Interviu

Interviu cu arhitectul Radu Cornescu „Deși ne batem cu Clujul, Iașiul sau Timișoara, la capitolul cultură stăm cu puțin peste zero“

Reputatul arhitect constănțean Radu Cornescu s-a alăturat de curând selectului cerc de colaboratori ai cotidianului ZIUA de Constanța, consemnările sale despre Cazino, în special, bucurându-se de o audiență impresionantă, tocmai datorită semnăturii unui învederat susținător de istorie dobrogeană, și nu numai.
 
Absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân“, promoția 1972, Radu Cornescu este produsul prestigioasei Universități de Arhitectură și Urbanism - „Ion Mincu“. Până în anul 1990, a lucrat la Institutul de Proiectări, Construcții şi Urbanism, în prezent activând în cadrul unui birou individual.
 
Este membru și fost președinte al Ordinului Arhitecților din România - Filiala Dobrogea, sub egida căruia a realizat mai multe expoziții: „Mamaia la 100 de ani” (2010), „Constanța engleză”, împreună cu arh. Gh. Radu Stănculescu și arh. Dorin Paul Bucur, „Cazinoul din Constanța - scurtă istorie în imagini”(2010), „Portul Constanța - prezent, trecut și viitor” (2013), „Clădiri de patrimoniu semnate de arh. Victor Ștephănescu”, „Dezvoltarea orașului modern Constanța în raport cu vestigiile cetății antice Tomis”, „Constanța ar fi fost altfel”(2014), „Anghel Saligny - un făuritor al Dobrogei moderne” (2015), „Calea ferată engleză Cernavodă - Constanța”, împreună cu arh. Gh. Radu Stănculescu și „Arhitectura interbelică pe litoralul românesc” (2017).
 
Arhitectul Radu Cornescu este și autorul albumului „Cazinoul din Constanța - scurtă istorie în imagini” și coautor al volumului „Campania militară a României din 1913 - O istorie în imagini, documente şi mărturii de epocă”.
 
Pare un truism să afirmi că arhitectura își are rădăcinile în istorie, dar în cazul dvs. cea de-a doua a devenit o pasiune, e adevărat?
 
Urmele arhitecturii se pierd în trecut, la scară istorică, spre originile vieții. Orice viețuitoare caută să se protejeze, să aibă un anumit loc pentru familie, un adăpost... Chiar și astăzi vedem că unele viețuitoare creează forme complexe de arhitectură, de exemplu furnicile sau castorii. Furnicile își formează mușuroaie având un ecosistem super-inteligent, în care există incubatoare, creșe, depozite de alimente, rute de circulație, sistem de ventilație etc. Castorii, pe de altă parte, creează din crengi și aluviuni baraje pe râuri și o casă semi-sumersibilă cu intrări subacvatice.
 
Omul a folosit, poate, mai întâi peșterile ca adăpost, dar s-au găsit destule dovezi de bordeie de pământ semi-îngropate sau urme de locuire având pereți din piatră. Esteticul în arhitectură a apărut când oamenii au vrut să construiască ceva durabil pentru căpeteniile lor sau legat de partea mistică, religioasă, având legătură cu supranaturalul în care credeau. Evoluția arhitecturii merge în paralel cu evoluția omenirii și a civilizației.
 
Fiind născut în Constanța, pentru mine, istoria orașului și, mai pe larg, a Dobrogei a devenit o pasiune încă din copilărie, când, călărind bicicleta, mă opream la toate șantierele arheologice, urmărind descoperirile și împrietenindu-mă cu arheologii care cercetau siturile antice. Îmi plăcea să desenez casele vechi cu ornamente din Peninsulă și poate de acolo mi s-a tras calea spre Facultatea de Arhitectură a Universității „Ion Mincu” din București.
 
Revenind în Constanța ca arhitect, am lucrat la diverse proiecte în cadrul Institutului de Proiectare Județean, iar în paralel, în timpul liber, desenam sau pictam, având deseori ca tematică zona veche a orașului. Lucrările de acest fel au fost expuse, de-a lungul anilor, alături de cele ale unor colegi arhitecți la Galeriile de Artă din Constanța. Eram un grup din care îi amintesc pe arhitecții Bebe Mateescu (sufletul și coordonatorul expozițiilor), Ion Teodor, Dan Corneliu, Ion Bârlădeanu, Sandy Costandache, Nicolae Spiță, Gheorghe Tofan, Marian Radu, Silviu Badea, Cătălin Botezatu, Ioana Reinald, Val Stănculescu, Gheorghe Cojocaru, Vasile Simion, Gheorghe Dumitrașcu, Vladimir Hagiu, Dorin Bucur, Cosmin Boghiță.
 
