Interviu cu Cristina Bujin, atletă, dar şi profesor la CSS1 Constanţa „Să descoperim împreună acest sport minunat”

  • Maestru al sportului, Cristina Bujin este multiplă campioană naţională, dar are şi rezultate pe plan internaţional, participând şi la două ediţii ale Jocurilor Olimpice.
  • De anul trecut, Cristina este şi profesor de atletism la CSS1 Constanţa, având grupa ei de copii.
  • Visul Cristinei e ca cineva dintre elevii ei să-i egaleze şi, de ce nu, să-i depăşească performanţele.
 
Una dintre cele mai valoroase atlete ale României, triplusaltista constănţeană Cristina Bujin (CS Farul - CS Rapid București; antrenor, Daniel Cojocaru) este multiplă campioană şi medaliată naţională, la toate categoriile de vârstă, şi are performanţe de vârf şi pe plan internaţional.
 
Maestru al sportului, Cristina este şi campioană balcanică, medaliată cu argint la Campionatul European de juniori (2005) şi tineret (2009), cu bronz la Campionatul Mondial de cadeţi (2005), la Universiada din 2011, la Campionatul European pe echipe (2015), la Jocurile Francofoniei din 2017 etc. Totodată, a participat la două ediţii ale Jocurile Olimpice de vară (din 2012 şi 2016) şi la ediţii de Campionat European (finalistă), Mondial şi la Cupa Europei de senioare.
 
Captivanta sa poveste din atletism nu se va rezuma însă doar la activitatea ca sportivă, Cristina fiind din 2019 şi profesor de atletism şi împărtăşindu-le micilor săi elevi din vasta-i experienţă. Într-un interviu acordat ZIUA de Constanţa, Cristina Bujin vorbeşte despre cele două mari bucurii ale sale din atletism: aceea de a se antrena şi a concura şi aceea de a pregăti viitori performeri.        
 
  • Cristina, continui să te antrenezi şi să concurezi, dar ai parte, de anul trecut, şi de o nouă provocare în viaţă şi în carieră: aceea de a pregăti copii la atletism, ca profesor la CSS1 Constanţa. Cum reuşeşti să împaci cele două situaţii, pe de o parte, să te dedici total meseriei, plină de entuziasm, dar să şi aloci un timp suficient pregătirii, pentru a te putea antrena la cel mai înalt nivel?
 
  • Primul an ca profesor a fost puţin mai greu, încercând să împart cariera de sportiv cu cea de profesor. M-am acomodat destul de repede, iar entuziasmul a rămas acelaşi în ambele situaţii.
 
  • Când erai mică sportivă, visai să pregăteşti şi tu, la rândul tău, sportivi sau te vedeai altceva, îţi plăcea pe atunci o altă profesie?
 
  • Nu m-am gândit atunci la altă profesie. Îmi doream foarte mult să ajung cât mai departe în cariera de sportiv (după cum se observă, încă practic acest sport).
 
  • Cum a decurs primul antrenament pe care l-ai ţinut ca profesor, ai avut emoţii?
 
  • Primul meu antrenament cu micuţii sportivi s-a desfăşurat pe stadion şi am avut ceva emoţii, fiind începutul unei noi etape în viaţa mea, aceea de profesor. Scopul principal a fost să le insuflu pasiunea pentru mişcare şi să descoperim împreună acest sport minunat.
 
  • Vorbeşte-ne puţin de sportivii tăi: câţi ani au, sunt numai din Constanţa sau şi din altă parte, cum s-au comportat la întrecerile la care au participat?
 
  • Sportivii mei sunt din Constanţa şi au vârste cuprinse între 6 şi 13 ani. Au participat la competiţii locale, iar eu sper ca, pe viitor, să participe şi la campionatele naţionale cu rezultate excepţionale.
 
  • Când crezi că va ieşi din mâinile tale o viitoare Cristina Bujin?
 
  • Chiar mi-aş dori să descopăr acel copil talentat care să-mi egaleze performanţele şi, de ce nu, să le depăşească. Sper ca în viitorul apropiat să se întâmple acest lucru.
 
  • Pandemia de coronavirus a afectat întreaga omenire, deci şi lumea sportului. Cât de greu ţi-a fost să te pregăteşti în perioada aceea cu multe restricţii şi cum i-a afectat această situaţie şi pe elevii tăi?
 
  • A fost un an destul de complicat, fiind nevoită să întrerup atât activitatea mea de sportiv, cat şi cea de profesor. Cu cei mici am lucrat online, iar eu am încercat să-mi menţin pregătirea.
 
  • Ai şi concurat în perioada aceasta de pandemie. Cât de mult s-a schimbat competiţia, faţă de perioada în care viaţa era normală?
 
