Gheorghe Caruţiu, pretendentul ţărănist la fotoliul de primar al Constanţei - „Ţin foarte mult la oraşul meu. Sufăr de un soi de patriotism local“

Plasticianul Gheorghe Caruţiu a decis că anul 2016 este cel în care Primăria Constanţa ar trebui să aibă un artist la cârmă. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Constanţa, membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti şi doctor în ştiinţe umaniste, Gheorghe Caruţiu a ales să candideze din partea PNŢCD pentru a accede în fruntea unui oraş în care cultura este o noţiune din ce în ce mai vagă.
 
În plan politic, aspirantul PNȚCD la primăria Constanţa este unul dintre cei mai stabili membri de partid, fiind unul dintre oamenii care au repus bazele PNȚCD după 1989. Țărănist convins, Gheorghe Caruţiu a rămas în partid atât la bine, cât şi la rău. În prezent, Caruţiu este preşedinte al Organizaţiei Municipale Constanţa a PNȚCD.
 
Potrivit declaraţiei de avere depuse la dosarul de candidat, Gheorghe Caruţiu deţine patru terenuri „categoria C“ (probabil terenuri intravilane) în Tuzla, Techirghiol şi Constanţa, achiziţionate în perioada 1990 - 2011. Acestora li se adaugă trei case de locuit în Constanţa şi o casă de vacanţă în Techirghiol, cumpărate în perioada 1990 - 2008. Gheorghe Caruţiu declară şi un autoturism Volvo S40, fabricat în 1997. El deţine, de asemenea, o colecţie de tablouri, dobândite în perioada 1992 - 2009, a căror valoare estimată este de 50.000 de euro. În anul fiscal anterior depunerii declaraţiei de Avere, Gheorghe Caruţiu a încasat un salariu de profesor de 28.090 de lei, în timp ce soţia sa, Daniela Caruţiu, a avut venituri de 36,515 lei ca profesor şi de 1.551 de lei dintr-o activitate de proiect.

Unul dintre cei mai respectaţi artişti plastici ai Constanţei, licenţiat al Institutului Naţional de Arte „Nicolae Grigorescu“ din capitală, secţia Pictură, Caruţiu devenea, în urmă cu opt ani, doctor în ştiinţe umaniste al Universităţii din Bucureşti, având la activ peste 100 de expoziţii de pictură, atât personale, cât şi de grup.

Actualmente, Gheorghe Caruţiu este lector universitar doctor la specializarea Pedagogia Artelor Plastice şi Decorative a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius”, dar până în anul 2002 a avut contact şi cu învăţământul preuniversitar de specialitate, iar în perioada 1999 - 2000, a fost inspector şcolar general al judeţului.

De ce a considerat că acum este momentul oportun pentru a aspira la funcţia de primar al Constanţei, cum vede un artist Constanţa de astăzi, care sunt punctele slabe ale campaniei electorale ce stă să înceapă, dar şi care sunt direcţiile pe care va acţiona şi priorităţile sale ca potenţial şef al administraţiei publice locale am aflat ieri, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.

Întrebările redacţiei:

Domnule profesor, sunteţi cunoscut mai degrabă ca om de cultură, ca profesor, ca om de arte. De unde a venit această aspiraţie la mandatul de primar al municipiului Constanţa?

Aspiraţia mea la mandatul de primar al municipiului Constanta este una cât se poate de legitimă, având în vedere faptul că în ceea ce priveşte cultura oraşul nostru a ajuns să fie cotat drept unul dintre cele mai nereprezentative oraşe mari ale ţării. Implicarea mea, ca om de cultură, pentru îndeplinirea acestui aspect este, deci, nu doar legitimă, ci imperioasă. Vreau să mă implic în această acţiune de candidat, pentru că ştiu că pot face multe pentru cultura constănţeană, pot da o viziune nouă culturii în municipiul Constanţa.

De ce aţi decis să lăsaţi, cel puţin pentru patru ani, artele pe plan secund pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa?

Ignorarea pe care domeniul de desfăşurare a activităţii mele a suferit-o în ultimele decenii este cea care m-a obligat să reacţionez în acest sens. Unul dintre noi, puţinii oameni de cultură ai acestui oraş, trebuia să se implice pentru ca ceilalţi şi implicit întregul oraş să obţină rezultatele scontate pe plan cultural. Nu putem să trecem la nesfârşit cu vederea dezinteresul vădit al guvernanţilor locali faţă de cultură, deoarece nu ne putem dezvolta într-un mediu ostil şi nici determina tinerii să rămână să-şi desfăşoare la rândul lor activitatea pe plan local. Constănţenii au nevoie de cultură pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii.
 
