Interviu cu Angela Veronica Olenici, de la CSU Simona Halep Constanţa „Atletismul mi s-a părut din start o provocare”

• În vârstă de 20 de ani, Angela Veronica Olenici este multiplă campioană la atletism.
• A început acest sport la vârsta de 12 ani, iar peste patru ani a cucerit prima sa medalie de aur.
• Cadoul pe care l-a primit pentru acest trofeu, aşa cum i s-a promis - o căţeluşă!

 
Născută la Rădăuţi, în judeţul Suceava, atleta Angela Veronica Olenici reprezintă în momentul de faţă Clubul Sportiv Universitar Simona Halep Constanţa, sportiva fiind studentă în anul 1 la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii „Ovidius” Constanţa.
 
În vârstă de 20 de ani, Angelica s-a remarcat în probele de 800 m, 1.500 m şi cros, fiind campioană naţională şi internaţională, la mai multe categorii de vârstă. A cucerit aurul inclusiv ca atletă la CSU Simona Halep, după ce anterior a fost legitimată la CSS Rădăuţi, LPS Suceava şi CSM Oneşti. În prezent, este antrenată de Marga Barbu, ceilalţi tehnicieni cu care a lucrat până acum în decursul carierei sale fiind Radu Munteanu, Toader Flămând şi Iustin Tătărău.
 
Îndrăgostită iremediabil de atletism, sportiva din Bucovina îi dăruieşte totul pasiunii sale, de care nici coronavirusul nu a despărţit-o. Angelica participă la probe grele, dar nu dă înapoi. Într-un interviu acordat ZIUA de Constanţa, tânăra atletă vorbeşte despre atletism ca despre un cadou minunat primit de la viaţă.           
 
Cum a început aventura ta în atletism, în urmă cu opt ani? Ce te-a atras la acest sport?
De mică mi-au plăcut provocările, iar atletismul mi s-a părut din start o provocare. Am început să practic acest sport la vârsta de 12 ani, fără să fiu conştientă de ce urma să se întâmple. Prima dată mi s-a părut o joacă de copii, dar, cu timpul, a devenit din ce în ce mai greu. Aşa a intrat instinctul de luptătoare în joc şi am început să îmi ţintesc obiective din ce în ce mai înalte.
 
Eşti prima sportivă a familiei sau mai ai rude care au practicat vreun sport?
Cred că sunt singura din familie care practică vreun sport, vorbesc de rudele foarte apropiate. Sper însă ca, în viitor, cei mici din familie şi prieteni să fie curioși şi să reuşesc să le insuflu puţin din pasiunea mea pentru acest domeniu extraordinar, iar, cine ştie, când vor creşte mari să practice şi ei vreun sport.
 
După câţi ani de la începerea antrenamentelor ai cucerit primul titlu de campioană naţională?
Primul meu titlul l-am câştigat în 2016, adică după patru ani de la începerea atletismului, în proba de 3.000 metri. A fost o surpriză şi pentru mine câștigarea acelui trofeu.
 
Ce sentimente te-au încercat în momentul în care ţi-a fost pusă prima medalie de aur la gât? Cui ai dedicat acel prim titlu al tău?
Am avut un sentiment de bucurie şi, în acelaşi timp, mi-am dat seama că de acum va începe adevărata muncă pentru mine. Fiind copil încă, cineva din familie mi-a promis că, la primul meu titlul de campioană naţională o să primesc un căţel şi chiar aşa a fost! Acel titlu este dedicat familiei, dar şi Herei (caţeluşa mea).
 
Care este cea mai importantă victorie a ta dintr-un concurs de până acum? Dar eşecul sau ratarea care te-au făcut să suferi cel mai mult?    
Pentru mine, toate victoriile sunt importante, dar, daca aş alege două din ele, ar fi prima mea medalie de aur la Campionatul Balcanic de pistă pentru juniori 2, în proba de 1.500 m, şi medalia de bronz cu echipa României la Campionatul Mondial de alergare montană. Uneori, eșecurile sunt mai multe decât victoriile, iar cel mai important lucru este să ştim să trecem peste ele şi să devenim mult mai puternici, atât psihic, cât şi fizic.
 
