Constanța, orașul în care „Revoluția a fost confiscată de comuniști și securiști”


Revoluția din decembrie 1989 la Constanța a fost diferită față de restul țării, potrivit liderilor Asociației „Revoluția din 1989”, Gheorghe Turcu și Nicolae Cușa, invitații emisiunii „Ziua-n amiaza”. A fost, de fapt, o revoltă populară a civililor, fără implicarea Armatei, așa cum s-a procedat în celelalte mari orașe, susțin ei. Au trecut 32 de ani de la evenimentele de atunci, dar cei doi revoluționari nu au renunțat la convingerea că, deși la Constanța au murit 32 de persoane și alte 107 au fost rănite, Revoluția a fost confiscată de oamenii Securității și de noii reprezentanți ai regimului comunist, susținători ai lui Ion Iliescu.
 
Președintele Asociației „Revoluția din 1989 ”, Gheorghe Turcu, și vicepreședintele acesteia, profesorul de istorie Nicolae Cușa, vor musai să se rețină faptul că, la Constanța, Revoluția nu a început în ziua de 22 decembrie după ora13,30  când dictatorul Nicoale Ceaușescu a fugit cu elicopterul. Revolta populară a început de dimineață, pe o vreme însorită, când constănțenii au ieșit pe străzile orașului. Coloanele s-au format la ora 9,00 dimineața îndreptându-se către sediul Securității și al Miliției Județene pe bulevardul Lenin (acum, bdul Mamaia). „ Aici s-a strigat prima dată Jos dictatura și Jos Ceaușescu”, își amintește Nicolae Cușa. 


 
În fața Casei Albe erau grupuri răzlețe, oamenii stăteau răsfirați, așteptând un imbold, își amintește și Gheorghe Turcu. Se știa, de la radio Europa Liberă, despre protestele, morții și răniții de la Timișoara, București, victimele căzute cu o seară înainte la Inter. Era fierbere și la Constanța. Casa albă a fost „invadată” în jurul orei 12, 10-12, 15, potrivit profesorului Nicolae Cușa. Deci, înainte de fuga lui Ceaușescu. Asta pentru că se aflase despre o ședință convocată, pe strada Ion Lahovary, de prim secretarul județului Constanța, Gheorghe Marina, în care, împreună cu activul PCR și șefii Armatei, s-au discutat ordinele impuse de Nicolae Ceaușescu.
 
Oamenii au reușit să intre în sediu.  S-au spart geamuri, s-au aruncat tablouri cu Ceaușescu. Se știe. Funcționarii au dispărut care încotro. Singurul rămas a fost primul secretar Gheorghe Marina, sechestrat de revoluționari. Cele trei intrări ale Casei Albe au fost luate în pază de revoluționari. 22 decembrie 1989 a fost ziua în care comanda județului Constanța a fost preluată de revoluționarul Lazăr Cercel, care în momentul asediului era in clădire și aștepta să intre în audiență la primul secretar..Atunci, s-a încropit o primă organizare a revoluționarilor, care și-au luat atribuții pe diverse domenii pentru a coordona funcționarea orașului și a județului.

Gheorghe Turcu și Nicolae Cușa susțin că minunea a ținut doar două zile. Revoluția a fost confiscată în data de 24 decembrie când au avut loc alegerile pentru  conducerea Frontului Salvării Naționale Constanța. „S-au ales între ei. Știau deja fișele noastre. Că eram împotriva comunismului. Nu au ales dintre aceștia. Au ales dintre oamenii vechiului regim. Adunați în sala mare, aduși nu știm de unde. Unii spuneau că au studii la Moscova. Cum era și tovarășul Ion Iliescu. Reprezentanții vechiului regim au pus mâna pe putere. Cu știrea lui Ion Iliescu. Noi am plecat din Casa Albă. Revoluția s-a încheiat pe 24 decembrie”, spune  profesorul Nicoale Cușa.  
 


