Interviu cu doctorul Codruț Țuțu „Prin acupunctură se poate interveni asupra oricărei afecţiuni“


 
Doctorul Codruţ Ţuţu este specialist în acupunctură, apifitoterapie, oncologie şi psihologie medicală.
 
„Practic acupunctura şi alte tehnici de tratament tradiţional din convingerea că suferinţele semenilor mei pot fi tratate prin metode neinvazive, nedureroase, care ajută corpul să se regenereze şi să se vindece. Îmi desfăşor activitatea cu profesionalism şi cu dăruire şi cred în capacitatea mea, ca om şi ca medic, de a oferi pacientului respect şi un act medical de calitate“, spune Codruţ Ţuţu, citat de pirasan.ro.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa a realizat un interviu cu doctorul Codruţ Ţuţu, pentru a afla ce înseamnă cu adevărat acupunctura şi ce boli se pot trata prin această metodă.

Care a fost momentul în care aţi decis că veţi deveni specialist în acupunctură şi apifitoterapie?

 De când mă ştiu, mă simt mulţumit când ajut oamenii. Din acest motiv am ales să fiu medic. Am vrut să aflu care este cauza apariţiei bolilor şi astfel am descoperit medicina tradiţională, care, prin acupunctură, apifitoterapie şi psihologie medicală, tratează cauzele afecţiunilor, tratează omul, şi nu boala, tratează organismul ca un tot unitar. Cu ajutorul medicinei tradiţionale, am reuşit şi în cazurile în care medicina alopată nu mai avea soluţii.

Aţi studiat medicina tradiţională chineză, tibetană, egipteană, indiană, amerindiană şi balcanică. Cercetările dumneavoastră se întind pe parcursul a aproape 20 de ani. Având în vedere toate acestea, care credeţi că este cea mai eficientă metodă de tratament care să ajute atât corpul, cât şi mintea?

Medicina tradiţională pe planetă a plecat dintr-o singură zonă, un punct de origine. În funcţie de zona geografică, mediu, climat, oamenii au adaptat tratamentele, folosind doar plantele medicinale din zonele unde trăiau sau acupunctura rezumându-se la anumite zone ale corpului, cum ar fi urechea, palmele, tălpile, scalpul etc. Împreună cu Profesorul meu, am reunit toate aceste „ramuri“ ale medicinei tradiţionale şi am ajuns cât mai aproape de forma iniţială a medicinei tradiţionale. Pacienţii sunt individuali, afecţiunile se manifestă prin simptome specifice fiecărui om în parte, deci şi tratamentul trebuie personalizat.

Din păcate, nu există vreo persoană care să nu aibă o problemă, fizică sau sufletească. Şi aici ajungem la acupunctură, ale cărei origini se pierd în negura timpului. Ce presupune mai exact această practică, tot mai răspândită în Europa?

Acupunctura acţionează asupra energiei care circulă în organism. Corpul fizic se află într-o matrice energetică ce îl susţine. Energia are frecvenţă, vibraţie, rotaţie specifice, atât pentru întregul organism, cât şi pentru fiecare organ în parte. Energia este formată din corpusculi pozitivi şi negativi într-un anumit raport. Energia are puncte de control la suprafaţa pielii, puncte ce sunt stimulate cu ajutorul acelor de acupunctură.
 
Dezechilibru energetic înseamnă prea multă sau prea puţină energie într-o anumită zonă sau prea mulţi sau prea puţini corpusculi pozitivi sau negativi, ceea ce înseamnă că frecvenţa, vibraţia sau rotaţia energetică este modificată.
 
După consult, medicul acupunctor află unde există dezechilibru energetic şi stimulează anumite acupuncte pentru a înlătura acest dezechilibru. Materia nu poate să existe fără energie, iar când materia suferă modificări, energia se dezechilibrează şi viceversa.

Ce tipuri de boli se tratează prin acupunctură?

Ţinând cont de faptul că organismul există într-o matrice energetică ce cuprinde toate celulele, prin acupunctură se poate interveni asupra oricărei afecţiuni.

Cancerul, cred eu, este boala secolului. Cifrele sunt alarmante. Poate controla în vreun fel acupunctura această boală? Persoanele care suferă de cancer apelează la dumneavoastră?

Da, am avut şi avem pacienţi pe care îi tratăm de cancer. În funcţie de gravitate, există cazuri de vindecare sau de prelungire a vieţii. Dar acupunctura fără fitoterapie nu poate avea cele mai bune rezultate, cele două metode de tratament fiind interdependente.

Am înţeles că acupunctura poate ajuta şi la slăbit. Cum este posibil acest lucru?

Pentru tratarea obezităţii, acupunctura lucrează pe mai multe planuri: asupra centrului apetitului, asupra sistemului endocrin şi asupra psihicului. Oamenii care se îngraşă au de obicei o disfuncţie la nivelul aparatului digestiv, endocrin sau psihologic. Cu ajutorul extractelor din plante şi al acupuncturii, aceste dezechilibre sunt înlăturate şi excesul de grăsimi al organismului este metabolizat.

Vă folosiţi de ace pentru a vindeca. Din ce material sunt realizate ele şi cât de mult intră în piele?

Acele sunt confecţionate din mai multe tipuri de material: cupru, argint, aur, platină. Cele mai bune ace sunt cele din platină. Adâncimea la care se înţeapă este de 1-2 mm.

Aţi spune că este o procedură dureroasă?

Acupunctura nu este dureroasă. Există situaţii în care dezechilibrul energetic în punctul respectiv este destul de profund şi poate să apară o senzaţie de presiune sau de pişcătură de ţânţar.  Acele au vârful sferic, tocmai pentru a nu răni ţesuturile.

De câte şedinţe este nevoie pentru ca pacientul să observe îmbunătăţiri?

Numărul de şedinţe de acupunctură depinde de gravitatea afecţiunii, de alte afecţiuni prezente, de cât de riguros este respectat tratamentul prescris etc. Simptomatologic, rezultatele apar între prima şi a patra săptămână de tratament.

Ştiu că durata şi costurile tratamentului depind de nevoile fiecărui pacient. Însă, în general, care sunt costurile unei sesiuni de tratament?

Costurile variază, după cum aţi spus şi dumneavoastră, în funcţie de nevoile pacientului. După consult, care este 150 de lei, medicul stabileşte tratamentul pe care pacientul trebuie să îl urmeze.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ros

03 Mar, 2016 16:08

Buna ziua, se poate utiliza oare si in ameliorarea durerilor cauzate de coxartroza? Pacientul are insuficienta cardiaca, 80 de ani si medicii se tem sa-l opereze pentru protezare..multumesc

Varicela

03 Mar, 2016 11:27

Da? Si la varsat de vant?

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.