Interviu Prof.univ.dr. Aureliana Caraiane, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Constanţa, despre cum se va desfășura vizita la dentist în timpul pandemiei Covid-19


Prof.univ.dr. Aureliana Caraiane, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Constanţa și decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității Ovidius Constanţa, a vorbit întru-un intreviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, în ce condiții vor funcționa aceste cabinete și cât de sigure vor fi atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

Una dintre măsurile de relaxare anunțate de președintele Klaus Iohannis se referă la redeschiderea cabinetelor stomatologice, începând cu data de 15 mai. Prof.univ.dr. Aureliana Caraiane, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Constanţa și decanul Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității Ovidius Constanţa, a vorbit întru-un intreviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa, în ce condiții vor funcționa aceste cabinete și cât de sigure vor fi atât pentru pacienți, cât și pentru medici.


Cum va arăta o vizită la medicul stomatolog după ridicarea restricțiilor impuse de ordonanțele militare? 

În contextul reluării activității cabinetelor stomatologice, se recomandă:
  • Programarea pacienților se va face prin triaj telefonic și la intervale orare astfel încât pacienții să nu seîntâlnească între ei în sala de așteptare.
  • Pacienți vor fi anunțați să nu vină însoțiți, cu excepția copiilor, persoanelor cu nevoispeciale și pacienții foarte vârstnici
  • În cazul pacienților deosebit de vulnerabili serecomandă programarea la începutul zilei de lucru pentru a se evita sau limita pe cât posibil contactul cu alți pacienți.

La intrarea în cabinetele stomatologice, pacienții vor fi testați? Cum?

Înainte de intrarea în cabinetul stomatologic, fiecare pacient va răspunde unui chestionar pentru triajul epidemiologic, va semna o declarațe și i se va măsura temperatura în zona frunții. Aceste proceduri vor fi respectate și în cazul însoțitorilor pacientului. De asemenea, se va face igienizarea mâinilor cu apă și săpun sau soluții antiseptice tegumentare pe bază de alcool 60-95%.


Având în vedere că la stomatolog nu se poate păstra distanța socială, ba mai mult, stomatologul își petrece întreaga activitate la distanță extrem de mică de cum se va proceda în această situație cu care, iată, ne confruntăm?

Actul terapeutic în cabinetul medical nu ar trebui să constituie o circumstanță de risc pentru infecții cauzate de agenți patogeni, cum este și cazul virusului SARS-CoV-2. Prin natura meseriei, toți pacienții care solicită servicii de asistență stomatologică sunt considerați a fi potențiali contaminați cu agenți patogeni. Procedurile de curățenie, dezinfecție și sterilizare au fost stabilite pentru prevenirea contaminării personalului medical cât și a pacienților, anterior pandemiei, cabinetele stomatologice respectând normele de funcționare aprobate de Ministerul Sănătății şi recomandările forurilor profesionale.


Un pacient ar trebui să ajungă la medicul stomatolog cu echipamentul său de protecție (mască și mănuși) sau acesta va fi pus la dispoziție de medic?

Conform recomandărilor, înainte și după terminarea tratamentului, pacienții/însoțitorii vor purta mască, iar purtarea mănușilor nu este obligatorie. Având în vedere faptul că, pe toată perioada stării de alertă, purtarea măștii devine obligatorie, fiecare pacient va avea masca proprie. Nu există reglementări care să precizeze faptul că măștile vor fi puse la dispoziția pacientului de către medicul stomatolog.


Cine va suporta costurile echipamentelor de protecție pentru medic și pentru pacient?

Reprezentanții legali ai cabinetelor, precum și medicii stomatologi, care lucrează în aceste cabinete, au obligația de a respecta măsurile de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, inclusiv dotarea cu echipament individual adecvat de protecție a personalului și asigurarea igienei și a dezinfecției corespunzătoare stabilite de reglementările legale în vigoare, adoptate de autoritățile de stat.


Pacienții ar trebui să se aștepte la costuri mai mari pentru serviciile oferite de medic?

Nu sunt încurajate astfel de proceduri, dar trebuie avut în vedere faptul că, asistența stomatologică în România este asigurată, în principal, de cabinete private, ce au propriile politici de stabilire a prețurilor.


Care sunt riscurile pentru medicul stomatolog, în situația în care fiecare pacient poate fi purtător?

Prin respectarea măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, stabilite de reglementările legale, riscurile pentru medicul stomatolog se reduc la minim. Și până la declararea pandemiei cu SARS-CoV-2, prin natura meseriei, medicii stomatologi lucrau în condiții de risc, deci personalul medical respecta măsurile de precauție standard (igiena mâinilor,folosirea/utilizarea echipamentului individual de protecție, igiena respiratorie, instrumente și dispozitive sterile, curățarea și dezinfectarea suprafețelor etc.).


Pacienții care sunt Covidpozitivi, dar asimptomatici, vor fi tratați de medicul stomatolog?

Pacienții suspecți vor fi temporizați câteva zile, pentru a se urmări evoluția bolii, iar dacă tratamentul de urgență este imperativ atunci vor fi direcționați în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Pacienții confirmați cu COVID-19vor fi direcționați către cabinetele avizate în acest sens.


Citeşte şi:

#ConstantaEsteBine Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, despre cum va arăta o vizită la muzeu după 15 mai
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au fost nominalizaţi viitorii decani ai Universităţii „Ovidius”. Decizia finală o va lua Senatul

21 May 2016 3690

Astăzi, Facultatea de Medicină Dentară Averile şi interesele noilor membri ai Senatului Universităţii „Ovidius“ (IX) (documente)

12 Mar 2016 3173

Asociaţia Studenţilor Stomatologi „Ovidius“ - „Mai multe cunoştinţe, mai mulţi prieteni şi o şansă de a evolua în domeniul mult drag nouă“

24 Apr 2015 3591

Averea şi interesele decanului Facultăţii de Medicină Dentară, Aureliana Caraiane (documente)

04 Feb 2015 8786

Opiniile absolvenților de la Stomatologie, la terminarea facultății (galerie foto)

23 Sep 2014 14753