Din pasiunea pentru istoria acestor locuri s-a născut și o altă latură a mea - cea de colecționar. Tot în copilărie m-am înscris la Asociația Filateliștilor TOMIS Constanța (care în anul acesta împlinește 60 de ani de la înființare), colecționând, mai întâi, timbre pe care le așezam frumos în clasoarele pe care le arătam, cu orice ocazie, prietenilor de la bloc.
Apoi, cu trecerea anilor și când am început să mai am un ban în buzunar, pasiunea s-a extins la procurarea de cărți poștale vechi, fotografii, carte veche, bancnote (mai puțin monede) și hărți.
 
După 1990, pasiunea de colecționar s-a restrâns doar la cărți poștale și hărți, dar am început să colecționez și documente (în original sau copii) de pe la târgurile de profil sau de pe internet și, pasionat din ce în ce mai mult de istorie, am început să frecventez Arhivele Statului locale și naționale. După anul 2004, strânși uniți în jurul marelui cartofil Ovidiu Lipovan, un grup format din Gabriel-Octavian Nicolae (actualul președinte), Gheorghe Stănescu, Gheorghe Andreescu, Victor și Daniel Codreanu, Oana și Radu Cornescu, membri ai Asociația Filateliștilor TOMIS, ne-am inclus în Carto-Clubul Român, formând Filiala Constanța. De atunci până astăzi, grupul nostru constănțean a câștigat pentru exponatele sale (în general având tematici privind Constanța și Dobrogea) numeroase premii de prim rang, premii naționale și internaționale.
 
Plecând de la faptul că istoria (recentă) de multe ori se interpretează, dar că o imagine veche nu poate fi combătută - făcând ea singură istorie, am început să scriu despre istoria orașului Constanța, despre stilurile arhitecturale de aici, despre autorii clădirilor și, analizând documentele epocii, despre viața de pe aceste meleaguri. Am reușit, mai întâi singur, apoi cu ajutorul Ordinului Arhitecților din România să realizez mai multe expoziții (finanțate din fondul Timbrului de Arhitectură) și să lansez câteva cărți (unele în colaborare).
 
Din cercetările dvs., care considerați că a fost cea mai înfloritoare perioadă a orașului port Constanța?
 
Constanța purta numele de Kustenge pe când se afla în Imperiul Otoman. După Războiul Crimeii (1853-1856), sultanul Abdul Medgid a concesionat, prin firman imperial, unei companii engleze, „Danube and Black Sea Railway and Kustenge Harbour Company Ltd” (pe scurt - DBSR), mai multe terenuri din Dobrogea pentru lucrări de primă importanță: o fâșie de teren pentru realizarea liniei de cale ferată Cernavoda-Constanța și a gărilor de pe acest traseu (Cernavoda, Medgidia, Murfatlar și Constanța) și cam 85 de hectare din orașul Constanța și terenul aflat la nivelul portului (care până atunci se rezuma doar la câteva cheiuri de lemn și o schelă, tot de lemn, pe post de debarcader!).
 
Englezii au început lucrările imediat după 1857, iar portul se rezuma la niște cheiuri, din piatră, de data aceasta, care se întindeau de la Poarta 1 de astăzi până în dreptul Pieței Ovidiu. Bineînțeles că eu consider cea mai mare realizare referitoare la Portul Constanța lucrările din perioada 1896-1909, când s-a desăvârșit portul modern, în final după planurile lui Anghel Saligny.
 
Inaugurarea s-a făcut pe 27 septembrie 1909, în prezența Regelui Carol I. Și extinderile ulterioare, realizate în socialism, sunt importante (portul dezvoltându-se enorm de mult), dar semnificativ a fost efortul de la început de secol XX de a construi un port modern pentru a pune România pe un loc de frunte în lume, dezvoltând, pe lângă exportul de cereale, industria petrolieră, cea navală și militară, făcând din Constanța, cel de-al doilea oraș al țării ca importanță!
 
Vă provoc la un scenariu. Ce ați face dacă ați fi unul dintre edilii Constanței? (cu trimitere la ce se poate, dar nu se face...)
 
