Interviu live Totul despre emiterea și punerea în aplicare a ordinului de protecție și despre obiectivele IPJ Constanța pentru anul 2019 (video)


Comisarul-șef Ciprian Sobaru, inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, pe linie de ordine publică și rutieră, a vorbit ieri, la Interviu live, despre acțiunile desfășurate de polițiștii constănțeni pentru asigurarea siguranței locuitorilor județului, despre cazuistica accidentelor rutiere, dar și despre ordinele de protecție, un instrument nou cu care polițiștii operează din acest an și care vine în sprijinul victimelor violenței domestice.  
 

 
Indiferent că discutăm despre infracționalitatea stradală sau criminalitate, comisarul-șef Ciprian Sobaru afirmă că, în 2018, infracțiunile au scăzut. Infracțiunile contra patrimoniului, adică furturile, au scăzut, de pildă, cu 10% în timp ce numărul tâlhăriilor cu 20%.
 
Regulile de cercetare penală sunt complexe, așa cum explică cms. șef, Sobaru, faptul că unele dosare nu sunt soluționate imediat generând unele nemulțumiri care apar în rândul cetățenilor.
 
În ceea ce privește circulația rutieră pe drumurile publice din județul Constanța, Ciprian Sobaru spune că accidentele rutiere nu vor putea fi eradicate niciodată: „Sunt abateri săvârșite cu intenție și altele din culpă. Oricui i se poate întâmpla să încalce o regulă de circulație. Nu putem generaliza și să spunem că începătorii pun în pericol traficul și cei experimentați, nu. Sunt și persoane care știu să conducă, dar care încalcă voit reguli de circulație, pe principiul eu știu și pot să fac față oricăror situații intempestive. Și așa au loc accidentele, cazuri de teribilism și chiar decese.
 
Începătorii timorați produc tamponări, îi deranjează pe ceilalți, dar nu îi pun în pericol pe participanții la trafic. Regulile de circulație nu sunt necunoscute, sunt doar încălcate voit. Marile tragedii au avut loc din această cauză. Accidentele nu pot fi eradicate. Oricum, nu doar poliția are responsabilități în ceea ce privește traficul rutier, sunt mai multe instituții angrenate. Noi doar facem prevenire, constatăm și aplicăm contravenții atunci când situația o impune”.
 
Ca o concluzie, după 30 de ani de democrație, în continuare la nivelul județului avem drumuri care ridică probleme din punctul de vedere al traficului rutier. Cea mai mare problemă rămâne în continuare drumul care face legătura între municipiul Constanța și sudul litoralului, respectiv DN 39, acolo unde valorile de trafic, mai ales în timpul sezonului estival, sunt infernale.
 
Sensurile giratorii îngreunează sau nu traficul rutier? Comisarul-șef Ciprian Sobaru susține că sensul giratoriu este cel mai eficient mijloc de dirijare a traficului. Nu se strică, nu are nevoie de dirijare din partea agentului de circulație, temperează traficul, nu blochează traficul, elimină timpii morți, se mulează pe trafic. În Constanța nu au existat accidente rutiere extrem de grave în sensurile giratorii.

 
Cu aproximație, câți polițiști ies zilnic pe stradă? Mulți mai puțini decât ar trebui să fie, admite adjunctul IPJ Constanța. Pentru că statul de funcții a fost în continuă scădere și radiere. Și s-a ieșit la pensie în ritm masiv. Pentru că există deficit de polițiști. Cu toate acestea, nevoia te învață, spune Sobaru, și în ceea ce privește dispozitivul de ordine publică, patrularea se realizează în sistem integrat și cu ajutorul jandarmilor, în echipe mixte sau independente.
 

În ceea ce privește instrumentul „ordinului de protecție”, comisarul-șef Ciprian Sobaru spune că, în acest moment, polițiștii chiar pot acționa și în domeniul violenței domestice. Dacă înainte în această sferă de violențe nu se putea face decât îndrumare și eventual se putea aplica o contravenție, acum, polițistul chiar poate da o mână de ajutor victimei. „Aș vrea să atrag atenția reprezentanților autorităților locale din județ că au obligația, potrivit legii, să asigure spații de cazare pentru persoanele față de care se emit aceste ordine de protecție, respectiv a agresorilor”, a precizat comisarul-șef.
 
