Interviu cu locotenent colonel Puiu Răzvan Ivan, din Inspectoratul de Jandarmi Cum sunt respectate măsurile anti-Covid la Constanța!

  • Începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00, s-a instituit obligativitatea purtării maştii de proteţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente in intervalul orar 18.00-24.00, în urmatoarele zone de promenadă: faleze, piaţete, parcuri de distraţie şi agrement. 
  • Administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite,  trebuie să afişeze la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.
  • Cele mai multe persoane s-au conformat noilor măsuri preventive, au purtat mască în zonele aglomerate și au înțeles că trebuie să se protejeze atât pe ei, dar și pe cei din jur.
 
 
Nu este un secret pentru nimeni faptul că regulile anti-Covid și măsurile de distanțare socială ce restricționează, până la un punct, libertățile individuale adoptate de autorități în ultima vreme sunt mai degrabă nepopulare în rândul oamenilor. Veniți pe litoral, la plajă, la mare, la soare, turiștii pot să nu pară întotdeauna predispuși la a respecta reguli ce le creează un anumit disconfort dar care, în definitiv, sunt pentru protecția lor și a celor din jur. Cum primesc oamenii de pe litoral noile reguli ce prevăd inclusiv purtarea măștilor de protecție în spațiile publice deschise, cum este văzută închiderea teraselor după ora 23.00, alături de alte astfel de măsuri anti-Covid, dar și cum se desfășoară lucrurile de partea cealaltă a „baricadei“ – la toate aceste întrebări și nu numai ne-a răspuns locotenent colonel Puiu Răzvan Ivan, ofițer relații publice în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
 