Este o întrebare la care aș putea răspunde pe 10 pagini (dacă nu mai multe)! Ca orice constănțean care-și iubește orașul, mi-aș dori ce este mai bun, mai special. Pornind de la fluidizarea circulației și realizarea a cât mai multe parcări, la tunelul gândit de arh. Dorin Ştefan (prin P.U.Z. Peninsula) pe sub Piața Ovidiu (unde s-ar putea dezvolta, în subteran un centru comercial și o super-parcare pentru toată zona veche); de la punerea în valoare a vestigiilor arheologice (care astăzi zac uitate și neamenajate) - căci avem 2.500 de ani de istorie, la realizarea unei șosele de coastă, așa cum au mai toate orașele maritime care se respectă; de la redarea Cazinoului cetățenilor urbei la realizarea unui sistem de termoficare pe mini-cartere etc.
 
Însă cea mai mare problemă pe care aș vrea să o rezolv ca edil ar fi ridicarea nivelului culturii în acest mare oraș. Deși ne batem ca număr de populație, ca întindere sau ca pondere economică cu Clujul, Iașiul sau Timișoara, la capitolul cultură stăm cu puțin peste zero. Aici este loc destul pentru a promova spectacole de teatru, de revistă, de operă, de balet, evenimente cu artiști și din alte branșe, expoziții, lansări de carte, reviste sau un canal cultural TV care să ne țină la curent cu toate acestea. Am putea construi un centru cultural de amploare, cu săli spațioase, dar și cu un amfiteatru modern în aer liber (de exemplu pe un taluz înspre mare), iar Primăria să aloce anual o sumă considerabilă pentru educația culturală a tinerilor constănțeni...
 
Nu vi se pare revoltător ca orașul să poarte drept simbol o ruină asupra căreia nu se intervine de prea mult timp? (întrebarea e mai mult o parabolă).
 
Acest Cazinou pare blestemat. Deși este considerat de mulți constănțeni un simbol al orașului, iată că de ani buni nu se mișcă nimic pentru restaurarea lui. Este, după mine, inadmisibil ca să se ajungă la 3 licitații eșuate, licitații realizate de Guvern, prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.), și asta deși banii pentru refacerea lui sunt alocați! Să se schimbe ceva - legea achizițiilor, sau să ne fie înapoiat la Primăria noastră, poate găsim o cale mai puțin rușinoasă să rezolvăm problema...
 
Ce lucrări aveți în pregătire?
 
Ca de obicei, în afară de problemele de proiectare de zi cu zi (care devin din ce în ce mai complicate din cauza avizelor, termenelor de soluționare si a finanțărilor), de unde trebuie să-mi câștig pâinea, lucrez la câteva expoziții pe care vreau să le realizez, în majoritatea lor, în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România sau cu Uniunea Arhitecților (ca parte de finanțare și organizare) și sper să mai lansez câteva cărți, având ca teme principale Constanța și Dobrogea.
 
Pot să vă dezvălui tematica primei expoziții la care lucrez: „Constanța bombardată (1916-1944) - Clădiri distruse în cele două Războaie Mondiale”. Pentru această expoziție mă pregătesc de câțiva ani buni, colectând cărți poștale, fotografii, presa sau documente din timpul acelor evenimente. Sper să aduc multe noutăți în materie de imagini inedite și să găsesc un public care să fie interesat!
 
Citeşte şi:
 
Vestigiile Constanței. Le punem în valoare? (galerie foto)
 
Pe care CAZINOU să-l restaurăm?! (galerie foto)
 
Wallace sau Havuz?!

Arhitectul Radu Cornescu „Victor Ştephănescu este autorul celor mai multe clădiri de patrimoniu din Constanţa“
 
Arhitectul Radu Cornescu „Dobrogea a devenit modernă odată cu lucrările lui Anghel Saligny / În Constanţa s-a construit mult şi prost“
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vestigiile Constanței. Le punem în valoare? (galerie foto)

02 Aug 2018 1919

„Constanţa - monumente istorice“, un volum-album ce repovesteşte istoria la prezent

25 Jun 2018 592

Pe care CAZINOU să-l restaurăm?! (galerie foto)

22 Jun 2018 4662

Salvaţi o ruină „stăpânită“ de mucegai! Triplă expoziţie la Cazino. Un „strigăt“ amplificat de revoltă îndreptat către administraţiile locale şi statale (galerie foto)

24 May 2018 2410

Radu Cornescu îl restituie constănțenilor pe unul dintre marii arhitecți ai României - Victor Ștephănescu (galerie foto)

24 Mar 2018 1117

Imagini de la eveniment Arhitectul Radu Cornescu lansează astăzi volumului „Arh. Victor Ștephănescu între stilul național și modernism“ (galerie foto)

23 Mar 2018 579

Wallace sau Havuz?!

