Prof. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, despre „România Educată” „Nu calendarul dezbaterilor publice va da viabilitate proiectului, ci găsirea celor mai potrivite soluții de reformare a sistemului

Renumele Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa a trecut demult graniţele naţionale şi, cu toată modestia care îl caracterizează, prof. dr. Vasile Nicoară are contribuţia dominantă la faima acestei instituţii centenare. Indiferent de adjuncţii cu care a făcut echipă, important a fost să gestioneze inteligent întregul „conglomerat”, cu bune şi rele, ca în orice... familie, dar care astăzi cu mândrie a devenit brand de municipiu.

Capacitatea sa managerială, dar şi experienţa de decenii la catedră îl recomandă drept un interlocutor în măsură să discute despre ceea ce de o săptămână a devenit subiectul cel mai fierbinte din învăţământul românesc - lansarea proiectului naţional „România Educată”.
 
După opt ani în care Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost mai mult prorogată decât respectată, mai avea nevoie sistemul educaţional românesc de un nou proiect?

Fiecare etapă istorică majoră a vieții sociale își pune amprenta asupra învățământului. Legea nr. 1/ 2011, născută dintr-o asumare politică a răspunderii, fără asigurarea unei fundamentări consistente și reprezentative, a funcționat cu așa de multe modificări încât, în forma ei actuală, este chiar în opoziție cu cea care a fost adoptată. Necesitatea unei noi legi, adecvată realității, este imperioasă. Această nouă lege trebuie însă să fie rezultatul unui angajament național, trebuie să depășească interesele de partid, să elimine subiectivismul orgoliilor ministeriabililor, trebuie să treacă dincolo de orice suspiciune de oportunism și mai trebuie să reflecte dezideratele majore ale diferitelor subsisteme ale societății românești.

Eu cred că societatea românească este pregătită pentru promovarea unei legi a educației cu obiective concrete, cu prevederi clare, a unei legi care să impună principiul meritocrației ca normă esențială, a unei legi care să responsabilizeze toți actanții procesuali și care să ofere nivelul de autonomie decizională egal cu cel al răspunderii manageriale. În acest sens a fost inițiat, în 2014,  proiectul „Şcoala şi educaţia în viziunea Academiei Române” și în care se afirmă că „Academia este singura instituție care, neafiliată politic și independentă de ciclurile politice, poate aduna cele mai importante forţe creatoare în lucrări privind evoluția domeniilor de interes naţional pe termen lung”.
 
Proiectul a devenit o strategie a Academiei Române, oferită națiunii la finele anului 2015 și care, printr-un efort general, fundamentat pe valorile și tradițiile naționale, racordat la circuitul principiilor pedagogiei euro-atlantice, își propune „să definească axele prioritare pentru reforma şcolii române şi în vederea dezvoltărilor de  politici și a liniilor strategice de proiectare”. 
 
Am convingerea că proiectul „România Educată” preia din acest document strategic al Academiei și promovează un demers de sinergie națională, credibil și necesar, chiar dacă el vine în apropierea campaniei electorale prezidențiale. Cu atât mai onorabil și mai apreciabil efortul depus de persoana cu funcția cea mai înaltă în stat, Președintele (el însuși profesor cu expertiză didactică), de a se prezenta în fața națiunii cu un proiect de țară. Nu calendarul dezbaterilor publice va da viabilitate proiectului, ci găsirea soluțiilor cele mai potrivite de reformare a sistemului, precum și acceptarea publică largă care să refundamenteze motivaţional resursa umană, să readucă optimismul educaţional şi încrederea într-un sistem care poate să producă marea performanţă economică şi socială a societăţii româneşti.
 
Pritocit patru ani, deşi oficial s-au declarat doi, propus spre dezbatere publică până în luna martie a anului cu alegeri prezidenţiale, ce sorţi de viabilitate întrevedeţi în aceşti termeni calendaristici?

