Interviul online cu fostul primar al municipiului Constanta, prim-vicepresedinte PNŢCD, Corneliu NeagoeTema - „Constanţa, după 20 de ani de aşa-zisă democraţie”!

IMG_1245_.jpgCorneliu Neagoe este un personaj mai puţin obişnuit pentru scena politică românească. Nu-l caracterizează nici diplomaţia şi nici cuvintele meşteşugite. În tinereţe a uneltit împotriva regimului comunist, însă nu a scăpat de PCR, unde a fost înscris mai mult cu japca. A fost primul primar ales al Constanţei şi a ieşit din primărie mai sărac de cât a intrat. Are un respect deosebit pentru oamenii de valoare care "au cam dispărut" şi îşi doreste ca în Constanţa, puterea să revină tinerilor. A intrat în politică în 1990, în tabăra ţărăniştilor şi a fost unul dintre primii primari ai Constanţei după evenimentele din decembrie 1990. Deşi nu s-a imbogăţit pe perioada mandatului, Neagoe spune că i se reproşează şi astăzi că nu a făcut prea multe pentru oraş. Există şi o explicaţie, raportul dintre fondurile pe care le-a avut în acea perioadă şi cele de acum, proporţia fiind cam de 1 la 500. Aflat la o vârstă la care nu riscă să se facă de râs, Corneliu Neagoe vorbeşte la Interviu Online fără aroganţă sau megalomanie despre Constanţa la răspântia celor 21 de ani, scurşi de la revoluţie.

Joi de la ora 10.00 prin intermediului chat-ului direct pe site-ul: //www.ziuaconstanta.ro, discutăm împreună cu fostul primar al municipiului Constanţa, Corneliu Neagoe.

Realizator: Lavinia Siclitaru

IMG_1250_.jpgAşteptăm întrebările dumneavoastră prin formularul de comentarii de la sfârşitul articolului sau la adresa interviu@ziuact.ro.

Nota redacţiei: Pentru a păstra coerenţa şi relevanţa discuţiei, nu vom valida comentariile care nu se referă la temele anunţate, care nu conţin întrebări sau care constau în atacuri la persoană.

Intrebari redactie:

1.Observam ca Romania nu mai are puterea si valoarea de altadata, pentru ca ea nu face decat sa execute ordinele marilor puteri ce conduc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noastra. Mai exista o Romanie libera, asa cum o simtea generatia anilor 90?

C.N.:Romania nu poate face exceptie de la noua ordine mondiala. Nu-si permite Rusia sau SUA, d-apai Romania. Nu mai exista, dar nici nu se poate, suntem in Uniunea Europeana, trebuie sa respectam regulile.

2. Revenind la viaţa cotidianã, sã vorbim despre criza care ne afecteazã pe toate planurile. Ca om politic şi reprezentant al unui partid politic de opoziţie, cum comentaţi starea de fapt actualã?

C.N: De criza au suferit toate tarile. O singura critica fac guvernului, ca nu au luat masuri de relansare.Dar 90% din masurile luate pentru echilibrul economiei sunt corecte. Puteau sa nu taie pensii si salarii, puteau sa vanda Tarom-ului care are pierderi de 5 milioane de euro anual. Opozitia care critica 100% masurile guvernului este total necisntita, nimeni nu ar fi facut altceva mai bun in locul lor.

3. Prezenţa FMI şi a Bãncii Mondiale în România credeţi cã reprezintã o soluţie pentru ieşirea din crizã?

CN: In Romania, da.

4. Referindu-ne la factorul politic, partidele de dreapta sau cele de stanga, monarhia, care ar fi o solutie pentru urmatorii ani?

CN: Dupa mine, Monarhia ar fi o solutie a echilibrului in politica. O solutie ieftina. Treaba asta cu masuri de dreapta sau de stanga sunt povesti de spus la partid.