  • Nu foarte mult, competiţiile de atletism s-au desfăşurat conform calendarului competiţional, singurele restricţii fiind distanţarea sportivilor şi lipsa publicului.
 
  • După două participări la Jocurile Olimpice, ce ar reprezenta pentru tine să te califici şi să concurezi şi la o a treia ediţie?
 
  • Participarea la Jocurile Olimpice este visul oricărui sportiv, iar, pentru mine, să particip la o a treia ediţie a Jocurilor Olimpice ar fi o încununare a atâtor ani de muncă, dăruire şi pasiune pentru acest sport.
 
  • Câţi ani plănuieşti să mai participi la concursuri, până să te dedici în exclusivitate antrenoratului?
 
  • Probabil un an - doi, în funcţie de sănătate şi de cât îmi va permite condiţia fizică. Dacă ar fi după mine, nu m-aş lăsa niciodată!
 
  • Pentru că suntem în perioada sărbătorilor de iarnă, spune-mi cum era pentru tine această perioadă în copilărie?
 
  • Una plină de fericire, deoarece aşteptam cu nerăbdare  împodobirea bradului şi era atmosfera aceea de Crăciun, în care toată familia se strângea în jurul lui, aşteptând cadourile Moşului.
 
  • I-ai scris şi acum Moşului? Dacă da, ne poţi spune ce i-ai cerut?  
 
  • I-am scris Moşului, dar rămâne secret! Pentru anul viitor, îmi doresc să fim sănătoşi cu toţii.
 
  • Ai un mesaj, în această perioadă a anului, pentru sportivi, colegi, antrenori şi pentru constănţeni în general?
 
  • Le urez tuturor colegilor şi constanţenilor sărbători fericite, linişte şi pace sufletească şi un an nou cu realizări şi împliniri!
 
În secţiunea Galerie Foto a acestui articol găsiţi mai multe imagini cu Cristina Bujin.
 
Sursa foto: Facebook (Cristina Bujin)
 
Citeşte şi:

Sportivă, dar şi profesor!
Campioana Cristina Bujin pregăteşte copii la atletism, la CSS1 Constanţa (galerie foto)


Atleta constănţeană Cristina Bujin a cucerit aurul la Internaţionalele României (galerie foto)

Nouă medalii la Naţionale pentru Constanţa
Cristina Bujin şi Alin Larion au primit carnetele de maeştri ai sportului (galerie foto
)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbalistele de la Farul Constanța, promovare în Liga 1. Nicoleta Deca, 50 de goluri! Ionuț Florea - „Ne dorim performanță și în eșalonul de elită“

13 May 2023 2710

Constanța Sportivi pregătiți de Cristina Bujin, pe podium la Winter Run Athetics Cup 2022. Fosta atletă, punct și de la capăt (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

24 Dec 2022 2872

Fotbalistele de la Farul Constanța au trecut în campionat și de Vulpițele Galbene

13 Nov 2022 1859

Fotbalistele de la Farul Constanța, succes important în derby-ul cu Liceenii Topolog (GALERIE FOTO)

30 Oct 2022 1707

Victorii pe linie în campionat Fotbalistele de la Farul Constanța, succes clar și cu FCSB

23 Oct 2022 1627

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie cu 19-0 în campionat. Nicoleta Deca a înscris de șase ori (GALERIE FOTO)

16 Oct 2022 1803

Constănțeanul Alin Larion, ales membru în Comitetul Executiv al Federației Internaționale Sportul pentru Toți (GALERIE FOTO)

14 Oct 2022 1964

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți cred că fotbalistele de la Farul Constanța vor juca din sezonul viitor în Liga 1

03 Oct 2022 2217

​Sondaj de opinie Credeți că echipa feminină de fotbal Farul Constanța va accede în Liga 1 la finele acestui sezon?

26 Sep 2022 2355

„Fete de «10»“ Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie la scor și în etapa a patra. Nicoleta Deca, cinci goluri!

25 Sep 2022 2108

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie cu scor fluviu la debutul în Liga a 2-a. Nicoleta Deca a marcat de șapte ori!

28 Aug 2022 2968

Fotbalistele de la Farul Constanța debutează în campionat. Obiectivul este promovarea imediată în Liga 1

27 Aug 2022 2002

Echipă feminină, în premieră, la Farul Constanța. Cine este antrenor. Preparator fizic, o participantă la Jocurile Olimpice

22 Aug 2022 2902

LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța Atletul Radu Mușat, prima medalie națională, cu record personal și acuratețe în execuții (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

12 Jul 2022 2300

A revenit! La fix un an de la accidentarea gravă, Ioana Manoliu a cucerit argintul la Internaționalele României. „Mă bucur enorm“ (GALERIE FOTO)

08 Jun 2022 1805