Cum ai trecut, ca sportiv, prin perioada dură a pandemiei de coronavirus, din punctul de vedere al restricţiilor impuse, care au afectat şi antrenamentele?
Sinceră să fiu, nu prea am simţit că sunt în perioada de pandemie, vorbesc strict de antrenamente aici, deoarece am avut posibilitatea să mă antrenez zilnic, am fost norocoasă din acest punct de vedere. Au fost şi la noi restricții, reguli destul de stricte, dar mereu am avut ocazia să mă pregătesc, chiar dacă antrenamentele nu se desfășurau mereu pe stadion.
 
Cât de greu este să te pregăteşti şi să concurezi la probe precum 800 m, 1.500 m sau cros? Ce-i trebuie unui atlet pentru a nu ceda în faţa unor curse mai lungi şi mai solicitante?
Este dificil să te pregăteşti pentru probele de semifond, întrucât ai nevoie de intensitate pentru a putea susţine un efort relativ scurt, dar intens, dar, în acelaşi timp, ai nevoie şi de o capacitate de efort ridicată, şi de o rezistenţă bine dezvoltată, spre a putea duce cursa la un nivel ridicat. Consider că şi capacitatea de concentrare şi motivaţia sunt factori esenţiali în reuşita în aceste probe.
 
Care este obiectivul tău cel mai înalt în atletism, pe care îl ai în gând şi pe care speri că îl vei atinge în concursuri?
Cred că obiectivul fiecărui sportiv de performanţă e să ajungă la Jocurile Olimpice, aşadar, clar, acesta este cel mai mare vis al meu ca sportivă. Însă, pe lângă acest ţel măreţ, obiectivul principal este să devin cea mai bună versiune a mea, să devin din ce în ce mai bună cu fiecare cursă pe care o alerg şi să pot fi capabilă să învăţ din fiecare eşec.
 
Cum îţi petreci timpul atunci când nu eşti la facultate, la antrenament sau la concursuri? Ce hobby-uri ai şi ce alte sporturi îţi mai plac?
În timpul meu liber, îmi place să dorm, să ascult muzică, dar şi să ies să mă plimb (fie cu prietenii sau doar eu şi căţeluşa mea) ori să stau împreună cu familia mea. În general, îmi plac cam toate sporturile, îmi place să joc şi tenis de câmp, dar şi să mă plimb cu bicicleta.
 
Pe cine ai idol în atletism şi ce admiri cel mai mult la această persoană?
De-a lungul anilor, atletismul românesc a avut numeroase „superstaruri”, aşa că mă văd oarecum „obligată” să aleg un idol dintre ele. Maricica Puică cred că însumează toate calităţile unui idol pentru multe generaţii de acum încolo. Capacitatea ei de a lua cursa pe cont propriu e ceva ce aş vrea tare mult să învăţ. Din afară, o admir foarte mult pe Laura Muir, pentru îndârjirea cu care luptă la fiecare cursă.
 
Ce-ţi place mai mult: Bucovina natală ori Constanţa, cu marea şi briza, oraşul care te-a primit ca studentă?
Clar aici o să spun că Bucovina mea natală. Ştiţi cum se zice: „Nicăieri nu-i ca acasă”. Dar orice loc din această ţară are frumuseţea lui şi nu putem să comparăm un loc cu altul. Aşa că şi Constanţa mi se pare destul de interesantă şi frumoasă.
 
Sursa foto: Facebook (Angela Olenici)
 
Citeşte şi:
 
Medalii pentru Constanţa, la Campionatul Naţional de atletism. Nu a lipsit aurul!

Atleta Ioana Manoliu, barem îndeplinit pentru Campionatul European. Constanţa, pe podium, cu multe recorduri personale

Cinci medalii pentru România, la Campionatele Balcanice de cros de la Berane