi domnului Gigi Fotu, kinetoterapeut, care este unchiul meu şi care mereu mă sprijină cu recuperarea, de câte ori am nevoie. M-a înţeles mereu, mai ales că şi el a fost sportiv, iar în timpul liber este kinetoterapeut la echipa de rugby Tomitanii Constanţa.
 
4. Ce înseamnă să fii alergător amator? Care sunt diferenţele faţă de un sportiv profesionist? Cum te pregăteşti, unde, cine te îndrumă?
 
Consider că un sportiv poate fi considerat profesionist în funcţie de rezultatele pe care le are. Sunt de părere ca rezultatele pe care le obţii definesc nivelul pe care îl ai, amator sau profesionist. Serviciul pe care îl are un sportiv profesionist este acela de a-şi pregăti condiţia fizică astfel încât, la momentul oportun, să ajungă la cea mai bună formă a lui pentru a face rezultatul pe care şi-l doreşte. El se antrenează la intensitate superioară, se recuperează adecvat de la un concurs la altul, de la un antrenament la altul, se alimentează în mod corespunzător, se pregăteşte psihic să treacă peste obstacolele ce-i stau în cale, în timp ce un amator nu îşi permite toate acestea. Un sportiv amator nu îşi permite să îşi dedice tot timpul pentru alergare şi nici nu are aceleaşi condiţii de care unul profesionist beneficiază.
 
În cazul meu, vă explic de ce mă consider amatoare. În primul rând, nu am realizat vreun rezultat care să mă ridice la nivelul de profesionist. După, este vorba şi de condiţiile în care mă antrenez. Sunt elevă la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” chiar la secţia de învăţător - educator şi programul meu de la şcoală este de câte şapte - opt ore pe zi, astfel că o mare parte a timpului liber care îmi rămâne sunt nevoită să-l aloc pentru teme, învăţat, pentru proiecte de lecţie etc.
 
Pentru fiecare oră la care predau trebuie să fac un proiect de lecţie, pentru care sunt nevoită să merg în timpul meu liber la şcoală pentru a-l da doamnelor profesoare să mi-l corecteze, astfel timpul meu pentru antrenamente este limitat. Planul de antrenament mi-l realizează antrenorul meu, Dumitru Nicolaev. Antrenamentele mele constau în alergări de tip tempo, fartlek, interval etc. Alergările le fac pe exteriorul turei de lac Tăbăcărie, iar antrenamentul de intervale pe stadionul „Farul”.
 
În iulie 2017, am început să fiu antrenată de Dumitru Nicolaev şi de atunci am evoluat foarte mult. La început, am fost reticentă, pentru că mai înainte mă antrenasem cu Bogdan Ofiţeru şi cred că acesta m-a solicitat mai mult decât ar fi trebuit. În momentul când am făcut pauză de la antrenamentele cu el, pentru că mai aveam puţin până la examenul de capacitate, am realizat cât de obosită eram. Dumitru Nicolaev este un super om. El este un atlet profesionist, care totuşi are un job full-time! Mereu mă gândesc cum poate reuşi să facă şi antrenamentele, să meargă şi la serviciu. Cu siguranţă, ar evolua mai mult dacă s-ar dedica în întregime alergatului. Pe această cale, vreau să îi mulţumesc încă o dată pentru tot timpul pe care mi-l alocă pentru a-mi face programul, a-mi vedea antrenamentele etc.
 
5. Te-ai impus la ediţia 2019 a Crosului Ziua Olimpică, de la Constanţa. Ce importanţă are pentru tine acest succes, obţinut într-o cursă tradiţională?
 
Am câştigat această competiţie dintr-o întâmplare. În Constanţa nu prea există concurenţă la feminin, categoria alergare. Sportiva Antoanela Manac, cea care, dacă ar fi participat, ar fi câştigat, nu a venit. Anumite înfrângeri sunt mult mai importante decât unele victorii. Nu consider această victorie mai mult decât un simplu antrenament. Am alergat alte curse la care, cu toate că nu m-am clasat pe podium, ele au o însemnătate mult mai mare pentru evoluţia mea sportivă.
 
6. Care a fost cursa cea mai lungă şi mai istovitoare la care ai luat parte până acum? Câtă pasiune pui în participarea la o cursă?
 