În gâlceava noastră politică, orice poate fi prea devreme, sau prea târziu, sau susceptibil de intenții rele. Oricare ar fi aprecierea asupra semnificației momentului, esențial este faptul, necontestat de nimeni, că este absolut necesară o nouă lege și o nouă politică școlară. Asistăm, an de an, cum se scurge inteligența tânără a României, cum se epuizează generațiile de profesori de înaltă școală. Trebuie acționat, dar nu cu improvizații, nu cu „cârpeli” și cosmetizări la legea actuală, ci prin redefinirea valorică /axiologică și structurală a sistemului de învăţământ românesc.

 
Aţi fost cooptat sau v-aţi alăturat echipei care a lucrat la acest proiect naţional?

Ca membru în comitetul director al Alianței Colegiilor Centenare (ACC) din România, am fost solicitat, alături de ceilalți patru colegi, în grupul de lucru de la Academia Română, condus de academicianul Ioan Dumitrache, în proiectul „Școala şi educaţia în viziunea Academiei Române” (concretizat în Volumul I „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”).

ACC a fost prezentă și în acțiunile de redactare a rapoartelor proiectului „România Educată”, iar în etapa dezbaterilor proiectului prezidențial am fost invitat la întâlnirea de lucru organizată la Constanța şi am dat răspunsuri la consultarea on-line.

Intrând în „detaliile” proiectului, ce păreri pro, dar şi contra aveţi?
 
O apreciere pe care am găsit-o la câțiva experți celebri și la care subscriu este că de fapt avem de-a face cu o platformă de idei puse în dezbatere, cu o serie de rapoarte de diagnostic de sistem, însoțite de soluții de reformare și nu de un proiect de lege. E o idee generoasă aceea de a aduce baterii de probleme ale sistemului în dezbatere populară, democratică, de a găsi soluții de reformare şi perfecționare a școlii românești, care să fie cât mai larg acceptate. După părerea mea, sunt bine identificați pilonii pe care se sprijină arhitectura sistemului școlar și corect depistate punctele lor nevralgice. De exemplu, în privința carierei didactice, pilon esențial al educației, este relevant că în prezent și recrutarea, dar și formarea inițială, nu sunt mulțumitoare. E corect exprimată viziunea unei selecții a viitoarelor cadre didactice care să se facă din rândurile celor mai performanți studenți. Corect, dar nu suficient. Este exprimarea unui imperativ, nu formularea unei soluții funcționale. Nici nu cred că ar trebui ca un asemenea document vizionar, cu dimensiuni strategice, să se substituie legii specifice. De aceea sper că viitoarea lege a educației va fi clădită in jurul acestei viziuni şi va putea găsi și instrumentele şi procedurile concrete, practice, necesare determinării celor mai buni studenți să devină profesori. În Finlanda se reușește, în SUA, nu.

O problemă fundamentală privind învățământul secundar - pe care Legea 1/2011 a soluționat-o în formula 6+3+3, iar guvernanții au amendat-o în formula 5+4+4, este în proiect redată sub forma celor două scenarii, de mai înainte, substanțial diferite și cu adepți ce invocă argumente pertinente și solide și pentru o formulă și pentru cealaltă. Decizia trebuie să aparțină unei voințe politice și care să își asume și meritele și nereușitele. Nu era cazul ca președintele, care are rol mediator în societate, să tranșeze structura în una din cele două variante. Este rolul dezbaterilor să conducă spre o soluție pe care legiuitorii să o decidă.

Proiectul conturează o nouă perspectivă privind Bacalaureatul. Îmbunătățirea constă în propunerea - în ambele scenarii - a unui Bacalaureat diferențiat, ceea ce solicităm de mult, și chiar posibilitatea susținerii Bacalaureatului internațional.