22 Mar 2018 1134

Arhitectul Radu Cornescu „Victor Ştephănescu este autorul celor mai multe clădiri de patrimoniu din Constanţa“

21 Mar 2018 4277

Arhitectul constănțean Radu Cornescu lansează volumul dedicat unui român de elită

20 Mar 2018 673

#citeșteDobrogea 141 de ani de la nașterea arhitectului Victor Ștefănescu, căruia îi datorăm cele mai emblematice edificii constănțene

14 Mar 2018 1688

Excelenţa Sa Paul Brummell, ambasadorul Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România „Prezenţa mea la Constanţa nu este întâmplătoare“ (video)

20 Nov 2017 2533

Imagini de la eveniment Cazinoul Constanța s-a redeschis pentru a vă arăta splendoarea litoralului interbelic (galerie foto)

15 Nov 2017 2848

Călătorie în trecut cu viteza... gândului, pe calea ferată engleză Cernavodă - Constanţa (galerie foto)

12 Nov 2017 1913

De Ziua Dobrogei Cazinoul se redeschide! Pentru „Arhitectura interbelică de pe litoralul românesc“

11 Nov 2017 2155

În Faleză Nord, un investitor vrea bloc de opt etaje, cu restaurant şi club la înălţime. Clienţii vor avea vedere la mare (document)

16 Jan 2017 2795

PUZ-ul iniţiat de Elena Epure pe strada Călăraşi, pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei tehnice de urbanism şi amenajarea teritoriului (document)

17 Dec 2016 2324

Se va construi un bloc de opt etaje pe aleea Hortensiei? Comisia de urbanism decide modificarea PUZ-ului (document)

16 Dec 2016 2006

De la pompe funebre, la imobiliare Progress Consulting SA vrea un bloc de 11 etaje pe strada Nicolae Iorga (document)

28 Nov 2016 3430

Investiţii pe strada Eliberării Doi constănţeni vor să ridice un bloc de şapte etaje (document+galerie foto)

17 Nov 2016 2510

Imobilul de şapte etaje pe care Sorla SRL îl vrea pe strada Unirii, la mâna Comisiei tehnice de urbanism a Primăriei Constanţa (documente)

16 Nov 2016 2132

UPDATE 5 Cazinoul va avea siteSe va dezbate „Patrimoniul Regal la Marea Neagră” (galerie foto)

15 Sep 2016 1946

O nouă monografie a Dobrogei Dr. Doina Păuleanu - "Încercăm să redăm parfumul unei epoci" (galerie foto)

11 Dec 2015 2168

Arhitectul Radu Cornescu „Dobrogea a devenit modernă odată cu lucrările lui Anghel Saligny / În Constanţa s-a construit mult şi prost“

01 Aug 2015 8888

Expoziţie dedicată, la Constanţa, lui Anghel Saligny, făuritorul Dobrogei moderne 120 de ani de la inaugurarea podului de la Cernavodă

21 Jul 2015 1699

Expoziţia clădirilor de patrimoniu semnate de Victor Ştephănescu, deschisă la Muzeul de Artă Constanţa (galerie foto)

11 Sep 2014 1642

Dobrogea TV Arhitectul Radu Cornescu vorbeşte, la Newsdesk, despre istoria celor trei cazinouri din Constanţa

20 Aug 2014 1384

„Portul Constanţa - trecut, prezent şi viitor”, expoziţie la City Mall

23 May 2013 1237

Componenţa Comisiei de Urbanism Cine face Constanţa mai frumoasă

21 Feb 2013 2458

Poveşti care te înfioară! Legendele locurilor bântuite din Constanţa (galerie foto)

31 Oct 2012 36917

Stră- străbunicii noştri erau chemaţi la plajă în rochie de stambă şi pantaloni de dril Cum se făcea reclamă în Constanţa interbelică (galerie foto)

20 Oct 2012 2309

Adevărul de Seară Expoziţia celor trei cazinouri ale Constanţei. Imagini cu edificiul de astăzi şi cu cei doi înaintaşi, Kursaalul şi Casinul

22 Nov 2011 500

Reprezentant MDRT Cazinoul trebuie să aparţină constănţenilor

29 Jul 2011 646

Cazinoul arata bine doar in pozele de arhiva

14 Aug 2010 3641

Expozitie despre involutia istorica a Cazinoului

12 Aug 2010 979

Scrisoarea unui constantean catre primarul Radu Mazare

03 Jun 2008 373

Zona peninsulara, o "mina de aur" neingrijita

03 Mar 2006 653