1. Constanţa este unul dintre judeţele în care, pe fondul unei creşteri semnificative a cazurilor confirmate cu Covid-19, s-a decis purtarea măştii de protecție inclusiv în spaţiile publice, în diferite intervale orare. Din cele constatate de dumneavoastră până acum, din acţiunile de pe teren, cum percep oamenii această măsură? Îşi dau seama de necesitatea acesteia, o respectă din proprie iniţiativă, sau sunteţi nevoiți să le atrageți atenţia în acest sens?
  Aşa cum bine aţi precizat, conform Hotărârii CJSU nr.21/30.07.2020, începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00, s-a instituit obligativitatea purtării măştii de proteţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în următoarele spaţii publice deschise: târguri, pieţe, oboare, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane şi altele asemenea), în curţi şi perimetre exterioare ale obiectivelor de cult (biserici), în spaţii exterioare aparţinând instituţiilor şi autorităţilor publice, Delfinariului, precum şi în locurile în care se desfăşoară spectacole în exterior; oriunde se formează aglomerări de persoane, în exterior, pe domeniul public şi nu poate fi respectată distanţarea fizica de 2 metri. 
Începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00, s-a instituit obligativitatea purtării maştii de proteţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente in intervalul orar 18.00-24.00, în urmatoarele zone de promenadă: faleze, piaţete, parcuri de distraţie şi agrement. 
Administratorii sau proprietarii spaţiilor publice deschise stabilite,  trebuie să afişeze la loc vizibil informaţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile respective.
Noi în timpul misiunilor desfășurăm şi activități de informare a cetăţenilor cu privire la noile măsuri ce se aplică în spațiul public pentru prevenirea răspândirii infecției cu virusul SARS Cov 2.
Cele mai multe persoane cu care ne-am întâlnit  s-au conformat noilor măsuri preventive, au purtat mască în zonele aglomerate și au înțeles că trebuie să se protejeze atât pe ei, dar și pe cei din jur. Ne-am întâlnit şi cu persoane mai puţin informate care nu au auzit de noile măsuri, însă după ce l-am adus la cunoştinţă noile reguli s-au conformat și punându-și masca de protecție. Scopul nostru principal nu este acela de a aplica sancţiuni contravenţionale. Aducem la cunoştinţa oamenilor prevederile legale şi dacă persoanele sunt de bună credinţă, conştientizează necesitatea respectării măsurilor preventive şi se conformează recomadărilor, noi apreciem că ne-am atins scopul. Nu întotdeauna persoanele cu care interacţionăm sunt receptive la mesajul şi recomandările noastre. În astfel de situaţii în care cetăţenii nu reacţionează pozitiv şi continuă să sfideze normele impuse de autorităţi aplicăm sancţiunile contravenţionale prevăzute de Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
2. Fiecare sezon estival este solicitant pentru forţele chemate să asigure menţinerea ordinii publice. Şi totuşi, sezonul estival 2020 diferă, însă, de celelalte. Vă rog să ne vorbiţi despre ce aduce nou acest sezon în ce priveşte misiunile de menţinere a ordinii publice şi nu numai.
      Peste 100  de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa sunt prezenţi pe litoralul românesc al Mării Negre în acest sezon estival, în misiuni de menţinere a ordinii şi siguranţei publice,  acţionând în  sistem integrat cu Poliţia, în baza Planului de acţiune ,,Litoral – 2020”.
      Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa execută misiuni alături de poliţişti în zona turistică a municipiului Constanţa (Faleză Cazino, Portul Tomis, plaja Modern), Eforie, Techirghiol, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia şi Mihail Kogălniceanu.
      În zonele de competenţă, echipaje de intervenţie sunt în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi restabilirea ordinii publice în situaţia în care aceasta va fi tulburată, la sesizare din oficiu sau la solicitare, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.
       Pentru prevenirea faptelor antisociale în zonele turistice, jandarmii desfăşură şi acţiuni punctuale, fiind vizate în special zonele aglomerate, bazaruri, târguri, parcări slab iluminate etc.  
     Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică alături de poliţişti, jandarmii asigură şi măsurile de ordine la toate manifestările cultural-artistice, sportive, promoţionale, religioase  etc., cu participare de public numeros, ce sunt organizate în perioada sezonului estival. Săptămânal asigurăm ordinea publică la evenimentele cultural-artistice sunt  organizate în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet  “Oleg Danovski” din Constanţa, în Parcul Arheologic, pe faleza Cazinoului Constanţa şi în Parcul Tăbăcărie.  Spre deosebire de anii precedenţi, evenimentele de anul acesta se desfăşoară cu mai puţini participanţi, având în vedere măsurile preventive dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov 2. 
    Printre faptele de natură contravenţională constatate şi sancţionate frecvent de către echipele de ordine şi siguranţă publică în sezonul estival se numără şi efectuarea de acte de comerț fără îndeplinirea condiţilor legale, inclusiv comercializarea unor produse alimentare, în mod ambulant pe plajă.
    În conformitate cu legislaţia în vigoare(OUG 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre si controlul activitaţilor desfasurate pe plajă) utilizatorii de plaja au obligația să nu permită desfășurarea de activități de comerț ambulant pe plajă.
    Jandarmii sancţionează prompt astfel de fapte atunci când se autosesizează sau sunt sesizaţi de persoane care sunt deranjate de comercianţii ambulanţi.
    Actul normativ care prevede sancţionarea comercianţilor ambulanţi  este Legea nr. 12 / 1990  privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite
     Recomandăm turistilor să nu neglijeze posibilele consecinţe negative ale consumului de produse alimentare comercializate în mod ambulant pe plajă,  să nu încurajeze astfel de practici comerciale şi să nu achiziţioneze astfel de produse, existând posibilitatea să-şi pună în pericol sănătatea, neavând vreo garanţie în ceea ce privește modul de preparare  sau depozitare a acestora. 
 
3. Jandarmii sunt zilnic printre oameni, pentru a se asigura că se respectă toate măsurile anti-Covid în vigoare. În acest sens, aş dori să vă rog să ne spuneţi, din cele constatate de dumneavoastră şi de colegii dumneavoastră, dacă se respectă regulile privind distanțarea socială.
În fiecare sfârşit de săptămână asigurăm ordinea publică la evenimentele cultural-artistice ce sunt organizate în faţa Teatrului Naţional de Operă şi Balet  “Oleg Danovski” din Constanţa, în Parcul Arheologic, pe faleza Cazinoului Constanţa şi în Parcul Tăbăcărie.  Faţă de anii precedenţi, evenimentele de anul se desfăşoară cu mai puţini participanţi, având în vedere măsurile preventive dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov 2.  La aceste spectacole am constatat că distanţa fizică între participanţi este respectată, bineînţeles având şi concursul organizatorulor care au luat până în prezent toate măsurile pentru a nu se produce aglomerări de persoane la punctele de acces şi au dispus scaunele la distanţa prevăzută în normele legale. 
 