Ce este ordinul de protecție? O primă măsură prin care victima este protejată față de agresor. Ordinul are ca efect înlăturarea juridică a agresorului din mediul respectiv, după o minimă verificare la fața locului. Victima trebuie să-și dea acordul pentru emiterea ordinului sau să solicite în mod expres emiterea acestuia. Ordinul de protecție se poate aplica pentru maximum 5 zile, dar poate fi prelungit, dar și revocat de o instanță de judecată, dar și prin retragerea plângerii din partea victimei. „Suntem încă la început cu această procedură, tocmai de aceea vreau să atrag atenția că nu se vor exista situații în care un partener va reuși să scape de celălalt sau se va împroprietări cu bunul celuilalt, dacă apelează la acest ordin de protecție. Tocmai de aceea, el se instituie doar pentru cinci zile și se prelungește doar la nevoie. Există și posibilitatea în care victima alege să părăsească de bună voie domiciliul. Scopul ordinului este extragerea imediată a agresorului pentru a nu escalada situația”, a explicat Ciprian Sobaru.
 
Una peste alta, județul Constanța este unul sigur, cel puțin asta ne arată statisticile. Infracțiuni se săvârșesc și se vor săvârși în continuare, admite reprezentantul IPJ. Modificarea legilor justiției și eliberarea multor deținuți înainte de termen generează panică în rândul populației. L-am întrebat pe comisarul șef Sobaru: ar trebui să ne temem din acest punct de vedere? „Nu este ceva nou. Sunt multe persoane pentru care a fi infractor poate fi o profesie. Există și prezumția de nevinovăție, dar sunt și cazuri când, evident, se impune monitorizarea. Administrația Națională a Penitenciarelor informează structurile de poliție în legătură cu eliberările care se fac și atunci când situația o impune evident că acționăm”, a conchis Ciprian Sobaru.
 
Pentru 2019, principalul obiectiv al IPJ Constanța rămâne creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, pe toate palierele, urmat de continuarea colaborării cu celelalte instituții și, ca un specific, pentru această perioadă, având în vedere că România a preluat președinția Consiliului UE, polițiștii vor asigura climatul de ordine și liniște publică la evenimentele care vor avea loc la Constanța.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O lună de la împuternicirea în fruntea IPJ Constanța Cine a rămas în echipa inspectorului șef Constantin Adrian Glugă

01 Aug 2020 6811

Comisarul șef Constantin-Adrian Glugă face primele declarații despre împuternicirea sa în fruntea IPJ Constanța

18 Jul 2020 5434

Poliția Rutieră Constanța are un nou șef!

08 Jul 2020 5431

Atenţie, şoferi! De azi se schimbă legea! Este interzisă folosirea în orice mod a telefonului mobil la volan (video)

12 Oct 2019 2472

IPJ Constanţa Conferinţă de presă cu ocazia modificărilor legislative referitoare la folosirea telefonului mobil (galerie foto+video)

07 Oct 2019 8620

Să cunoaştem Poliţia Constanţa! Ciprian Sobaru, şeful Serviciului Rutier. Cu ce se ocupă această structură

06 Sep 2019 4432

UPDATE. Campania de prevenire a furturilor din locuințe „Paza bună trece primejdia rea!”, lansată în stațiunea Mamaia (galerie foto+video)

19 Jul 2018 2500

Imagini de la eveniment Campania "Refuz să devin o victimă", demarată de IPJ Constanţa (galerie foto)

21 May 2018 2503

Comisarul-șef Constantin Dancu a câștigat concursul pentru șefia IPJ. Cine este Constantin Dancu. CV. Declarație de avere. Al câtelea șef al IPJ Constanța este (documente)

18 May 2018 12014

Revista presei locale

20 Feb 2018 2017

Oficial. Ciprian Sobaru, adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa

19 Feb 2018 5979

Care este averea noului şef al Poliţiei Rutiere (document)

22 Sep 2017 6818

Ciprian Sobaru, noul şef al Serviciului Rutier Constanța

22 Sep 2017 6907

Comisarul-şef Ciprian Sobaru, despre radare şi folosirea lor „Nu există documente prin care poliţistul să se justifice în faţa conducătorului auto, în trafic“

22 Apr 2017 18143

Şoferul care a provocat distrugerea reţelei de gaze s-a ales cu dosar penal

24 Jul 2016 3801