Iar Gheorghe Turcu insistă cu ideea că orașul a încăput rapid pe mâna comuniștilor și  a securiștilor. „Și, în noua formulă aleasă a Frontului Salvării Naționale Constanța, au condus vreo șase luni de zile. Chiar atunci, pe 24 decembrie, l-au adus pe vechiul primar și l-au pus la treabă. Același primar comunist, Marinică. Pe 25 -26 decembrie Casa Albă era deja plină de securișți și comuniști. Pe 26 decembrie ne-au blocat accesul în Casa Albă. Nu am mai călcat acolo până în 1991 când au venit după mine anunțându-mă că se înființează asociația revoluționarilor, cu sediul aici,în Casa Albă”, a mărturisit președintele Asociației „Revoluția din 1989” Constanța.

 
Anii care au urmat au fost grei pentru revoluționarii României. Din eroi au devenit  personajele negative ale istoriei. „Amintirea frumoasă de la revoluție  a fost prima perioadă în care toată lumea era entuziasmată. Atât familia cât și cetățenii orașului. Mai târziu am ajuns în situația în care lumea se uita la noi ca și cum am fi vinovații din decembrie 1989 . Am vrut binele și am obținut inversul. Securitatea a luat totul, a intrat în guvern, în parlament, în economie. Și ne mai punem întrebarea cine a tras în noi. Nici măcar tinichele de la intrarea in orașul martir nu le schimbă autoritățile, deși ne rugăm de ei. Rămân așa, ruginite. Atât de tare suntem desconsiderați. Bătaie de joc”, spune Gheorghe Turcu.  
 
Profesorul Nicolae Cușa pare mai optimist: „A fost de fapt o revoltă populară a civililor, Armata până la 13,30 nu a fost in vreun fel implicată. De fapt, nicio revoluție nu a fost inițiată de Armată, ci numai de civili pentru că atunci ar fi dictatură militară. La Constanța, niciun civil nu a făcut vreo victimă, la Revoluție. Victimele au fost ale Armatei. Vina a pornit de la Stănculecu, Iliescu. Aveau  nevoie să se întâmple ceva, cum se întâmplă la toate revoluțiile. Eu sunt optimist. Ce a fost atunci, a fost măreț. Și mai sunt mulțumit pentru faptul că în sfârșit, parlamentarii au decis, la propunerea lui Marius Oprea, ca in cartea de Istorie a României să se includă câteva pagini despre Revoluția de la 1989”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marinarii militari participă la ceremoniile militare dedicate Revoluției din Decembrie 1989

20 Dec 2023 645

Slujbe de pomenire a eroilor Revoluției din decembrie 1989

18 Dec 2023 813

Originară din Constanța In memoriam Angela Aramian, cea care „a scris impresionante pagini în proză şi emoţionante momente în teatru”

04 Dec 2023 968

Dosarul Revoluției merge la Înalta Curte! Fostul președinte Ion Iliescu, printre nemulțumiți de începerea judecății (DOCUMENT)

01 Nov 2023 1654

22 decembrie 1989, ziua în care a început Revoluția și la Constanța

22 Dec 2022 2305

Președintele României, Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor Revoluției din Decembrie 1989 (GALERIE FOTO)

21 Dec 2022 981

33 de ani de la Revoluția din 1989. Ce le transmite Ciucă românilor

16 Dec 2022 952

ZIUA-n amiaza mare Președintele Asociației „Revoluția din 1989” Constanța, Gheorghe Turcu, și vicepreședintele acesteia Nicolae Cușa, despre primele momente de libertate la Constanța

24 Dec 2021 2167

Lumea marinarilor Operațiunea „Oceanul”. Timonierul înjunghiat de nostrom (galerie foto)

24 Dec 2021 7807

ZIUA-n amiaza mare Revoluția la Constanța, după 32 de ani

23 Dec 2021 2365

Au trecut 32 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Prefectul Coșa s-a întâlnit cu cele șase asociații de revoluționari din Constanța

22 Dec 2021 1890

#DobrogeaDigitală „Medgidia-100 de ani de istorie“, de Adrian Ilie. Medgidia în perioada postdecembristă (galerie foto)

02 Nov 2021 2656

Lumea marinarilor Ieșirea din beznă. In Memoriam Pavel Coruț (galerie foto)

28 Oct 2021 14746

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Cum a fost „răscumpărat“ prețul plătit de Muzeul Național de Artă al României pentru un nou viitor

31 May 2021 2073

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Fundațiunea Universitară Carol I, o „pasăre Phoenix“ ce a renăscut din propria cenușă

27 Jan 2021 2169