5.. Peste PNTCD pare sa se fi tras cortina de final.. Chiar si la Constanta…

CN: Nu s-a tras cortina. Nici gand. Avem peste 2500 de vizite pe zi pe site-ul partidului. Sunt multi oameni si oameni cu multi bani care au discutii cu noi dar care nu vor sa se afiseze pentru ca pierd afaceri, imediat o patesc, vine DNA, fisc, Garda...


6. Politic vorbind, constantenii desi respectã principiile de dreapta si nu ezitã sã se pronunţe deschis împotriva nedreptãţilor şi corupţiei, totusi de 10 ani alege PSD, stanga, pe Radu Mazare ca primar. Cum îi atrage PSD?

CN: Opinia publica din Romania nu are memorie. Ii atrage PSD asa cum ii va atrage si PDL. In Constanta e primar cat vrea, cat da pachete si cafele. Cheltuie vreo 60 de milioane de euro cu cafele si pachete. Din 2004, toate alegerile la toate nivelurile au fost castigate exclusiv cu bani.

7.. Din patru în patru ani, politicienii vin şi promit, dupã care îşi vãd doar de interesele lor uitînd de cei mulţi….

CN:  Poporul este total neinformat si nici nu doreste sa se informeze. Suntem un popor caruia ii place barfa.  Pe guvernanti nu-i mai intereseaza increderea, poporul, am pus bani de o parte, platesc si vor castiga alegerile. Ban public curat cat a furat PDL cu legea in mana, nu au furat toate partidele la un loc.

8. Cum comentaţi investiţiile fãcute de aleşii locali actuali în municipiu?

CN: Blocurile sunt o afacere, ma refer la ANL-uri, dovada cati tineri s-au mutat si cu cati bani. Nu pot sa spun ca orasul nu arata mai bine de cand e primar Mazare, cu ce costuri insa, e treaba altora sa verifice.

9. De mai bine de 4  ani, actualul primar se ocupã de reperarea ,,onoarei“ in fata justitiei si a dusmanului sau declarat, presedintele Traian Basescu şi nu de problemele de substanţã. Cum comentaţi?

CN: E un baiat foarte destept, el stie ca daca face niste pomenute si se prezinta trei la vot, el castiga cu 60%. Calcule de politician foarte destept. Pentru cartierul saracilor, ar trebui sa iasa constantenii in strada. Toti borfasii din tara o-r sa-ti faca mutatie pe Constanta. Si pe vrmeea mea, au fost tigani care au vandut apartament in Resita si si-au pus cortul in fata primariei si ma atacau pe mine ziarele. Si le-a dat Consiliul casa. Va dau scris  ca Mazare castiga din nou cu 60%. Daca se dorea pana acum, DNA il ridica in cinci minute, dar conteaza cotizatia.

10. Toate oraşele României sînt în crizã, dar totuşi existã exemple de administraţii locale care au reuşit sã se dezvolte. Nu trebuie sã privim mai departe de Braşov şi Sibiu, oraşe care şi în perioadã de crizã au avut o dezvoltare urbanisticã impresionantã. Ca sa nu mai vorbesc de orase de precum Sighişoara sau Mediaş, care ne-au depasit cu mult…De ce altii pot?

CN: Pentru ca nu amesteca afacerile lor cu Primaria. In Constanta nu se face nimic fara aprobarea lui Mazare. Probabil pentru ca primarii de acolo sunt localnici si-si iubesc orasul. Nu tunuri si gata!

11. Vreau sa ne intoarcem un putin la momentul decembrie 1989, Constanta, Spitalul Judetean, garda dumneavoastra ca medic pediatru, aveti deja copii cu SIDA, erati urmariti, urma o sedinta de partid care s-a anulat si ati plecat cu totii acasa.  Mai tarziu ati iesit in strada si peste ani declarati ca totul, in acele zile fusese orchestrat de Ion Iliescu, care nu este un om sarac si cinstit ci doar facuse jocul serviciilor secrete…Astazi ce-ati mai putea adauga momentului acela?