În condițiile generalizării învățământului liceal obligatoriu - obiectiv inclus în Legea 1/2011 - înscrierea absolvenților de gimnaziu la liceu nu mai poate fi o admitere, ci o selecție în care un rol esențial trebuie să îl aibă portofoliul educațional personal, așa cum bine reiese din proiect.

Consider că este binevenită măsura ca normarea, evaluarea, procedurile disciplinare și progresul in carieră să fie gestionate la nivelul unității de învățământ, care în felul acesta va căpăta și autonomia necesară în selectarea personalului didactic și în salarizarea diferențiată, în funcție de performanță, conform criteriilor din proiectul de dezvoltare instituțională al fiecărei unități școlare. O astfel de responsabilitate presupune și profesionalizarea funcției manageriale, așa cum, cu multă satisfacție, găsesc că se propune în proiect. Esențială mi se pare ideea creării unui institut național de management și administrație, iar dobândirea funcției de director de școală să presupună, obligatoriu, absolvirea respectivului institut.

Aproape neobservată în proiect este problema finanțării învățământului public, iar cu referire la învățământul preuniversitar nu se vorbește nimic despre celebra formulă de finanțare per elev. Se constată „subfinanțarea domeniului (Romania a alocat în 2018 doar 2,98% din PIB, în contextul în care media europeană este de 4,9%)”. Din acest punct de vedere, proiectul „Școala şi educaţia în viziunea Academiei Române” vine cu o propunere șoc - alocarea într-o primă etapă a unei finanțări de până la 10% din PIB, care ar dinamiza toate componentele sistemului, obligându-l la reformare.

Specific româneşte, partidul de guvernământ, prin ministrul Ecaterina Andronescu, a anunţat deja lansarea proiectului unei noi legi a educaţiei în luna ianuarie 2019. Cum comentaţi acest război rece pe „frontul” educaţiei şi aşa în suferinţă?

Este rolul și obligația constituțională a Guvernului, prin ministerul de specialitate, să legifereze și să asigure guvernanța. Cum de 7 ani ne tot impiedicăm de vestita LEN, consider că este chiar obligatorie realizarea unei noi legi. Nu cred că este chiar „război” între ministru și președinte. Mai degrabă niște opțiuni și scenarii diferite, în pofida faptului că amândoi sunt la bază profesori și au și multă experiență managerială în domeniu. Poate că primează interesul politic și atunci va fi mai greu să ajungem la un proiect de țară la care să subscrie toată națiunea.

 
Experienţa dvs. vă permite răspunsul la o întrebare pe care ar trebui să şi-o adreseze un ministru: care este urgenţa 0 în educaţia românească? Exceptând subfinanţarea, de care se leagă, în fapt, prea multe...

Totul este urgent! Reformarea sistemului prin crearea unui nou cadru legislativ, susținut de către toate forțele politice și de societate în ansamblu este momentul 0. Intercondiționările sistemice impun să fie atacate în aceeași etapă și formarea în cariera didactică și normarea, evaluarea, și progresul în carieră, dar și schimbarea structurii învățământului preuniversitar, a Curricumului Național etc.  

 
Cum a fost anul 2018 pentru cea mai râvnită instituţie de învăţământ constănţean?
 
Îl consider un an bun, cu rezultate fructuoase, în seria ultimilor 5-6 ani, în care am reușit să avem promovabilitate generală, dar și la bacalaureat, de 100%. Am avut una din primele medii din țară la admiterea în liceu, o participare de peste 60% a elevilor de liceu la olimpiade și concursuri școlare, cu sute de premii la etapa județeană, cu zeci de premii la cea națională și cu o duzină de premii internaționale.

Am avut un an bun și în recrutarea unor noi profesori performanți la matematică, la fizică, chimie și biologie, adică tocmai la disciplinele care astăzi înregistrează un deficit îngrijorător.

Un an cu multă trudă, cu multe satisfacții, dar și cu o sufocantă birocrație care îţi erodează echilibrul profesional și te consumă inutil.