Cea mai lungă cursă pe care am alergat-o până acum este semimaratonul, 21 de kilometri. Aceasta a fost prima mea competiţie la nivel naţional. Nu cred că aş putea să numesc o anumită competiţie mai istovitoare din punct de vedere fizic decât alta. După toate, mă simt obosită, dar nu extenuată, pentru că nici nu am reuşit până acum din punct de vedere psihic să îmi solicit corpul să dea totul până la ultima picătură de energie. Până acum, nu am terminat nicio cursă la care să fi zis că mai mult de atât nu mai puteam, mereu termin cursele cu rezerve.
 
Pentru mine, fiecare concurs la care particip este foarte important, pentru că, oricât de mic ar fi nivelul de desfăşurare, el tot reprezintă un pas în faţă în evoluţia mea. Fiecare antrenament, competiţie, gând m-au adus la nivelul la care sunt acum. Nimic nu este întâmplător. Toate au rostul lor. Toate au timpul lor.
 
7. Sunt momente în cadrul unei curse în care simţi că nu mai poţi fizic? Cum reuşeşti să treci peste ele?
 
Sinceră să fiu, nu am ajuns încă să mă lovesc de astfel de momente, dar îmi doresc! Pentru a avea oportunitatea să mă confrunt cu aceste momente, trebuie să fiu mai puternică din punct de vedere psihic, mult mai curajoasă! Ca să ajungi să te izbeşti de situaţiile dificile în care simţi că nu mai poţi fizic, trebuie să fii îndeajuns de rezistent mental ca să îţi împingi corpul la acel nivel de efort. Încă nu am devenit atât de curajoasă. Mereu am o reţinere în a atinge acel prag limită, pentru că mi-e că nu o să îi pot face faţă… nu o să mai termin cursa, dar mă concentrez să scap de acest „defect”.
 
8. Ai încheiat recent, cu premiul al 3-lea, clasa a 11-a la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“. Cum îţi vezi viitorul profesional: în acest domeniu sau în cel sportiv?
 
Până în prezent, încă nu m-am gândit la ceea ce aş dori să profesez. Mi-aş dori să lucrez într-un domeniu care mi-ar permite în continuare să acord atenţie antrenamentelor. Mai departe, voi considera alergarea una dintre priorităţile mele. Pentru priorităţi mereu îţi faci timp, astfel voi avea în vedere să nu o neglijez, chiar dacă nu va fi profesia mea. Având în vedere că nu voi înceta din a mă pregăti, doar timpul va hotărî cât de departe voi ajunge în alergare.
 
9. Ce faci în timpul liber, cum ţi-l petreci şi ce hobby-uri ai?
 
Nu am hobby-uri. Tot timpul îmi este ocupat de şcoală şi antrenamente. Acestea sunt cele două priorităţi ale mele, pe care încerc pe cât de mult posibil să nu le neglijez. Programul meu zilnic nu este prea diversificat, fiind în fiecare zi acelaşi: se limitează la învăţat, teme, antrenament şi şcoală. Cu toate că nu fac prea multe, este foarte încărcat. Timpul liber rămas după şcoală şi antrenament nefiind mereu îndeajuns, sunt nevoită să mă învoiesc de la anumite ore ca să învăţ pentru altele.
 
Mă trezesc la ora 5.30, până încep antrenamentul încerc să îmi fac temele şi să învăţ. După antrenament, mănânc şi plec la şcoală. De regulă, programul meu are şapte - opt ore (începe la 11.30 şi se termină la 19.30). Seara, când ajung acasă de la şcoală, nu mai am timp să fac altceva, doar mă pregătesc să dorm. Mă antrenez şase zile pe săptămână. Am ales ca ziua de pauză, de odihnă, să fie cea în care am practica, adică cea în care predau, pentru că este cea mai obositoare şi timpul nu îmi permite.
 
10. Ce planuri ai în continuare în ce priveşte alergarea? Te gândeşti să urci la un alt nivel?
 
Planul meu în ce priveşte alergarea este să devin cea mai bună versiune a mea. Îmi doresc să evoluez continuu, să progresez încet şi sigur. Acum urmăresc să-mi îmbunătăţesc timpul pe distanţa de zece kilometri. Doamne ajută să fiu sănătoasă ca să mă pot antrena! Nu urmăresc neapărat să urc la un alt nivel, ci să mă autodepăşesc. Concurenta mea sunt eu, cea de azi. Vreau să fiu mai puternică decât persoana mea de ieri şi mai slabă decât cea de mâine. Dacă va fi să urc la un alt nivel, voi fi fericită, dar cel mai important este să îmi definesc limitele, pentru a le putea depăşi.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa