Interviu Online

Interviu online cu teatrologul Anaid Tavitian „Din acei ani de început, am ales TEATRUL ca mod de viață“

Teatrologul Anaid Tavitian, un expert în tot ceea ce înseamnă viața culturală a orașului Constanța, cu o vastă implicare în teatru, cariera ei atingând pragul a 40 de ani, împliniți în acest an, a acordat, ieri, un interviu cotidianului ZIUA de Constanța.
 
Cum a ajuns să activeze în lumea teatrului constănțean, ce greutăți a întâmpinat de-a lungul timpului, dar și ce merite deosebite îi revin atunci când vorbim atât despre Teatrul de Stat Constanța, cât și despre Teatrul pentru Copii și Tineret am discutat în cadrul acestui interviu.
 
Autoarea lucrărilor „Metamorfoza unui vis”, „Thalia Ex Ponto, la cumpănă de milenii”, „Leac pentru trac”, Anaid Tavitian s-a dedicat complet teatrului, încă de la vârsta de 22 de ani, implicându-se în realizarea a numeroase spectacole, festivaluri și evenimente de succes pentru Constanța. Găsind sprijin din partea artiștilor, a dus la bun sfârșit multe campanii culturale, chiar dacă s-a lovit, în anii 2000, de piedici destul de greu de depășit.
 
Chiar dacă nu mai este implicată în mod direct în viața teatrală, Anaid Tavitian își continuă activitatea în lumea culturală scriind și începând colaborări noi.
 
Întrebările redacției:

Notorietatea dumneavoastră în lumea teatrului constănțean din ultimele patru decenii este de necontestat. Cum s-a clădit autoritatea dumneavoastră ca secretar literar, consultant artistic, altfel spus, teatrolog?
 
Grea întrebare. Cred că cel mai bine ar răspunde la ea cei care mă cunosc, cei cu care am colaborat. Autoritatea profesională se clădește în timp, cu foarte multă muncă, cu profesionalism, seriozitate, cu pasiune, du devotament și statornică iubire pentru TEATRU. Timp de 40 de ani, ca secretar literar și apoi consultant artistic la Teatrul de Stat Constanța și 25 de ani ca secretar literar la Teatrul de Păpuși Constanța, viața mea s-a confundat cu aceea a celor două instituții de cultură.
 
Profesiunea de secretar literar este o profesiune de vocație, ca multe altele din teatru. Noi, secretarii literari, suntem cronicarii de la curtea Măriei Sale, Teatrul, cu obligația profesională, morală, civică, de a nu îngădui să se piardă nimic din avuția acestuia. Prin urmare consemnăm, arhivăm, tezaurizăm tot ceea ce îi aparține și eu asta am făcut în toți acești ani. Munca mea a fost recunoscută de UNITER, de UNIMA, fiind o vreme membru în comitetul UNIMA România, de Asociația Internațională a criticilor de teatru - Secția Română, care m-au primit în rândurile lor. 

Îmi amintesc cu plăcere cele scrise de reputatul cronicar teatral Ion Parhon, în volumul „Pe repede înapoi”: „Invitația la ultima premieră a stagiunii teatrului constănțean, cu piesa Vrăjitoarele din Salem, în montarea regizorului american Gordon Edelstein, a venit din partea doamnei Anaid Tavitian, secretar literar, om de o aleasă alcătuire profesională, morală și sufletească, veritabil paznic de far, timp de aproape patru decenii în viața instituției teatrale constănțene”.   
 
Cum a avut loc debutul în lumea teatrului?

Venirea mea în teatrul constănțean, numit atunci Teatrul Dramatic Constanța, în anul 1978, ca secretar literar, după ce obținusem licența în arte, la IATC „IL Caragiale”, București, specializarea Arta și metodologia spectacolului de teatru, film și televiziune, nu a fost ca și când aș fi pășit pe o Terra Incognita. Fusesem ani la rând un spectator fidel al teatrelor constănțene. În vara primului an de facultate făcusem aici practică. Pentru mine, acea perioadă a fost ca o a doua școală: am cunoscut trupa, am asistat la repetiții, am citit multe piese, m-am familiarizat cu tehnici tipografice și mai ales am redactat primul meu caiet program, la un spectacol.
 
Era spectacolul „Opinia publică”, de Aurel Baranga, și acel început de stagiune estivală, rolul principal era interpretat - ca invitat în spectacol - de maestrul Radu Beligan. Pe atunci era frumosul obicei ca fiecare interpret din spectacol să primească un afiș și un caiet-program. Regretata Georgeta Mărtoiu, în acea vreme secretar literar, mi-a mărturisit că maestrului i-a plăcut caietul-program. Mă consider un om norocos, fiindcă în primii mei ani ca secretar literar am ucenicit în ale teatrului lângă oameni care au ctitorit prima instituție profesionistă din Dobrogea: Jean Ionescu, Romeo Profit și alții. Primii ani au mai însemnat și întâlniri profesionale - care m-au îmbogățit - cu secretari literari de elită: Zeno Fodor, de la Teatrul Național din Târgu Mureș, Elisabeta Pop, de la Teatrul de Stat din Oradea, Alexandru Firescu (Teatrul Național Craiova). Din acei ani de început, am ales TEATRUL ca mod de viață. 

Ați investit mult, intelectual și sufletește, în activitatea a două instituții profesioniste de spectacol: Teatrul pentru Copii și Teatrul Dramatic. Ce împliniri și satisfacții profesionale v-a adus activitatea derulată în cadrul acestor teatre?


Apariția celor două monografii dedicate teatrelor constănțene: „Thalia Ex Ponto, la cumpănă de milenii”, scrisă împreună cu Georgeta Mărtoiu și dedicată semicentenarului Teatrului de Stat Constanța și „Metamorfoza unui vis”, dedicată celei de-a 50-a aniversări a Teatrului de Păpuși Constanța. 


Munca creatorului de teatru se materializează, dar se și risipește în chiar clipa spectacolului. Prin cartea „Thalia Ex Ponto, la cumpănă de milenii” am încercat să fixăm prin cuvânt, acea clipă, spre înfrângerea timpului. Cartea este un omagiu adus tuturor celor care, timp de cinci decenii au dăruit publicului cu dragoste și talent Teatru. „Metamorfoza unui vis” este semnul meu de reverență în fața unei importante instituții de cultură a Dobrogei, dar și a României, pentru că de-a lungul anilor a reprezentat cu cinste arta animației românești peste hotare; un omagiu adus acelor magicieni care sunt păpușarii, ale căror puteri fac din păpușă un partener fermecător pentru ei și un idol fără rival pentru copiii spectatori.
 
Propunerea în repertoriul Teatrului de Păpuși, în premieră absolută, a piesei în versuri „Vrăjitoarele”, a poetului Dimitrie Stelaru. Acest spectacol mi-a adus și primul meu premiu, ca secretar literar, premiul pentru opțiune repertorială.

Anul 2017, ultimul meu an în teatru, mi-a adus și el o bucurie profesională. Atunci am organizat colocviul Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății” (continuator al Festivalului Seri de Teatru Antic). Colocviul s-a desfășurat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și a avut o înaltă ținută teoretică, științifică. Fiind anul dedicat marelui poet Publius Ovidius Naso, am pus ca motto al colocviului versurile poetului latin: „Eu am cântat iubirea, bogată în gingășie / Îți spun posteritate, e vremea să mă știi”. Au susținut atunci comunicări personalități ale vieții culturale dobrogene: Traian Cliante, arheolog, prof. univ. dr. Cristina Tamaș, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Ovidius”, dr. Corina Apostoleanu, director al Bibliotecii Județene „I.N. Roman”, conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, regretatul latinist dr. conf. univ. Ștefan Cucu. Le-am mulțumit atunci, le mulțumesc și atunci pentru căldura cu care au răspuns invitației mele de a participa la acest colocviu. Din partea organizatorilor festivalului, Teatrul de Stat Constanța, am participat și eu cu o comunicare.  
 
Ne puteți evoca unele momente din istoria celor două teatre care v-au rămas profund imprimate în memorie, din perspectiva impactului asupra publicului spectator, dar și a propriei contribuții?

Am să vorbesc despre un moment de suflet, cel al organizării Festivalului Internațional Săptămâna Teatrelor de Păpuși Constanța 1999. A fost, de altfel, din păcate, și ultima ediție a acestui festival (prima ediție a avut loc în 1969), cel mai longeviv și unul dintre cele mai importante reuniuni de gen din România. Din 1981 participasem la organizarea tuturor edițiilor, redactasem împreună cu regizorul Cristian Pepino, actorii Vasile Cojocaru și Vasile Hariton, un ziar al festivalului: „A treia mână”, apreciat de colegi și critică; organizasem colocviile care însoțeau fiecare ediție, sprijinisem bunul mers al desfășurării cursurilor de perfecționare - organizate în timpul festivalului - de Ministerul Culturii. 

Ediția din anul 1999 venea după o pauză de câțiva ani. Directorul de atunci, actorul Virgil Andriescu, m-a chemat într-o bună zi în biroul lui și mi-a spus: „Ești de acord să preiei organizarea festivalului în calitate de director executiv? Știi, unul dintre punctele programului meu de management este reluarea Festivalului Săptămâna Teatrelor de Păpuși”. Am acceptat imediat bucuroasă că festivalul se reia și i-am spus că nu a nevoie de nicio funcție. Dar directorul nu a acceptat. Ca urmare, am purtat toată săptămâna ecusonul pe care scrie numele meu și funcția. Și asta spre amuzamentul colegilor păpușari, invitați, care în ziua deschiderii festivalului mi-au spus că nu e nevoie să port niciun ecuson fiindcă sunt bine-cunoscută. În acele zile, Constanța a devenit o adevărată cetate a păpușilor, a poveștilor, spre bucuria copiilor.   
 
Teatrele pe care le-ați slujit cu credință au cunoscut în activitatea lor și perioade mai dificile, mai delicate. Cum v-ați implicat în depășirea lor?

Teatrul de Stat Constanța (care a purtat în timp mai multe denumiri) a cunoscut mai multe momente de cumpănă. Primul a fost între anii 1984-1989: autofinanțarea (moment dificil pentru toate teatrele din țară). A venit atunci anul 2004, apoi anul 2007, an în care am plecat din „casa noastră”, s-au produs multe schimbări administrative, teatrul s-a organizat și reorganizat. E mult spus că m-am implicat în depășirea acestor momente dificile. Nici nu aș fi putut, fiindcă nu aveam o funcție de decizie. Tot ce vă pot spune este că am învățat de la seniorii teatrului că, indiferent de vremuri, să iubesc necondiționat teatrul și să îmi împlinesc cum pot mai bine menirea pe care o am în teatru.
 
Asta am și făcut - am continuat, spre binele teatrului, să păstrez bunele mele relații cu presa din Constanța, cu presa de specialitate, cu colegii de breaslă, cu dramaturgi și traducători, să redactez caiete-program, despre care s-a vorbit de bine în cotidienele locale și revistele de specialitate, să îmi încurajez colegii în momentele în care simțeam că le este greu. 
 
 
Ați scris două monografii consacrate unor instituții de teatru de la malul mării. Vă invit să îi menționați pe câțiva dintre cei care au conferit valoare și prestigiu teatrului constănțean.


Voi începe prin a evoca figura celui ce a fost Jean Ionescu, actor, fondator al Teatrului de Stat Constanța și directorul cu cel mai îndelungat mandat. Anul acesta, ziarul ZIUA de Constanța l-a omagiat de două ori. O dată în cadrul unui eveniment emoționant dedicat seniorilor teatrului constănțean și de curând prin conferirea - in memoriam - a medaliei „Meritul Dobrogean”. A fost un om, actor și director foarte respectat. Avea un glas generos și catifelat. A jucat în spectacolul „Vlaicu Vodă”, în rolul Banul Miked, alături de George Vraca (care juca rolul titular). Rar cred că se pot întâlni pe scenă două asemenea voci. Fiecărui personaj creat i-a împrumutat câte ceva din aplombul cu care era înzestrat de natură, din reținerea gravă, în care se angaja în orice tip de relație. 

Romeo Profit, și el la început actor fondator al Teatrului de Stat Constanța, apoi secretar literar. A fost un împătimit de teatru. I se datorează partea elevată a repertoriului, marile inițiative ale Festivalului de Teatru Antic și Săptămâna de Teatru Istoric. I se datorează relațiile teatrului cu mari regizori, cu dramaturgi importanți cărora nu de puține ori li s-au prezentat pe această scenă piesele în premieră absolută. 

Din Teatrul de Păpuși îl voi aminti pe întemeietorul acestui teatru, care a făcut istorie, Claudiu Cristescu. Regizor și șef de secție. A fost un „nebun” de geniu care într-o bună zi a anului 1956 a sosit la Constanța, s-a proțăpit în fața directorului și i-a spus autoritar: „Eu vreau să fac aici un teatru de păpuși! Care va deveni celebru, vă asigur!” „Dacă crezi că poți să-l faci, fă-l!”, i-a răspuns directorul. Și așa a fost: în scurt timp, Teatrul de Păpuși Constanța, cu spectacolele regizate de Claudiu Cristescu și trupa de aur a păpușarilor constănțeni, a devenit faimos în țară și întreaga Europă. Dintre membrii acestei trupe de aur o voi evoca pe regretata Georgeta (Gigi) Nicolau. Dobrogeancă, ea ocupă un loc aparte în familia păpușarilor constănțeni, în istoria teatrului românesc de animație. Membru fondator, a aparținut acelei nobile familii a actorilor dăruiți cu talent și generozitate. Iubea nespus de mult copiii, era un om luminos, vesel, bun ca pâinea caldă.  

Sunt mulți cei care merită evocați, dar, cum timpul nu ne permite, îi invit pe cititorii ZIUA de Constanța, pe cei ce iubesc teatrul, să citească în varianta online cele două monografii:  „Thalia Ex Ponto, la cumpănă de milenii” și „Metamorfoza unui vis”. 
 
Teatrul fără public este de neconceput. Cât de mult iubesc constănțenii teatrul și cum și-au manifestat de-a lungul anilor dragostea pentru această artă?

Întrebarea pe care mi-ați pus-o îmi amintește de o întâmplare povestită mie de seniorii teatrului constănțean: în iarna grea a anilor 53-54, fără a fi împinși de nimeni de la spate, spectatorii veneau în monom, printre ninsorile apocaliptice, cu lopețile în spinare pentru a își deszăpezi teatrul și a petrece în interiorul său o seară de bucurie, a iubirii. Căci teatrul iubire înseamnă. Marele om de teatru Charles Dullin spunea că spectacolul este un rendez-vous de dragoste. În cei 67 de ani ai săi, Teatrul de Stat Constanța a avut parte de dragostea publicului său. 

Îmi amintesc că, în anii 80, era un grup de spectatori care se organizaseră într-un fel de fan club și care vedeau un spectacol și de câte patru-cinci ori trimiteau scrisori actorilor. Nu o pot uita pe o doamnă profesoară de-o vârstă venerabilă, care venea aproape în fiecare seară și care avea un loc rezervat în rândul întâi. Actorii se obișnuiseră cu prezența ei și dacă uneori nu putea veni îi simțeau lipsa. 

În timpul stagiunilor estivale (care durau trei luni), Teatrul prezenta în fiecare seară spectacole pe litoral. Publicul era alcătuit din turiști veniți din toată țara. Întorși acasă, ne trimiteau scrisori de felicitare. 

Și astăzi spectatorii caută Teatrul de Stat Constanța, vin în număr mare, biletele epuizându-se foarte repede. Spre bucuria mea, în sălile teatrului întâlnesc foarte mulți tineri. Publicul din Constanța iubește teatrul pentru că, de la Sfântul Apostol Pavel cetire, „unde dragoste nu e, nimic nu e”.  

Ca teatrolog implicat în formarea gustului publicului pentru teatru, spuneți-ne în ce măsură cele două instituții de cultură au contribuit, în ultimii 40 de ani, la educarea civică și estetică îndeosebi a tinerilor?

Când vorbim de publicul tânăr și misiunea educativă a teatrului, e bine să precizăm că în Constanța există două teatre care „își împart” această misiune educativă. Teatrul pentru Copii și Tineret și Teatrul de Stat Constanța. Primul se adresează unui public cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, dar are în repertoriu și spectacole pentru tineri. Teatrul de Stat Constanța este un teatru de repertoriu, al cărui public este divers, care așa cum spuneam cuprinde și un număr mare de tineri. Despre misiunea educativă a teatrului putem vorbi foarte mult. Ea este o constantă în viața Teatrului de Stat Constanța. Acum 40 de ani și mai înainte, teatrul prezenta în timpul vacanțelor, spectacole în matineu, pentru elevi. Eu însămi am participat, elevă fiind, la aceste spectacole; aveau loc spectacole cu discuții, spectacole-lectură, erau organizate spectacole prin sindicate. După anii 90 și astăzi, în cadrul unor parteneriate cu Inspectoratul Județean Constanța, cu școli din orașul și județul Constanța se organizează spectacole pentru elevi, au fost anume pregătite și prezentate spectacole, chiar la ei acasă, în școli și licee, au loc întâlniri ale actorilor cu elevi. Am citit de curând în presă despre o asemenea întâlnire care s-a bucurat de succes; se prezintă spectacole în cadrul programului național
„Școala Altfel”. 

Voi spune acum un lucru pe care l-am discutat cu mulți colegi de breaslă din țară: Teatrul singur nu își poate îndeplini nobila misiune aceea a educației prin teatru. Familia, școala au și ele un rol hotărâtor în împlinirea acestei nobile misiuni. Copilul adus la timpul potrivit la teatru, liceanul, care să poată, fie și opțional, să frecventeze o catedră de teatru, chiar dacă nu va ajunge actor sau regizor, își va lărgi orizontul emoțional, va învăța arta vitală a dialogului și, nu în ultimul rând, va învăța să caute TEATRUL, să-l înțeleagă, să-l iubească.  
 
La sfârșitul acestui an, ați primit două distincții -  „Hrisovul de Binecuvântare Arhierească”, din partea comunității armene, iar împreună cu scenografa Eugenia Tărășescu Jianu, titlul de cetățean de onoare al Constanței. Ce înseamnă aceste simboluri ale recunoștinței pentru dumneavoastră?

Aceste distincții mă onorează și mă emoționează. Ele sunt pentru mine un îndemn să îmi continui proiectele publicistice dedicate istoriei culturale a Constanței. Să fiu alături de comunitatea armeană, a cărei fiică sunt, participând la viața spirituală (sunt membru supleant în Comitetul Eparhial al Bisericii Armene Sfânta Maria) și culturală a Uniunea Armenilor din România, sucursala Constanța. Sunt mândră că sunt dobrogeancă, că aparțin unei etnii profund atașate și implicate - de-a lungul vremurilor - în viața și civilizația tărâmului dintre Dunăre și Mare: Dobrogea.  
 
Care sunt prietenii dvs. de suflet din viața artistică a Constanței care v-au fost alături în toți acești ani, care v-au ajutat în momentele de cumpănă?


Minunata și regretata mea colegă Georgeta (Pațai) Mărtoiu, secretar literar al Teatrului de Stat Constanța, timp de 40 de ani. Mi-a fost mentor, mi-a fost prietenă. Om de o aleasă alcătuire sufletească, erudit, cu care puteai purta fermecătoare discuții despre varii domenii, un om generos, plin de umor, bun cunoscător a tot ce ținea de spiritualitatea românească. Împreună am realizat două emisiuni la Radio Constanța (de succes și cu viață lungă), am scris o carte. A fost omul cu care m-am sfătuit și după ce a plecat din teatru. Mi-a fost aproape, m-a încurajat și s-a bucurat pentru izbânzile mele profesionale. Îi simt și acum lipsa, așa cum simt și lipsa minunaților mei părinți. Ea este cea care m-a îndemnat să scriu monografia Teatrului de Păpuși Constanța: „Metamorfoza unui vis”.

Când am venit în teatrul constănțean aveam 22 de ani și marea majoritate a colegilor erau de vârsta părinților mei: Ion Maximilian, Emil Sassu, Valentina Bucur Caracașian, Constantin Guțu, Emil Bârlădeanu m-au primit din prima clipă cu multă căldură. M-au iubit. Eram cu toții o familie. Le voi păstra mereu în suflet amintirea cu dragoste și recunoștință. Îi voi aminti mereu vorbind, scriind despre ei.  
 
Chiar dacă, prin pensionarea recentă, aparent v-ați îndepărtat de lumea teatrului, sunt convinsă că neliniștea dumneavoastră creatoare vă dă noi impulsuri. Așadar, ce surprize ne rezervați într-un viitor nu foarte îndepărtat?

Nu sunt genul de om care își face planuri de termen lung. Să fie sănătate, că apoi mai vedem. Acum lucrez la o carte dedicată artistei Aneta Forna Christu, personalitate a Teatrului de Păpuși din România și nu numai, distinsă cu premiul UNITER, creatoarea unei galerii impresionante și strălucitoare de roluri pentru care a fost distinsă cu multe premii naționale și internaționale. Lansarea va avea loc anul ce vine, an în care Aneta Forna Christu împlinește 80 de ani. 

După lansarea, în această toamnă, a cărții-album „Eugenia Tărășescu Jianu - scenograf”, pe care am coordonat-o, mi-am făcut mie însămi o promisiune. Să construiesc în scris o memorie a teatrului constănțean. Dacă poeții și sculptorii își eternizează opera, în cuvântul scris și în piatră, opera creatorilor de teatru este una fulgurantă. De aceea am purces la acest demers publicistic, de fixare în memoria culturală a Dobrogei și a țării numele unor creatori de marcă. 

Tot pentru anul viitor, un post local de radio mi-a propus o colaborare.
Într-un viitor apropiat. îmi doresc să scriu o carte pe care o am de mult în minte: o altfel de istorie a Dramaticului constănțean, o continuare a „Thaliei Ex Ponto”. O istorie documentată, sentimentală, dar și anecdotică. Am știut dintotdeauna că istoriile teatrelor sunt niște povești fabuloase cu întâmplări fabuloase, absolut necunoscute celor de afară. Și am crezut mereu că ele trebuie dezvăluite într-o formă accesibilă oricui, iar adevărurile lor păstrate, atât cât să nu risipească haloul de mister din jurul unui spectacol, ci doar să apropie de sufletul oricărui spectator marele miracol al zămislirii artistice.
 
 
   
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La mulți ani, Anaid Tavitian! Eruditul teatrolog constănțean împlinește 64 de ani (galerie foto)

12 Jun 2019 873

#citeşteDobrogea In Memoriam Georgeta Mărtoiu, teatrolog. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)

03 May 2019 806

#citeşteDobrogea La mulţi ani, maestre Virgil Andriescu! Omagiu pentru o viaţă dedicată scenei (galerie foto)

26 Apr 2019 988

#citeşteDobrogea A fost odată Săptămâna Teatrelor de Păpuşi la... mare. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

24 Apr 2019 701

#citeşteDobrogea Florian Pittiş pe scena constănţeană, în stagiunea 1980-1981. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

22 Apr 2019 932

#citeşteDobrogea Rolul educativ al teatrului, din perspectiva Ninei Cassian. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

15 Apr 2019 768

Palmaresul primei ediţii a Concursului „O poveste într-o poezie“ (document)

11 Apr 2019 626

#citeşteDobrogea „Ce cantitate de cultură şi de ce calitate se răspândeşte în timpul verii pe litoral“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 Apr 2019 782

La Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” Concurs de recitări poezii și monoloage „O poveste într-o poezie”

02 Apr 2019 1239

#citeșteDobrogea La mulți ani actorilor păpușari constănțeni! Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

21 Mar 2019 895

Un nou basm de Andersen prinde viață pe scena constănțeană Premiera „Lebedele”, un dar de Ziua Mondială a Teatrului, adresat copiilor

18 Mar 2019 1028

„Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor” - Lansare de carte Simion Tavitian, Biblioteca Județeană Constanța, 27.06.2003 (galerie foto)

15 Feb 2019 601

Diploma Jubiliară, Liceul Mircea cel Batrân Constanta, 25.05.1996

15 Feb 2019 595

Diploma Liber gratus - Biblioteca Județeană Ioan N. Roman Constanța, 23.11.2006

15 Feb 2019 512

Diploma Liber gratus - Biblioteca Județeană Constanța, 23.04.2003

15 Feb 2019 492