Liderii PNL la ZIUA-n amiaza mare

  • Ce calități trebuie să aibă un lider PNL, cum a decurs campania în partid, ce se va întâmpla după congres, cum se va oglindi în deciziile din partid actuala susținere asumată de cele două tabere, sunt doar câteva din întrebările la care liderii liberali vor răspunde la ZIUA-n amiaza mare.
 
Președintele PNL și al Camerei Deputaților, Ludovic Orban, premierul Florin Cîțu, liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă, senatorul Septimiu Bourceanu, deputatul Bogdan Bola, secretarul de stat în Ministerul Energiei George Niculescu, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, primarul Vergil Chițac și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Fluture, sunt liderii liberali cu care am stat de vorba pentru emisiunea  ZIUA-n amiaza mare de vineri, 30 iulie, ora 13.00.
 
Deși la Constanța au avut loc alegeri pentru șefia organizației județene a PNL, la eveniment s-au adunat atât peneliști locali, cât și colegi de-ai lor din alte zone ale țării. Miniștri și parlamentari. În acest fel, previzibil de altfel, conferința județeană de alegeri a fost o nouă ocazie pentru ca taberele beligerante din partid să își arată colții pentru sprijinirea candidaturii lui Florin Cițu sau a lui Ludovic Orban pentru funcția de președinte al PNL.
 
Luptele crâncene, generate de campania internă din PNL, vor continua, probabil, până la congresul din 25 septembrie. Ce calități trebuie să aibă un lider PNL, cum a decurs campania în partid, ce se va întâmpla după congres, cum se va oglindi în deciziile din partid actuala susținere asumată de cele două tabere, sunt doar câteva din întrebările la care liderii liberali vor răspunde la ZIUA-n amiaza mare.
 
Emisiunea este realizată de jurnalista Feri Predescu și se va transmite vineri, 30 iulie, de la ora 13.00.

ZIUA-n amiaza mare are o frecvență săptămânală și poate fi vizionată pe pagina www.ziuaconstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aurelia Lăpușan despre „Moștenirea” Anei Aslan, la „ZIUA-n amiaza mare”

02 Jun 2022 2677

ZIUA-n amiza mare Alexandru Manda. „Probabil voi activa pe zona de acces la drepturi a tinerilor în Consiliul Consultativ pentru Tineret“ (VIDEO)

27 May 2022 1992

Dirijorul Cornel Ignat și Fanfara Marinei Militare, la „ZIUA-n amiaza mare“

26 Aug 2021 3745