C.N. Dupa garda, am ajuns acasa si am dat drumul la televizor. L-am vazut pe Dinescu si ceilalti. Mi-am luat geaca si am iesit in strada. Pe Tomis era tineri, tinere cu copii in brate. Mi-am luat masina si m-am dus la Directia Comerciala la Petre Stanca si i-am cerut sa inchida carciumile, sa nu se mai dea bautura, ca oamenii eram recalcitranti. M-am dus la Casa Alba cu doctorii Bordeianu si Lutescu, ei au ramas la colt la Miga. Am vrut sa salvez documentele din Casa Alba, dar mi s-a spus sa-mi vad de treaba pentru ca asa trebuia sa se intample.Marea majoritate a revolutionarilor sunt foastii securisti si toata lumea face.

12. Dupa Revolutie ati stat deoparte o perioada.  Apoi ati fost in “vizita” la PNL, apoi la PNTCD. V-ati indragostit de taranisti, l-ati cunoscut pe Corneliu Coposu in casa Stelei Popescu de la 2 mai . In fine in 1992 v-ati inscris in partid.  Ati candidat la primarie pe listele CDR si ati castigat. Care a fost minciuna pe care am spus-o atunci oamenilor. Va mai amintiti?

CN: Nu le-am spus ca eram membru PNTCD. Daca le spuneam nu cred ca faceam nici 0,2%. Doctorul Decu m-a sustinut si a crezut ca o sa castig Primaria Constanta. Pe carnetul de membru PNTCD au scris din viteza ca sunt membru din 1977.


13. Ati iesit primar si ati avut un mandat controversat putem spune acum sau din contra cumintel, banal?

CN: Controversat de ziare - Cuget Liber si Telegraf. Ei imi reprosau ca nu am facut nimic. Eu zic ca am aratat ca se poate administra fara sa fur. Dosarul Incineratorul, dosarul Shogunul, dosarul Marcel Trandas - am ajutat la rezolvarea acestor dosare.

14. Ce ati lasat in urma celor patru ani la primaria Constanta? Stateati foarte mult la serviciu in perioada aceea. Adica erati primar cu norma intreaga, nu ca domnul Mazare… Ce faceati atatea ore, afaceri, imparteati orasul? Banuiesc ca si atunci se faceau smecherii..

CN: Imi puneau autorizatii de constructii cu greseli, vroiam sa ma pacaleasca. Aveam doi oameni de parte mea, restul toti erau impotriva. Stiam ca ma vor curata daca greaseam, dar nu m-au prins cu nimic.

15. Au vrut chiar sa va excluda din partid in perioada mandatului de primar..

CN: Partidul era impartit in doua. Eu am sustinut tinerii in favoarea batranilor. Si m-am pus rau si cu unii si cu altii pentru ca tinerii - Jianu, Barde, Botescu au vrut sa faca afaceri cu primaria si eu nu am fost de acord. Si m-am reclamat cu totii la Bucuresti si am ajuns la domnul Coposu care are toata admiratia mea si acum, dupa ce nu mai este. M-a linistit si m-a trimis acasa, la Constanta, sa fac treaba la Primarie.

16. Dupa 15 ani de cand ati parasit Primaria, care au fost cele mai mari hotii care s-au facut cu girul autoritatii locale?

CN: Peste tot miroase a ceva, a avantaje ale administratiei, nu pot sa spun ca e una mai mare decat alta.

17. Cum arata Constanta astazi prin ochii lui Corneliu Neagoe?

CN: Aparent orasul arata bine. Eu imi amintesc ca in 2000, ne-am imprumutat de foarte multi bani pentru asfaltari. Eu nu am nimic cu Mazare, am o relatie buna, am sa-i reproasez ca a distrus orasul si statiunea Mamaia, spatiul verde.