Mulţumim pe această cale organizatorilor de evenimente cultural-artistice, dar şi participanţilor  pentru că respectă măsurile preventive statuate prin H.G. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi prin Ordinul comun al Ministerului Culturii/Ministerului Sănătăţii nr. 2.941 din 19 iunie 2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii(păstrarea distanţei fizice între participanţi, folosirea măştilor de protecţie, asigurarea substanţelor dezinfectante, delimitarea spaţiului unde se desfăşoară evenimentul, reglementarea accesului participanţilor conform normelor preventive, etc) 
         Apreciem că în general oamenii au conştientizat importanţa pastrării unei distanţe de siguranţă pentru a preveni situaţiile ce pot constitui factori de risc pentru comunitate. Cei mai mulţi dintre cetăţenii întalniţi cunosc şi respectă normele impuse,  iar celorlalti le transmitem că pentru a învinge cât mai repede acest virus, trebuie să respecte normele legale, să pastreze distanţa fizică, să se protejeze şi să-i protejeze inclusiv pe cei din jurul lor, să poarte masca de protecţie, acestea pe lângă rolul sanitar constituind şi o formă de respect faţă de cei cu care se întâlnesc.
        În timpul misiunilor de menţinere a ordinii publice executate în sistem integrat, am constatat şi situaţii punctuale în care persoanele nu au înţeles şi nu au recepţionat mesajul nostru de a respecta distanţarea fizică(ex. circulaţia în grupuri pietonale în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii), fiind luate măsurile legale pe linie contravenţională. În aceste situaţii amenda este cuprinsă între 500 şi 2500 lei.

4. Să spunem că întâlniți în cadrul unei misiuni o persoană care nu numai că nu respectă măsurile anti-Covid în vigoare, dar care îi îndeamnă şi pe alții să procedeze astfel. Cum procedați într-un astfel de caz?
Până în acest moment nu nae-am întâlnit cu astfel de situaţii şi nici nu recomandăm adoptarea unei astfel de atitudini antisociale. Acest tip de comportament nu este benefic şi totodată, poate produce consecinţe negative în planul sănătăţii publice.
Ipotetic vorbind, o astfel de situaţie poate angaja atât răspunderea contravenţională, iar în anumite condiţii şi răspunderea penală pentru persoana instigatoare.
Actele de încurajare sau sprijinire, sub orice forma, a unor de grupuri de persoane, în scopul de a săvârşi acţiuni ilicite se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 lei. Similar se sancţionează şi îndemnul sub orice forma al minorilor la săvârşirea de contravenţii.
În situaţia în care în urma unei anchete epidemiologice se dovedeşte că o astfel de atitudine a condus şi la răspândirea unei boli, apreciem că ne aflăm în situaţia săvârşirii unei fapte de natură penală, prevăzută la art. 352 din Legea nr.286/2009-Codul penal, respectiv  Zădărnicirea combaterii bolilor.  Pentru formele calificate ale acestei fapte, când rezulatatul produs este foarte grav,  pedeapsa  privativă  de  libertate poate ajunge la un maxim de 15 ani. Totodată, fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare până la 3 ani, iar dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută
de lege pentru acea infracţiune.

5. Atingând subiectul privind închiderea teraselor la ora 23.00, având în vedere că este o măsura destul de nepopulară în domeniul HoReCa, în primele zile, au fost incidente privind nerespectarea acestei măsuri?
Prin H.C.N.S.U. nr. 38/01.08.2020 s-a stabilit ca programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul mai multor judeţe printer care şi Constanţa, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00. Această măsura a intrat în vigoare începând cu data de 02.08.2020, se aplică pentru o perioadă de 14 zile și poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
În timpul misiunilor executate în zonele noastre de competenţă, până în acest moment nu au fost semnalate încălcări ale acestei măsuri dispuse de autorităţi şi mulţumim pe această cale celor care au conştientizat importanţa măsurilor preventive şi au pus în aplicare aceste prevederi.
         
6. Jandarmii sunt oameni şi ei. Cum se desfăşoară o zi obişnuită de muncă pentru un jandarm din Constanța, în plin sezon estival, cu măsurile de prevenție anti-Covid în vigoare. Cum face să se protejeze şi el, dar să îşi execute şi misiunile în slujba cetăţenilor, desigur, cu respectarea tuturor măsurilor în vigoare?
În contextul epidemiologic actual, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa sunt angrenate şi în misiuni al căror scop este prevenirea răspândirii  virusului SARS Cov 2, fiind permanent în mijlocul cetățenilor.
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța fiecare jandarm a fost instruit și este instruit permanent cu privire la modalitățile de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus. Totodată, fiecare jandarm este echipat, la intrarea în serviciu, cu mască de protecție, mănuși și are posibilitatea de a folosi substanțe dezinfectante.
În unitate au fost distribuite materiale și echipamente de protecție, constând în mănuși, măști, covoare antimicrobiene, soluții biocide şi s-au luat măsuri constante de dezinfectare a spaţiilor. 
Permanent, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța monitorizează situația, iar materialele sunt suplimentate prin grija structurii de logistică și repartizate în mod constant, tocmai pentru a nu exista subunități cu deficit de material de protecție și pentru ca jandarmii să gestioneze, în continuare, situația operativă în mod corespunzător.
 Totodată, zilnic prin grija responsabilului cu sănătatea și securitatea în muncă se măsoară temperatura cadrelor militare folosindu-se un termometre medicale performante.
Manifestăm o precupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor preventive, dar și în ceea ce privește echiparea corespunzătoare a personalului și dezinfectarea după fiecare misiune, atât a personalului, cât și a tehnicii de intervenție.
 
7. Pe final, vă rog să ne transmiteți un mesaj legat de importanţa respectării măsurilor anti-Covid în vigoare de către noi toți, militari ori civili, jandarmi ori reprezentați ai domeniului HoReCa, turişti ori localnici.
Transmitem tuturor să aibă încredere în instituţiile statului (jandarmi, poliție, poliție de frontieră, I.S.U., poliție locală, cadre medicale) și toți cei care sunt în prima linie în aceste moment edificile. Să nu trateze cu ușurință prevederile legale si recomandarile făcute de autorităţi
Insistăm asupra recomandării de a purta masca de protecţie în locurile aglomerate unde nu poate fi respectată distanţarea fizică! Respectați cu strictețe regulile de igienă, precum și toate recomandările și măsurile adoptate de autorități pentru a vă proteja!
Totodată, recomadăm cetăţenilor să se informeze doar din surse oficiale şi nu contribuie la răspândirea unor ştiri false. Să nu cadă în capcana unor știri provenite din surse neverosimile. Să verifice la sursele oficiale orice informație ce pare spectaculoasă sau suspectă.
Să aibă încredere în viitor, să fie optimiști pentru că acestă perioadă dificilă va fi depășită prin efortul nostru comun, și numai de noi si de comportamentul nostru responsabil depinde să revenim cât mai repede la viața fără restricții pe care am avut-o înainte de extinderea acestei pandemii.
 
Citește și: 

Jandarmii constănțeni, activități de informare desfășurate privind noile măsură anti-Covid
 
Victorie în instanță pentru colonelul Ion Bordei, șeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea
 
Acțiuni ample, pe litoral. Peste 100 de societăți comerciale, verificate. Sancțiuni colosale au fost aplicate
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Înalta Curte, decizie definitivă în cazul polițistului din Constanța mușcat de un bucureștean infectat cu HIV

12 Apr 2022 1748

LIVE VIDEO ÎPS Teodosie participă la o conferință de presă deși trebuia să fie în carantină (GALERIE FOTO)

24 Jan 2022 2331

Incidența a depășit 3 cazuri la mia de locuitori în municipiul Constanța! Măsuri adoptate în cadrul CLSU

12 Jan 2022 1715

Elevii rămân cu masca la școală! Decizia, luată la Constanța. Ce se întâmplă mai departe (documente)

30 Sep 2021 2797

Șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai, adeptul vaccinării obligatorii a profesorilor

18 Sep 2021 4078

Constănțean amendat pentru că nu purta masca de protecție în mașină, unde se afla alături de soția sa. Decizia judecătorilor

20 Aug 2021 5150

CJSU Constanța A fost votată hotărârea nr.75. Despre purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise și deschise

15 May 2021 3499

Amendă pentru nepurtarea măștii de protecție Bărbatul care a amenințat cu moartea un agent de poliție, din Constanța, arestat preventiv

14 Apr 2021 1743

Constanța Nepurtarea măștii de protecție, sancționată de polițiștii locali

31 Mar 2021 1463

Măștile de protecție în spațiile publice deschise din Constanța, obligatorii. Explicațiile judecătorilor

11 Feb 2021 2074

Judecătorii Curții Supreme explică! De ce nu s-a anulat purtarea măștilor în spațiile publice deschise din Constanța

10 Feb 2021 1941

Judecătoarea care ar fi vrut ca în Constanța să nu mai fie obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice deschise a părăsit sistemul

02 Feb 2021 3084

Răsturnare de situație Măștile în spațiile publice deschise din Constanța NU vor fi scoase! Minuta Curții Supreme

05 Jan 2021 6909

Ziua „Z“ - cu sau fără mască în spațiile publice deschise din Constanța? Azi s-ar putea decide totul!

05 Jan 2021 2774

Când va pronunța Curtea Supremă o decizie definitivă în procesul măștilor în spații publice deschise, la Constanța

30 Dec 2020 2429