În ceea ce priveşte o posibilă pauză în creaţia mea plastică, nu cred că este posibil, căci tocmai creaţia ne face să ne implicăm în tot ceea ce este în jur, ne face să fim mai atenţi la oameni, la ceea ce ne înconjoară. Sunt mulţi artişti care s-au implicat de-a lungul timpului în viaţa cetăţii şi au participat direct la ceea ce se întâmplă în urma lor. Consider că este o provocare ca un artist să se poată implica în problematica oraşului.

Vă dezavantajează modalitatea de alegere a primarului dintr-un singur tur? Aţi fi preferat două tururi? De ce?

Alegerea primarului dintr-un singur tur este o lovitură dată sub centură tuturor contracandidaţilor primarului în funcţie, care nu este doar subtil avantajat, ci desemnat apriori prin această lege. Cu excepţia cazurilor în care primarul are condamnare definitivă, primarilor în funcţie li se asigură continuitatea în funcţia deja deţinută, deoarece aceştia au toate pârghiile necesare pentru a-şi recâştiga mandatul. Este o luptă inegală, un favoritism pe care partidele la putere şi l-au permis pentru a înlătura din start candidaţii indezirabili, independenţi sau reprezentanţi ai unor partide mici.
Partidele mari, precum PSD sau PNL, au un electorat mult mai mare.

 
Se pare că nu se doreşte, deşi se vorbeşte de mult despre un al doilea tur al alegerilor locale. Aceste partide mari par că nu vor să rişte un tur secund, pentru că această situaţie îi avantajează clar. Într-un tur doi, forţele se strâng în jurul celui de-al doilea candidat şi aproape de fiecare dată se reuşeşte o deturnare a voturilor în detrimentul primului. Se poate schimba balanţa de voturi, iar cel care este plasat de locul al doilea ar putea câştiga. Există o contestaţie la Curtea Constituţională, care va fi soluţionată pe data 4 mai în favoarea sau în defavoare acestor alegeri. Sperăm că va fi favorabilă pentru acceptarea turului doi la alegerile locale.

Care sunt direcţiile principale pe care se axează candidatul PNŢCD la primăria Constanţa?

În conformitate cu programul partidului, eu mă axez pe dezvoltarea culturală a oraşului, pe reabilitarea prioritară a zonelor de interes turistic, fapt ce va crea locuri de muncă şi va deschide noi oportunităţi celorlalte ramuri economice, pe protejarea familiei sub toate aspectele ei, pe sprijinirea IMM-urilor, pe revigorarea activităţilor sportive de orice fel, pe protecţia mediului şi salubrizarea corespunzătoare a oraşului etc.

Ne aplecăm spre încurajarea construirii de baze sportive pentru cetăţeni, pentru petrecerea timpului liber în mod constructiv, vom crea o săptămână a sportului în Constanţa. Vom crea şi nişte programe pentru a încuraja petrecerea timpului liber, iar activităţile sportive vor putea fi susţinute de către Primărie. Însă ne interesează foarte mult să creştem spiritualitatea locului, să implicăm cetăţenii în activităţi culturale, prin încurajarea spectacolelor, vom deschide expoziţii în galerii de artă, care, momentan, nu există. Pavilionul Expoziţional ne-am dori să fie folosit adecvat şi pentru cultură - muzică, arte plastice, lansări de carte etc. -, nu doar pentru târguri de haine.
 
Vom lansa un program pentru reabilitarea monumentelor din oraş, a caselor de patrimoniu, a bisericilor vechi şi pentru repunerea lor în circuitul turistic. Ne interesează ca oraşul să arate mai bine, să atragă turişti şi să capete o identitate a locului. Vom încuraja cultura minorităţilor printr-un festival, iar aceste minorităţi să îşi păstreze identitatea culturală locală. Desigur, sunt multe segmente în care trebuie investit.

Ca om de arte, cum intenţionaţi să resuscitaţi segmentul cultural din Constanţa în calitate de edil-şef?

Resuscitarea culturii în general şi a artelor în special constituie, după cum am specificat deja, o prioritate pentru mine. Ocuparea timpului liber trebuie să fie concepută drept o modalitate de educare şi propulsare spirituală spre un ideal, nu să contribuie la decăderea individului şi implicit a „cetăţii”. În calitatea mea de profesor şi artist, mă simt dator să ridic la un nivel superior contribuţia mea personală, punând de această dată la dispoziţia întregului oraş expertiza mea în materie de „frumos”. A venit timpul să aspirăm la mai mult decât la un trai decent.

De asemenea, vom sprijini oamenii de cultură şi prin măsuri fiscale locale, vom încuraja creaţiile autentice ale zonei. Vorbim şi de literatură, şi de cea ştiinţifică, nu doar de artă. Tot ceea ce înseamnă creaţie în toate mediile, de la copii, până la arta cultă, profesionistă. Vom sprijini uniunile de creaţie în procesul de dezvoltare a culturii locale.

În perioada în care am fost inspector general şcolar, am propus ISJ Constanţa un proiect personal - „Repere româneşti” -, care avea drept scop descoperirea şi sprijinirea copiilor talentaţi, la toate disciplinele, atât la sat, cât şi la oraş. În final, s-au acordat premii substanţiale acestor copii, chiar în ajun de Crăciun. Proiectul s-a desfăşurat cât am fost inspector general, deci a fost ceva palpabil, dar nu a mai fost continuat de succesorii mei.

Mulţi constănţeni sunt nemulţumiţi de lipsa curăţeniei în municipiu. Ce soluţii aveţi pentru a rezolva această problemă?

Problema salubrizării este una de primă importanţă, pentru că ea este primul pas spre cultură. În această ordine de idei, mă voi ocupa de dezvoltarea unor programe adecvate de educaţie civică la toate nivelurile de educaţie, voi lua măsuri de sancţiune, dar şi de premiere, după caz, în această privinţă, dar mai ales voi stopa metodele care au condus la această situaţie aberantă. Mă refer la faptul că, deşi plătim sume foarte mari pentru acest serviciu, calitatea acestuia nu corespunde nici pe departe preţului.

Vom încerca deci să implicăm toată comunitatea - administraţia blocurilor etc. - pentru a crea o modalitate prin care fiecare cetăţean să poată fi inclus în păstrarea curăţeniei oraşului.

Cum aţi caracteriza administraţia locală în epoca Radu Mazăre?

Merg pe un mesaj creştin - nu arunc în nimeni cu piatra. Mă interesează viitorul oraşului. Când peste 60% din populaţie l-a votat pe Radu Mazăre pentru al treilea mandat, înseamnă că recunoaşte unele calităţi la el.

Unul dintre contracandidaţi va fi Decebal Făgădău. Ce i-aţi reproşa cu privire la modul în care a decis să administreze oraşul?

Cred că-i lipseşte dimensiunea culturală în adevăratul sens al cuvântului. Pe lângă curăţenie şi elemente tipice de administraţie locală, oraşul Constanţa are nevoie şi de o altă etapă - aceea de a se dezvolta cultural. De aceea am spus că îi lipseşte această dimensiune.

De ce colaborarea cu PRU şi PND privind susţinerea unui candidat unic nu a rezistat, în contextul în care actuala situaţie nu face altceva decât să disipeze voturile şi să ajute candidaţii partidelor cu tradiţie, PSD şi PNL?

Protocolul cu PRU şi PND a fost realizat într-un context în care încă se mai spera să se revină asupra alegerii primarului din primul tur, fapt ce ne-ar fi dat şansele unui joc echilibrat pe eşichierul politic local prin respectivul protocol. Pierderea acestei perspective nu ne lasă decât şansa înclinării balanţei într-una dintre părţi, pe care o vom şi folosi la momentul oportun şi în funcţie de rezultate.

Există în continuare acest protocol, nu este abandonat. În campania electorală sunt foarte multe alianţe şi susţineri. Nu este un lucru închis, pentru care s-a pus punct definitiv. Sunt deschise toate posibilităţile.

Ce părere aveţi despre contracandidaţii care şi-au anunţat intrarea în competiţia electorală? Care este cel mai de temut şi de ce?

În niciun caz nu pot accepta calificativul „de temut” pentru un contracandidat, deoarece calitatea mea de cetăţean al oraşului este cea care primează, şi din această perspectivă „de temut”, pentru mine, în calitate de candidat, devine benefic pentru oraş, ceea ce ar deveni un lucru bun, cel puţin în mentalitatea mea. Din nefericire, dacă ne referim strict la candidaţii cu şanse, ei nu sunt „de temut” doar pentru mine, ci pentru viitorul Constanţei.

Recunosc, majoritatea partidelor au candidaţi buni. Nu mai suntem la nivelul anilor 1990-1996, în care, daca erai din PSD, era ceva groaznic, iar dacă erai ţărănist, era ceva cumplit. Există oameni valoroşi în majoritatea partidelor. Este posibil ca, la Constanţa, Consiliul Local să fie format din mai multe partide, important este ca aceştia să aspire la bunăstarea locuitorilor oraşului. Cred că este posibil acest lucru.

Problema parcurilor, a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă pentru copii este departe de a fi soluţionată. Care sunt viziunea şi soluţiile politicianului şi artistului Gheorghe Caruţiu pentru Constanţa, aici incluzând şi staţiunea Mamaia, unde vegetaţia cedează tot mai mult teren betoanelor?

Soluţii există încă pentru revigorarea spaţiului verde, trebuie oprită însă mai întâi, în timp util, această campanie dementă de distrugere a lor. Spaţiile care există trebuie amenajate corespunzător, înfrumuseţate. Pe lângă unele locuri de joacă pentru copii, vom instala anumite statui care să amintească de evenimente importante din oraş, de personalităţi ale Constanţei care au contribuit la prestigiul oraşului. Vom implica artişti plastici, studenţi de la Arte, pentru a înfrumuseţa aceste spaţii care mai există.

Închiderea Secţiei de Radioterapie din cadrul SCJU Constanţa a afectat inclusiv bolnavi de cancer constănţeni, nevoiţi să facă naveta la Bucureşti pentru a se trata. Deşi asupra acestei unităţi sanitare Primăria Constanţa nu are competenţe, ca viitor manager al municipiului, cum aţi caracteriza această stare de fapt?

În această privinţă, cred că trebuie acţionat cu fermitate şi redeschisă rapid această secţie. Închiderea Secţiei de Radioterapie este cauzată de lipsa de implicare a miniştrilor Nicolaescu şi Bănicioiu (USL). La solicitările Spitalului Judeţean (2012-2013), miniştrii nu au alocat fonduri. Aparatul s-a închis din cauza îmbătrânirii lui, s-a epuizat sursa radioactivă de cobalt. Cancerul este tratat printr-un program finanţat de Guvern. De aceea, făcând parte dintr-un partid de dreapta, propun un parteneriat public-privat, ca sursă de finanţare pentru cumpărarea acestui aparat.

Aparatul nu aparţine SCJU, din câte ştiu eu, iar cumpărarea lui trebuie făcută cu bani alocaţi de Guvern. Aparatul nu deserveşte doar Constanţa, ci şi judeţele învecinate - Tulcea, Ialomiţa etc. Am propus acest parteneriat public-privat între autorităţile locale şi investitori privaţi, care pot suporta mare parte din costurile acestui aparat. Banii de tratament sunt subvenţionaţi de CNAS. Cea mai simplă rezolvare ar fi însă o alocare directă de la Executiv.

Care ar fi prima măsură pe care primarul ales Gheorghe Caruţiu ar lua-o odată instalat la Primăria Constanţa?

Pentru a putea lua măsuri adecvate, este prioritar să începi printr-o inventariere 100% corectă a situaţiei existente la faţa locului. Deci, aş demara printr-o restructurare la vârf, în Primărie. Aş comanda un audit extern pentru eliminarea suspiciunilor de fraudă, care va spune exact care este calitatea funcţionarilor.

Dacă obţineţi mandatul de edil-şef, dar în CLM Constanţa nu veţi avea susţinere, cum vă veţi impune proiectele pe care le veţi iniţia?

Voi acţiona în direcţia demascării metodelor subversive utilizate şi sancţionării corespunzătoare a celor implicaţi. Voi menţine un dialog permanent cu cetăţenii şi cu societatea civilă, care vor fi încurajaţi să-şi apere interesele.

Consider că membrii Consiliului Local care vor fi aleşi de cetăţeni sunt de bună intenţie şi aspiră, ca şi mine, la rezolvarea în bine a proiectelor Constanţei. Nu mă aştept să am o opoziţie în sensul acesta, dacă proiectele sunt gândite bine pentru cetăţeni, pentru oraş. Nu văd de ce nu ar vota, daca proiectele ar fi orientate spre nevoile cetăţenilor, ale oraşului.

Pe final, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru cetăţenii cu drept de vot din municipiul Constanţa?

Să aibă încredere că va exista o schimbare de mentalitate în ceea ce priveşte raportul dintre cetăţeni şi administraţia locală. Principiile PNŢCD vor triumfa, pentru că sunt de lungă durată. Vreau să aduc în prim-plan corectitudinea, morala, ordinea. Constănţenii să aibă încredere că lucrurile vor merge spre bine. Primăria va fi un prieten pentru cetăţean. Vom trăi o schimbare profundă în schimbările personale şi în cele comunitare. Oamenii trebuie să vină unii în întâmpinarea altora cu experienţele şi modelele cele mai bune pentru atingerea interesului comun.

Conversaţie chat:

Ce proiecte sociale noi veţi iniţia pentru municipiul Constanţa? Veţi continua proiectele actualei administraţii publice locale? 

Proiectele administraţiei locale care sunt deja în desfăşurare vor fi păstrate, în mare parte, cele care sunt corecte. Cât despre noile programe sociale, vom găsi împreună cu asociaţiile caritabile din ţară şi din străinătate, voi încerca nişte programe comune cu Biserica, pentru susţinerea persoanelor defavorizate. Voi stimula activităţile civice ale fundaţiilor pentru rezolvarea problemelor în care sunt implicaţi oameni din medii defavorizate. Ne vom preocupa de reintegrarea socială a celor care sunt în poziţii defavorizate. Aş dori să implic comunitatea într-un sistem social organizat de primire în cămine specializate a femeilor, a copiilor şi a bătrânilor, a celor abuzaţi în orice fel, a celor fără adăpost, fără mijloace de trai. Va fi o preocupare permanentă pentru reintegrarea socială a acestora.

Care este cel mai de temut contracandidat?

Nu pot spune că este un candidat de temut. Dar pot spune că este o diferenţa, în sensul că unii candidaţii sunt susţinuţi de partide cu un bazin electoral extins, şi de aici apar diferenţele semnificative. Un partid mare are şi bani mai mulţi, are forţă, are sprijin electoral, având mai mulţi membri.

Cultura este un produs al minţii şi gândirii umane. Politica cum este pentru omul ţărănist Caruţiu?

Să luăm drept reper Grecia antică, când politica s-a definit că formă. Consider că şi a face un act de cultură este tot o formă de politică. Am multe exemple din istoria artelor în sensul acestei afirmaţii. Unul ar fi Picasso, care a fost implicat politic prin pictura pe care a făcut-o. Aş aminti aici compoziţia „Guernica”, cu un mesaj politic foarte limpede. Aş putea pomeni şi de Francisco de Goya, care s-a implicat direct în luptele civile din Spania. Eugene Delacroix s-a implicat direct, a fost un mesager pentru democraţie, pentru libertate. Iar aceste exemple pot continua în muzică şi în literatură.

Veţi face ceva în privinţa Casei de Cultură a Sindicatelor, care s-a transformat, practic, într-un bazar?

În programul meu, Casa de Cultură este o prioritate. A rămas cu o amprentă puţin comunistă, nu s-a schimbat mare lucru în modul de abordare a fenomenului cultural. Sunt de acord că astăzi Casă de Cultură nu mai reprezintă scopul pentru care a fost creată. Managementul este depăşit.

Care sunt trei calităţi ale dvs. care vă caracterizează? Mulţumesc!

Mi-e greu să înşir nişte calităţi, pentru că sună a laudă. Dar consider că sunt un bun organizator, aspir la idealuri pentru comunitate, sunt tenace, perseverent şi ţin foarte mult la oraşul meu. Pot spune chiar că sufăr de un soi de patriotism local.

Romii din cartierul Henri Coandă deranjează constănţenii. Veţi întreprinde ceva în privinţa lor?

Este o întrebare mai dificilă aceasta. Cred că trebuie creat un program de educare a romilor din acest cartier. Nişte programe educative prin care să poată fi luate nişte măsuri de reintegrare socială. Ei nu trebuie să devină o problemă pentru vecinii din cartier, mai ales că locuitorii din apropiere sunt foarte nemulţumiţi. Aceste măsuri trebuie luate însă la nivelul întregului oraş, nu doar în acest cartier, măsuri care trebuie aplicate tuturor celor care creează probleme oraşului.

Întrebare venită de pe pagina de Facebook ZIUA de Constanţa:
Duliu-Bajdechi Steliana: E adevărat că soţia domnului candidează din partea PSD pentru consilieri?

Nu.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#sărbătoreșteDobrogea. ZIUA de Constanța, partener într-un proiect în premieră Mini-interviu cu Gheorghe Caruțiu - „Multitudinea de abordări stilistice va crea ineditul acestei expoziții“ (document)

06 Jun 2019 2382