18. Ce votam in 2012?  Ramane Mazare, gasim altul mai bun? Nu noi, partidele, desi…aici e deja un alt subiect..

CN: Sunt povesti. A....daca ceilalti vor incepe sa-i mituieasca de anul asta, la o valoare dubla fata de ce da Mazare, poate castiga. Numai asa poate fi invins Mazare, daca exista cineva dispus sa cheltuiasca o avere, 100 de milioane de euro as cumpara fiecare constantean. Daca vom avea un alt castigator in alegerile locale, sigur acel om a cumparat fiecare vot.

19. Campaniile electorale.. tot asa platite ca pe vremuri, avem o lege electorala buna pe post de hartie igienica pentru unii dintre ei, cei care ne conduc…

CN: Oameni de cumparat in Romania sunt oriunde, numai pretul si dosarelor lor conteaza. Da ce , Iorgus s-a dus la PSD ca nu mai iubea PNTCD. I se facuse dosarul. La banii lui, va fi din nou parlamentar. Ce Barde nu daduse 100000 de dolari sa fie parlamentar in 2004? Cine l-a scos de pe liste? Eu. Poarte ar trebui sa nu spun, dar am vorbit cu doamna Basescu, care a vorbit cu Traian Basescu si supriza Barde a disparut de pe lista si am inteles ca i s-a dat si banii inapoi!

20. Va este dor de activitatea medicala, de Spitalul Judetean in care ati trait jumatate din viata?

CN: Da. Mi-e greu sa ma deplasez acum, altfel m-as duce mai des. Imi lipsesc colegii, pacientii, copiii mei de care am avut grija. Mi-au luat dreptul de libera practica, hotii de la Colegii Medicilor dar mai vad copii, chiar daca nu pot sa dau retete. Oamenii ma solicita. Medicii Chiriac in frunte cu medicii securisti o sustin pe aceasta doamna Dascal. Sunt sigur ca se vor falsifica din nou alegerile. Ii cunosc si pe doctorul Grasa si pe doctorul Capatana. Sunt oamenii de afaceri ai PSD. Spitalul ca organizare este pe butuci..

21. Dar Spitalul Judetean Constanta nu are bani? Medicii spitalului omoara pacientii, aşa cum afirma presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu… Cum comentati?

CN: Il condamn pentru ce a spus, nu pentru ce a facut. Din pacate sefii de sectie, raspunde de toate problemele profesionale ale sectiei. Nici nu stiu cum i-a pus. Singurul cu care am vorbit a fost doctorul Pastila care isi vede de treaba.

22. Cat de greu ii este unui medic sa lucreze in SCJU?

CN:  E mai greu decat pana in 1989 si din cauza lipsurilor, si din cauza salariilor micsorate si din cauza tensiunilor existente.

23. Stiti probabil ca SCJU este condus de specialisti: depanatori-tv, agricultori, etc.. cu totul respectul pentru aceste meserii vorbim totusi de sanatatea oamenilor judetului…

CN: Astia sunt specialitii PSD. E un mare pacat, probabil sunt slugi. Eu as fi promovat specialisti pentru ca asa cresti. Deviza lor e castigul pe termen scurt.

24. Vorbeam zilele trecute cu un medic specialist care imi povestea ca i s-a redus norma la jumatate, fiind si universitar, ca are cate doua garzi pe saptamana si la sfarsitul lunii ridica fabuloasa suma de 1400 de lei …Cum doamne iarta-ma sa mai facem politica sanitara in conditiile astea…

CN: Din banii sanatatii s-a furat mult. Singura perioada corecta a fost 1996-2000 si 2004-2008, cand s-au dublat salariile. La cheltuirea banului aiurea au contribuit si doctorii. La pediatrie, se recomandau antibiotice pe banda rulanta, desi le facea rau. Parerea mea ca 80% din doctori se pensioneaza, fara sa aiba legatura cu medicina.

25.Ce facem cu sanatatea, ce facem cu administratia, ce facem cu urbea noastra, incotro?

CN: Toate se pot indrepta daca sunt alesi oameni seriosi. In Constanta cred ca sunt cel putin 10000 de oameni foarte seriosi dar foarte prosti, in sensul ca nu se implica.

26.Ca fost primar, ce intrebarea i-ati adresa edilului Radu Mazare dupa 10 de primarie?

CN: Cand pleci in Brazilia sau poate cand fugi in Brazilia??!!!!!!!!!!!

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ady

11 Aug, 2011 10:45

Daca veti mai fi invitat(ce mult doresc) , sa vorbiti mai multe de fostul loc de munca , de ce nu mai profesati si altele.

profesorul

15 Jun, 2011 10:58

am cunoscut si crescut multi oameni ; mai putin l-am cunoscut pe dl. Neagoe sau mai precis ,mai tarziu . Prin comparatie , nu am intalnit om de o asa franchete , cinste si cu un curaj rar intalnit . Pacat ca nu ne spune tot ce stie . Trebuia sa-l intrebati mai multe despre Constanta , oamenii politici , despre cei ce l-au "lucrat" . Am avut o sansa sa avem un primar cinstit , dar nu a fost ajutat , ba din contra .Acum realizam ce important este un om cinstit in administratie si politica . O fi tarziu sa ne revenim ?

c. neagoe

20 May, 2011 07:42

Ma bucur ca cei ce au pareri (sper din ce in ce mai multi) semneaza afirmatiile ; este un inceput !

Teo

19 May, 2011 04:02

Am un nepotel de 11 ani si daca acum este in viata se datoreaza doctorului Neagoe caruia ii voi ramine indatorata toata viata. Pacat ca a fost indepartat din spital este un profesionist excelent si un om cu suflet mare.

SOS Romania

19 May, 2011 04:01

-am cunoscut la conferinte pe acest om deosebit-doctorul NEAGOE.IN spatele lui auzeam numai vorbe bune.Drama dinsului si a altora ca el este ca s-a nascut intr-un sistem ticalosit.eu poate am fost un las si am ales sa emigrez.de aceea il stimez pe DOCTORUL NEAGOE.ROMANIA trebuie sa fie alaturi de OAMENI ca el,altfel nu va avea nici o sansa de schimbare in bine.datorita unor gasti de nenorociti care au pus mina pe posturi de conducere in ministerul sanatatii,serviciul medical e sub orice critica,neuitind ca in acest sistem bolnav lucreaza destui oameni competenti si corecti.sa fiti sanatos DOCTORE si sa nu va lasati.Romania trebuie curatata de borfasi.

Mihaela Enache

19 May, 2011 04:00

Doamne fereste sa intri in spital si sa nu ai bani, mori cu zile, dar cui ii pasa toti se pling de salarii mici. Am fost in spital internata recent si am fost sa imi fac o echografie am stat ore la coada deoarece intrau cunostintele inaintea bonlavilor .Ce sa ii faci asa este viata. Taci si inghiti ca asa am invatat in comunism.

Neagoe

19 May, 2011 03:55

Spitalul Judetean este o latrina care pute la ora actuala. Stiu ca doctorul Neagoe a avut un razboi lung atat cu colegi din spital , cu conducerea institutiei dar si cu cei de la Colegiului Medicilor. Rezultatul, dansul e la pensie si fara aviz de practica iar toti ceilalti bine mersi, pe functii mai departe.

Elena Manta

19 May, 2011 03:43

sanatate domnului Neagoe si va felicit ca mai scrieti si despre oameni care au contribuit la istoria Constantei altfel decat prin dansuri din buric.

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2707

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3216

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3405

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3450

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3789

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6196

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2669

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5216

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 2991

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 3020

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 3014

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2665

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2774

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2763

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2758